1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Avem nevoie de şefi

În România bugetară, "cîmpul muncii" pare a fi ocupat mai degrabă de funcţii decît de lucrători – în sensul gospodăresc al cuvîntului "lucrător".

default

Şi cu toate acestea, eu cred că avem nevoie ca de aer, şi mai mult ca oricînd, tocmai de şefi – tot la fel, în sensul gospodăresc al cuvîntului "şef".

E aici la prima vedere un paradox cît roata morilor de vînt. Dar dacă analizăm starea de fapt din sectorul bugetar, mai exact dacă vom căuta cauzele majore ale lipsei de eficienţă şi performanţă din industria de stat (atîta cîtă mai e), din învăţămînt, sănătate, administraţie, interne, din presa publică, din cultura instituţionalizată şi susţinută din bani publici, dacă vom căuta cauzele adînci ale aceleiaşi lipse de eficienţă şi performanţă din politică şi biserică (pe acestea două din urmă le-am alăturat cu premeditare), în fine, dacă vom căuta cauza-cauzelor inerţiei, apatiei şi buimăcelii noastre, toate acestea canonizate pe altarul lui "Fie ce-o fi" sau "Se poate oricum", vom vedea limpede că tocmai ce credeam noi că ne prisoseşte, de fapt ne lipseşte în regim de urgenţă.

Adică, aşa cum am început, ne lipsesc şefii. Eu nu mă refer aici la funcţii, care sînt şi peste măsură de multe şi sînt şi ocupate în mare parte de veleitari. Mă refer chiar la şefi adevăraţi, la conducători, cum ştim noi din poveştile de istorie că erau conducătorii de oşti.

Ori altfel spus, cum sînt "stăpînii de stîni", care sînt aleşi încă şi acum în multe zone de munte din ţară de către obştea satului, aceştia fiind dintre cei mai buni gospodari care licitează ofertele în faţa sătenilor, în una din primele duminici după Paşte, la şcoala din sat sau la căminul cultural.

De regulă, cîştigă să fie "stăpîn de stînă", la care îşi dau vitele toţi sătenii pe timpul verii în păşunile alpine, acela despre care se ştie că face brînza cea mai bună, în principal brînza de burduf pe care oamenii o ţin şi peste iarnă şi nu se "iuţeşte".

Omul de la munte, care pe lîngă familie nu are alt rost pe lume decît vacile şi oile lui, trebuie să aibă siguranţa că poate să mănînce bulz el şi familia lui şi de Paşte, din brînza de la stînă băgată în burdufi la începutul toamnei iar brînza să nu fie iute, adică să nu usture.

Ce am spus eu pînă aici nu e nici rodul nostalgiei după locul naşterii mele şi nici o şarjă de paseism şi implicit o pledoarie pentru ţărănismul tradiţional.

Am reconstituit toate astea la faţa locului şi am avut bucuria să văd că în unele zone de la munte oamenii mai trăiesc şi acum bine orientaţi de puterea exemplului.

Din păcate, cercul se deschide cu bătrînii şi se închide tot cu ei. Este însă lucru minunat să vezi cum puterea exemplului solicită, îmbogăţeşte şi în final împlineşte bătrîneţea.

Este lucru minunat să vezi cum puterea exemplului îl scoală pe omul bătrîn în izmene în dimineţile geroase de iarnă şi îl grăbeşte la treabă pentru a fi ca celălalt, mai bun decît el.

Pentru a ajunge în felul acesta la vreme la propriul său sfîrşit – împăcat şi cu haina pe umeri. Înalt ca soldatul, deşi gîrbovit şi măcinat de boli ştiute ori neştiute.

De la astfel de oameni am mai putea încă să învăţăm (şi ar trebui să ne grăbim pentru că în curînd vor muri toţi) ce e aceea să fii şef ori stăpîn – şi spun asta gîndindu-mă la sensul riguros democratic al lumii pe care pretindem că vrem să o construim.

Vă rog să mă credeţi – sau dacă nu mă credeţi vă rog să nu treceţi cu uşurinţă peste realitatea pentru mine de o evidenţă şi de o simplitate fără rezerve –, bazele democraţiei oriunde şi oricînd în lumea aceasta au fost puse de şefi, de conducători.

Nu avem nici noi, românii, o altă cale, pentru că nu există o altă cale.

Doar că noi niciodată nu am ascultat la şefi, atunci cînd i-am avut, în sensul de a ciuli urechea la ei înşişi, ci am ascultat, necondiţionat, de şefi, în sensul de a ne supune umili şi servili unor funcţii.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu