Automutilarea, un strigăt de disperare

Auto-lezarea debutează de obicei în adolescenţă, cu strivirea unui braţ sau aplicarea de pumni peretelui, iar atunci când aceste gesturi nu sunt suficiente pentru a face faţă stresului insuportabil, se recurge de cele mai multe ori la tăieturi, arsuri sau alte răni produse prin automutilare. Un scenariu greu de imaginat pentru majoritatea oamenilor, însă, din păcate, foarte mulţi adolescenţi şi adulţi recurg la astfel de gesturi.

Nu există cifre exacte care să indice numărul persoanelor afectate. Un studiu recent condus de Clinica de Psihiatrie pentru Copii şi Adolescenţi din cadrul Spitalului Universitar din Heidelberg a descoperit că aproximativ o treime dintre adolescenţii germani cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani s-au tăiat în mod intenţionat cel puţin o dată. În jur de 18% dintre eleve şi opt procente dintre băieţi au declarat că au recurs la acest gest de mai multe ori.

"Automutilarea este definită ca o acţiune prin care o persoană îşi produce răni în mod intenţionat", explică medicul psihiatru Michael Armbrust, consultant la Clinica Bad Branstedt din nodul Germaniei, expert în tulburări comportamentale. Auto-vătămarea include tăieturi produse de lame ori alte obiecte ascuţite, sau răni cauzate de stingerea ţigărilor pe piele. "În cele mai multe cazuri, braţele şi picioarele sunt vătămate".

Motivele automutilării?

Motivul pentru care adolescenţii recurg la astfel de gesturi? Conform explicaţiilor medicului psiholog Inka Saldecki Bleck "cauzele sunt multiple". În cele mai multe cazuri depresia s-a instalat de-a lungul timpului. "Cel mai adesea au suferit o experienţă traumatizantă în copilărie". Probabil au fost respinşi când erau copii, au primit prea puţină dragoste şi de aceea nu şi-au dezvoltat stima de sine.

"O experienţă traumatizantă poate fi o altă cauză", spune Saldecki-Bleck. Exemple în acest sens ar putea fi abuzul sexual sau emoţional, un divorţ urât sau moartea prematură a unuia din părinţi.

Amorţeală şi deşertăciune

"Adolescenţii afectaţi scapă de tensiune şi de presiunea interioară prin exercitarea unor tăieturi sau a altor gesturi de automutilare", spune Armbrust. Mulţi dintre aceştia spun că au sentimentul că îşi privesc propria viaţă şi propriile gesturi din exterior, ca şi când ar sta lânga ei înşişi şi că sunt cuprinşi de un fel de apatie, avînd un sentiment al zădărniciei. "Ei spun că atunci când se rănesc simt că trăiesc din nou", a adăugat Armbrust.

Este de prisos să spunem că acest tip de comportament nu ajută pentru că nu face problema să dispară. În astfel de cazuri este recomandat să se ceară ajutor persoanelor autorizate, iar printre primele locuri unde se poate beneficia de asistenţă se numără centrele de consiliere pentru copii şi tineri, medicul psiholog sau un centru de tratament specializat.

Autor: Alina Mitroescu
Redactor: Rodica Binder