1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Avantajele aparente ale înapoierii

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti17 iunie 2014

Ne-am întrebat de multe ori de ce anumite subiecte care cutremură societăţile occidentale nu au niciun ecou în România? De ce mari dezbateri de societate nu trezesc nicio reacţie?

https://p.dw.com/p/1CJes
Imagine: picture-alliance/dpa

Este surprinzător că subiectul euthanasiei nu se discută în România decât în legătură cu câinii vagabonzi. A fost iniţiată o amplă mişcare de protest împotriva uciderii ”medicale” a câinilor, dar despre oameni nu a fost vorba niciodată. În România oamenii sunt feriţi de această dilemă. Ei par să trăiască pe mai departe în sfera protectoare şi fericită a unor solide convingeri tradiţionale. Medicii ştiu cu siguranţă mult mai multe lucruri şi ei nu sunt deloc străini de marile întrebări care sfâşie conştiinţa lumii occidentale, dar atâta vreme cât tehnicile medicale şi investiţiile în îngrijiri paleative sunt încă foarte mici, întrebarea legată de sfârşitul vieţii nu poate deveni o problemă de societate. Există la prima vedere un avantaj al înapoierii care ne fereşte de sfâşierile acestei interogaţii.

De pildă, nu trăim tulburarea unui proces ca acela care a început săptămâna trecută în Franţa împotriva medicului Nicolas Bonnemaison, acuzat că şi-a otrăvit şapte pacienţi în stadiu terminal. Medicul a luat deciziile de unul singur, fără să consulte (în mod explicit) familiile sau alţi medici şi poate fi condamnat la închisoare pe viaţă. Legea franceză, aşa-numita lege Leonetti, permite unei echipe medicale să oprească îngrijirile paleative şi să-l lase pe pacient să moară, dar interzice aplicarea intenţionată a unei tehnici letale. În alte ţări europene ca Olanda şi Belgia, euthanasia este legală şi, în cazul pacienţilor conştienţi, ia forma ”sinuciderii asistate”.

Întâmplător, procesul acesta a fost declanşat în contextul unei dezbateri politice privind modificarea legii Leonetti. Preşedintele Franţei, François Hollande, promisese în campania electorală mai multe reforme printre care recunoaşterea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex şi legalizarea euthanasiei. Cazul Bonnemaison va prefaţa dezbaterile parlamentare şi le va orienta probabil deznodământul. Cu excepţia uneia singure, familiile pacienţilor ucişi nu au depus plângere împotriva medicului. Corpul medical este la rândul său scindat între cei care susţin euthanasia şi ceilalţi care consideră că nu au dreptul să intervină. De fapt de vreo 7-8 ani de zile euthanasia a fost periodic subiectul unor dezbateri aprinse, care, aşa cum ştim, au fost duse şi în Parlamentul European.

Faptul că aceste lucruri se petrec în Franţa nu scuteşte pe nimeni de o decizie în propria sa conştiinţă. Oricum, mai devreme sau mai târziu, problema va ajunge şi în România. Tehnica însăşi, prin avansurile sale, îi va pune pe oameni în faţa unei alegeri de neevitat sau poate pur şi simplu, într-un viitor oarecare, vor fi aplicate norme europene care între timp se vor fi impus în majoritatea statelor occidentale. Aparent, calmul şi lipsa de interes faţă de acest subiect s-ar datora unor solide convingeri religioase, dar la fel ca în cazul avortului ar putea fi o impresie greşită. Va fi suficient ca ”suprafaţa” să fie zgâriată pentru ca marile nelinişti camuflate să iasă la iveală.

În lipsa unor dezbateri asupra acestor subiecte, societatea românească se defineşte singură ca o lume de mâna a doua, adică o lume care nu are capacitatea ei proprie de reflecţie morală, trăind mereu din imitarea ”centrului”. Iar dacă stadiul actual al medicinei practicate nu stimulează interogaţia, este poate rolul intelectualilor să anticipeze o dispută care va veni oricum mai devreme sau mai târziu, cu riscul de a ne găsi, ca mai mereu, apatici şi nepregătiţi.