1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Austriecii preferă România

Liderul de piaţă în domeniul finanţelor publice, Kommunalkredit, şi-a întărit poziţia în branşă.

Bucureştiul atrage, în continuare, investitori

Bucureştiul atrage, în continuare, investitori

Potrivit declaraţiilor făcute în această dimineaţă de către directorul general al firmei, Reinhard Platzer, activităţile desfăşurate în filialele din afara graniţelor Austriei, printre care se numără şi cea din România, Bulgaria, Austria şi Cehia sunt mai mult decât mulţumitoare. Pentru anul în curs, Kommunalkredit a realizat deja o majorare de capital de 78,6 milioane de euro, planurile prevăzând însă şi alte infuzii în valoare de 150 de milioane de euro. De la înfiinţare, în anul 1991 şi până în 2004, valoarea companiei a crescut de peste 21 de ori. Iar în 2005 Kommunalkredit a atins maximum de creştere cu un bilanţ de 20,4 miliarde de euro.

Întrucât filialele din Centrul şi Estul Europei au adus profit nesperat, managerii institutului vor să investească şi mai mult în extinderea activităţilor din zonă. Kommunalkredit este un grup specializat în soluţii financiare. Şi specialiştii de la R&M Austria au recunoscut potenţialul pieţei româneşti. Filială a firmei elveţiene specializate în reţele de sistem, R&M va avea un birou propriu în Bucureşti. „În administraţia publică, cum ar fi justiţia sau finanţele, au înregistrat succese deja în Bulgaria. Aceleaşi planuri avem şi pentru România”, declara ieri pentru presa austriacă Stefan Krumbock, responsabil pentru proiectul destinat României. Krumbock este convins însă că şi firme private, precum cele de telecomunicaţii şi reţele de date, ar putea intra în portofoliul clienţilor R&M.

  • Data 21.03.2006
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B29y
  • Data 21.03.2006
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B29y