1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Autovictimizarea de la Orban la Erdogan

Că premierul Ungariei tinde să-şi bată joc de vestul Europei nu le-a scăpat observatorilor occidentali.

Hungarian Prime Minister Viktor Orban gestures during a media conference in the European Parliament in Strasbourg, France, 18 January 2012. Orban coolly acknowledged international concern over his domestic reforms, saying that fixing what led the European Union to launch high-profile legal proceedings against Budapest 'will not pose a problem.' EPA/PATRICK SEEGER

Premierul Ungariei, Viktor Orban

Financial Times Deutschland bunăoară semnalează la Viktor Orban un obicei de om politic oriental, devenit notoriu, cândva, datorită lui Arafat. În speţă, datorită lui Yasser Arafat. Şi anume cel de a miza pe alte vorbe acasă decât cele rostite în străinătate, pentru urechile Comunităţii Internaţionale.

Ziarul german relevă în context decalajul semnificativ dintre afirmaţiile pe care le face în occident primul ministru al Ungariei şi ceea ce declară pentru uzul auditoriului său intern.

În faţa occidentalilor Orban trage de timp, afirmând că ar fi dispus să negocieze. Când de fapt ţine cu dinţii de schimbările sale (pe care vestul le consideră periculoase pentru democraţie). În răstimp, în faţa ungurilor, liderul de la Budapesta se prezintă ca victimă a comploturilor „marii Europe împotriva micii sale ţări”.

Deşi e ceva mai mare decât Ungaria, Turcia se victimizează şi ea cu acelaşi aplomb. Mai nou, islamiştii de la Ankara consideră că Franţa i-ar sacrifica pe turci pe altarul pe care Parisul şi Nicolas Sarkozy ar fi „masacrat libertatea de opinie”, pentru a prelua expresia viguroasă utilizată în context de premierul Turciei, Erdogan.

Oficialii de la Ankara riscă în continuare să plesnească de mânie din pricina adoptării, de către Franţa, a unei legi, care incriminează nu doar negaţionismul Holocaustului, pe model german, ci şi negarea genocidului comis de turci la începutul secolului XX în rândul creştinilor din Imperiul otoman. În primul rând asupra populaţiei armeneşti.

Nou prilej de iritare s-a dovedit votarea proiectului acestei legi în senatul parizian. În reacţie la muşchii pe care şi-i tot flexează Turcia, ameninţând Franţa cu multe şi mărunte represalii crunte, mulţi comentatori apuseni condamnă clar Ankara.

Fiindcă, după cum pe bună dreptate scrie Landeszeitung, din Lüneburg, „negarea unui genocid depăşeşte clar linia roşie a libertăţii de opinie. Cine o face, trebuie pedepsit. În ce-l priveşte, Erdogan a violat de mult bunul gust, vorbind despre masacrarea dreptului la opinie. Dincolo de (lipsa de bun simţ) a vorbelor pentru care a optat, Erdogan trece sub tăcere că până şi marele vizir al Imperiului Otoman a admis, în 1919, genocidul comis asupra armenilor”.

Pe unii comentatori germani de dreapta îi supără însă, legea franceză nu doar pentru că are conotaţii electorale de dreapta, ci pentru că atrage atenţia şi asupra unor umbre din trecutul nemţesc. Îi deranjează şi legea din Republica Federală, care sancţionează penal negarea Holocaustului. Aceste chestiuni, afirmă Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluând integral şi fără să clipească poziţia Turciei, „ar trebui lăsate pe seama istoricilor”. Dincolo de obiecţiile sale principiale, acelaşi ziar mai invocă, într-un comentariu intitulat „furoarea naţionalistă” şi dezavantajele politice ale unei legi care, potrivit ziarului, ar „alimenta curentele antioccidentale din Turcia” şi ar adânci „clivajul dintre turci şi Europa”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident