1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Autorităţile din domeniul adopţiei acuzate la Bruxelles de naţionalism, mentalităţi comuniste şi minciună

10 noiembrie 2006

Ieri, în Parlamentul European a avut loc conferinţa organizată de grupul Liberal Democrat, pe tema creării unei politici europene în câmpul adopţiilor. La conferinţă a participat şi comisarul pe Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini.

https://p.dw.com/p/B2xp

Controversele privind redeschiderea adopţiilor internaţionale au continuat ieri la Bruxelles. Pe de-o parte, delegaţia din România, condusă de secretarul de stat Bogdan Panait a subliniat situaţia bună a orfelinatelor şi adoptarea noii legislaţii în privinţa protecţiei copilului. El s-a plâns că România ar fi pusă la colţ de unii parlamentari europeni care ar prezenta o situaţie care nu mai corespunde realităţilor prezente, afirmând că imaginile proiectate sunt „dintr-un alt sistem”. Celălalt punct de vedere, susţinut de Claire Gibault şi de Jean-Marie Cavada, este că România a făcut progrese importante însă majoritatea copiilor instituţionalizaţi trăiesc în condiţii mizere sau inumane. Jean-Marie Cavada a declarat că nu înţelege naţionalismul autorităţilor române atunci când este vorba de viaţa copiilor români abandonaţi în orfelinate. Copiii din orfelinate nu pot avea o viaţă normală iar adopţiile internaţionale le-ar putea oferi o familie şi o viaţă fericită, într-o altă ţară. Cavada a mai afirmat că nu susţine prioritatea adopţiilor internaţionale ci numai ca soluţie pentru copii abandonaţi.

Chris Rogers, jurnalist britanic la postul ITV News, al cărui film făcut acum două luni în România urma să se difuzeze în sala de conferinţe, a intervenit în discuţie, afirmând că a rămas prea multă vreme tăcut la propaganda autorităţile române, cu mentalităţi comuniste care ar ascunde situaţia de fapt. „Am fost în România înainte şi am văzut condiţiile mizerabile pe care noul regim le-a moştenit de pe vremea lui Ceauşescu. 20 de ani mai târziu am aşteptat să văd îmbunătăţiri simţitoare. În investigaţiile mele am contactat un număr important de organizaţii de caritate, româneşti, germane, olandeze, întrebându-i dacă mă pot ajuta în investigaţie şi să-mi arate îmbunătăţirile şi ce mai trebuie făcut. Toţi au răspuns „nu” şi asta fiindcă s-au temut de autorităţi care i-ar putea persecuta pentru că au ajutat un jurnalist. Însă am reuşit să colaborez cu un număr de organizaţii şi de lucrători sociali. Ei mi-au arătat câteva dintre lucruri şocante: încălcări masive ale drepturilor omului, copii legaţi în bandaje pentru că ei nu pot fi controlaţi, pentru că sunt fizic sau psihic handicapaţi, nu fiindcă ar fi fost născuţi aşa dar pentru că le-au fost provocate, din neglijenţă, în primii ani din viată, cei mai importanţi pentru viaţa lor”.

Jurnalistul care a realizat filmul în cauză, un fel de „Moartea domnului Lăzărescu” într-o variantă reală, în care apar copii subnutriţi, legaţi de mâini, de pat în poziţii inumane, s-a adresat la sfârşit direct secretarului de stat, cu cuvintele: „am filmat ce se vede şi, îmi pare rău să vă dezamăgesc domnule Panait (secretarul de stat din România, n. red.) asta se întâmpla cu două luni în urmă şi nu cu doi ani. Asta se întâmplă acum, în ţara d-voastră şi ştiţi că aşa este.”

Un alt lucru care s-a vrut demonstrat în filmul lui Chris Rogers este că stoparea adopţiilor internaţionale a produs o creştere a traficului de fiinţe umane. Jurnalismul prezintă chiar în film său cum oricine are bani ar putea cumpăra un copil cu zece mii de dolari, preţul unei maşini second-hand. Prezent la conferinţa din Parlament, vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, s-a declarat nemulţumit de inexistenţa unei politici comune la nivel european în privinţa adopţiilor.

Victor Iulian Tucă, Bruxelles