1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Avem corupţie, dar şi multe autostrăzi!

Croaţia speră să adere la Uniunea Europeană în cel mult doi ani. Însă pe umerii populaţiei apasă un munte de datorii, iar corupţia este în floare.

default

Croaţia este paradisul şoferilor. Reţeaua rutieră croată este de două ori mai densă în comparaţie cu media la nivel european (280 kilometri la un milion de locuitori). Numai în ultimii 15 ani, Zagreb-ul a investit în autostrăzi trei miliarde de euro. „Prea mulţi bani", este de părere Zorislav Antun Petrovic, jurnalist şi expert pe probleme de corupţie al organizaţiei Transparency International.

„În 2003, construirea unui kilometru de autostradă costa, în medie, patru milioane de euro. În ziua de astăzi, costă 17 milioane – cel puţin aşa reiese din datele publicate de fostul ministru al dezvoltării Radomir Čačić. De exemplu tronsonul Zagreb-Sisak, cu o lungimea de 40 de kilometri şi care străbate ţara la şes, costă cât un sfert din artera rutieră Zagreb-Split, lungă de 350 de kilometri, pe care există nenumărate poduri şi tuneluri."

O stare de fapt care a dat naştere anumitor suspiciuni. De luni de zile, Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) analizează mai multe cazuri de corupţie în Croaţia printre care şi unele legate de construirea autostrăzilor. O parte din reţeaua rutieră a fost finanţată cu fonduri europene, iar acum experţii Uniunii doresc să afle cum au fost administraţi banii şi dacă nu cumva preţurile au fost umflate.

În discuţie intră, deocamdată, ruta Zagreb-Rijeka în construirea căreia s-a implicat şi firma Skladgradnja – explică Darko Pajic, ziarist. „Acestei companii i s-a acordat cea mai mare parte din finanţare, deşi nu a fost prezentă la licitaţiile publice. Firma era, de fapt, un subcontractant care a construit un tunel pe acest tronson de autostradă, deşi nu mai realizase niciodată o asemenea lucrare.”

"La mica înţelegere"

Kroatien Land und Leute Autobahn Maut

Zagreb,Croatia

Mai mult, nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că firma Skladgradnja aparţine celor doi veri ai fostului ministru croat de externe, Miomir Žužul. De o lună de zile, fraţii Neven şi Jozo Žužul se află în arest preventiv. Să fie acesta un semn că Zagreb-ul ar putea ieşi învingător din lupta cu corupţia? Mulţi se îndoiesc că ar fi aşa.

În ultimele luni, ministrul justiţiei a fost nevoit să muncească pe brânci pentru că presa n-a contenit să scoată la iveală nereguli şi afaceri dubioase în aproape toate domeniile. În opinia lui Zorislav Antun Petrovic, corupţia ar putea fi eradicată în următorii zece ani dacă Uniunea Europeană ar spori presiunile asupra Zagreb-ului.

Cel puţin conservatorii, aflaţi la guvernare cu scurte întreruperi de aproape două decenii, fac eforturi în acest sens. În ultimii zece ani au fost acuzaţi de abuz în serviciu mai mulţi miniştri. În Austria se derulează o anchetă care-l vizează pe fostul premier croat Ivo Sanader, suspectat că ar fi încasat comisioane la preluarea de bănci şi acordarea de credite.

Privind corupţia, reprezentanţii Transparency International sunt de părere că fenomenul nu este specific forurilor înalte de conducere, ci mai degrabă autorităţilor locale. Exemplul unui om de afaceri din oraşul Sibenik vorbeşte de la sine, adaugă Zorislav Antun Petrovic:

„Acesta dorea să obţină o autorizaţie de construcţie pentru a-şi extinde spaţiul comercial. Nici la peste o mie de zile de când a depus cererea n-a primit un răspuns. Nu pot să cred că autorităţile locale n-au reuşit să-i analizeze cererea într-un interval de timp atât de mare. În cele din urmă, între funcţionar şi omul de afaceri, s-a ajuns la bine-cunoscuta întrebare: şi acum cum procedăm?"

„La mica înţelegere”, dosarul s-ar fi rezolvat rapid numai că omul de afaceri, care dorea să deschidă un salon auto, a refuzat să dea mită.

Autori: Filip Slavkovic, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident