1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Avancronică la vizita ministrului Steinmeier la New York

Ministrul federal de externe Frank-Walter Steinmeier se află la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU. Vineri acesta este programat pentru a ţine un discurs în plenul forului. Printre altele, ministrul va purta numeroase discuţii în contextul situaţiilor din Orientul Mijlociu şi din Iran.

Sediul ONU de la New York

Sediul ONU de la New York

Tema centrală a Adunării Generale a ONU este reforma organizaţiei. Ineficienta comisie pentru respectarea drepturilor omului a fost înlocuită cu un consiliu de resort, iar de consolidarea păcii se ocupă acum o nouă comisie. Dar toate tentativele de modificare a componenţei Consiliului de Securitate au eşuat lamentabil până în prezent. Fostul guvern federal german a înaintat o propunere împreună cu Brazilia, India şi Japonia, având în vedere că toate aceste state doresc să acceadă în forul suprem al ONU. Nu s-a dovedit a fi momentul potrivit pentru o iniţiere a unei reforme atât de profunde a Naţiunilor Unite. Dar cancelarul federal Angela Merkel nu vede vreun motiv pentru a divaga de la ţelul cabinetului anterior.

Guvernul actual va depune în continuare eforturi pentru ca Germania să fie acceptată ca membru permanent al Consiliului de Securitate. Dar acesta nu este singurul punct de pe agenda reformelor Consiliului. Trebuie să purtăm discuţii serioase, pentru a conferi Consiliului o capacitate de acţiune mai mare.

Climatul actual favorabil unei posibile reforme se datorează mandatului de secretar general al lui Kofi Annan, care va lua sfârşit în luna decembrie după 10 ani.

Probabil că nu vom reuşi să promovăm anumite reforme în mandatul actual al domnului Annan. Pe agenda discuţiilor se află şi alegerile pentru un nou secretar general, care sperăm să nu dureze foarte mult. – a declarat Angela Merkel.

După un secretar general originar de pe continentul african, Asia ridică pretenţii pentru acest mandat. 5 candidaţi din diferite state asiatice s-au anunţat deja. Alţii ar putea să le urmeze. Secretarul general este numit de adunarea generală a ONU, la recomandarea Consiliului de Securitate, unde membrii permanenţi au drept de veto.

Dosarul nuclear iranian şi misiunea FINUL de menţinere a păcii în Liban vor mai fi abordate în cadrul summitului de la New York. Pentru ministrul federal de externe, Frank Walter Steinmeier, relansarea dialogului israeliano-palestinian are importanţă maximă.

Dacă se va ivi ocazia detensionării altor conflicte decât cel dintre Israel şi Liban, atunci trebuie să ne folosim de ea în mod corespunzător. Iar Germania trebuie să-şi aducă contribuţia în procesul de instaurare a păcii în Orientul Mijlociu. – a precizat ministrul.

Acesta va purta discuţii bilaterale la New York şi cu ministrul sirian de externe. Nici omologul său sudanez nu va lipsi de la discuţii cu şeful diplomaţiei germane, datorită situaţiei umanitare extrem de grave din regiunea Darfur. În cadrul reuniunii Adunării Generale a ONU va avea loc şi un summit al miniştrilor de externe din ţările membre NATO, care va dezbate măsurile ce se impun în contextul escaladării violenţelor din Afganistan.

  • Data 19.09.2006
  • Autoare/Autor Nina Werkhäuser / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Jz
  • Data 19.09.2006
  • Autoare/Autor Nina Werkhäuser / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Jz