1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Avancronică a summit-ului NATO

Cu soluţia pentru dezgheţarea relaţiilor dintre Atena şi Skopje în buzunar, NATO vine la Bucureşti decisă să îndeplinească cel puţin un obiectiv: lansarea invitaţiilor pentru trei state din Balcanii de Vest.

default

Ar putea fi, deocamdată, singura certitudine, dacă, până la deschiderea summitului din capitala României, Moscova nu va fi convins o parte a clasei politice de la Belgrad să accepte o eventuală prezenţă militară rusească într-o Serbie încă tulburată de apropierea unor alegeri parlamentare cruciale.

Este din ce în ce mai evident că Parisul încearcă să prindă locşorul cald rămas liber odată cu ieşirea din scenă a fostului premier britanic Tony Blair. Disputa pentru titularul statului de „special relationship” este acerbă, contracandidatul principal al preşedintelui francez Nicholas Sarkozy fiind cancelarul german Angela Merkel. Dar, în vreme ce şefa Executivului de la Berlin jonglează, pe teren propriu, cu limite constituţionale şi cu un marketing politic fragil, preşedintele de la Elyssee anunţa, săptămâna trecută, la Londra, chiar, iminenta desfăşurare de trupe franceze în teatrul de război din Afghanistan. Acelaşi Sarkozy care avertiza, cu puţină vreme în urmă, într-un interviu acordat postului de televiziune France 2, că, „în întreaga istorie, nici o armată străină nu a reuşit în afara propriilor graniţe. Niciuna. Nici China în Vietnam, nici japonezii... Nimeni. Indiferent de epocă, indiferent de loc”.

Ruşii ştiu bine asta, mai ales când în discuţie intervine Afghansitanul. Cu toate acestea, Moscova a avansat, înaintea summitului de la Bucureşti, ideea unei implicări ruseşti în efortul internaţional din Afghanistan. Nu este vorba despre o prezenţă militară, acolo unde Uniunea Sovietică şi-a început, în fapt, declinul, ci de un suport logistic, de care liderii coaliţiei, Statele Unite, au atât de multă nevoie, pentru a nu transforma momentul 2008 într-un alt 1968. Vice-ministrul rus de Externe, Alexandr Gruşko, a făcut, vineri, o cerere de ofertă pentru aliaţi: sprijin în Afghanistan în schimbul respectării reciproce a intereselor legitime. Cunoscutul analist politic Janusz Bugajski, directorului programului pentru noile democraţii europene din cadrul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Washington, traduce astfel mesajul Moscovei: Kremlinul nu simte, în fapt, nici o ameninţare reală, odată cu apropierea Alianţei Nord-Atlantice, motivele opoziţiei fiind altele.

Extinderea NATO, afirmă Bugajski, „subminează strategia Moscovei de a readuce foştii sateliţi în sfera de influenţă a Rusiei. Transferul prerogativelor puterii în mâinile lui Dmitri Medvedev ţine de intenţia de a restaura superputerea Rusia ca o hegemonie regională. Acesta este motivul pentru care Moscova încearcă să submineze influenţa Statelor Unite şi a Alianţei Nord-Atlantice prin extindere sau prin alte proiecte cum ar fi scutul anti-rachetă”.

Surpriza ar putea veni, însă, chiar la summitul de la Bucureşti sau, poate, cel târziu la întâlnirea ruso-americană de la Soci: Vladimir Putin ar putea să prezinte omologului său american o alternativă din fostul spaţiu sovietic aflat încă sub controlul Kremlinului pentru instalarea elementelor de securitate anti-rachetă prognozate să fie amplasate în Cehia sau Polonia. La schimb, Ucraina (cu un electorat profund divizat pro şi anti-NATO) şi Georgia (suferind de conflicte îngheţate) vor primi cel mult un zâmbet mai puţin valoros decât acel legendar, deja, „Stay to course, the future is yours” rostit în 1997 la Bucureşti de Bill Clinton.

Una peste alta, Elizabeth Sherwood-Randall, responsabilă pentru relaţiile Alianţei Nord Atlantice în cadrul Council for Foreign Relations, crede că Statele Unite şi Alianţa, în sine, se prezintă la summitul de la Bucureşti cu temele incomplet pregătite. Asta, pentru că NATO este implicată în multe proiecte şi nu mai reuşeşte să se focalizeze asupra unei viziuni strategice:

„Trebuie să atragem aliaţii într-o discuţie mai amplă despre provocările de securitate pe care le întâmpinăm împreună. Şi nu este vorba despre Afghanistan sau Kosovo, ci despre neproliferarea armelor de distrugere în masă, relaţia cu Rusia, răspunsurile corecte date Chinei, combaterea extremismului islamist, securitatea energetică, schimbările climatice globale. Acestea sunt subiectele care ar trebui să stea pe agenda summitului NATO. Asta înseamnă discuţie strategică.”