1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Austria: Alegeri noi, cu "băiatul-minune"

Austria, după cutremurul politic: marea coaliție se destramă zgomotos iar ministrul de Externe Kurz preia controlul mișcării ÖVP. Dar vienezii reacționează relaxați, cum le este tipic - constată Christian Bartlau.

Ministrul austria de Externe, Sebastian Kurz

Ministrul austria de Externe, Sebastian Kurz

La o zi după "revoluție", fațada sediului central al partidului ÖVP era neschimbată. Pe clădirea marcantă din strada Lichtenfelsgasse, în arondismentul unu al Vienei, flutură în continuare steagurile european și austriac, cu ale sale culori roșu-alb-roșu. Niciun indiciu cu privire la bărbatul care a preluat de duminică conducerea partidului și care a scuturat întregul sistem politic austriac.

Ministrul de Externe Sebastian Kurz, acum în vârstă de 30 de ani și aflat în funcție de la 27 de ani, a preluat șefia formațiunii ÖVP. De mai multă vreme, elita partidului îi cerea să o facă. Fostul lider al partidului, vicecancelarul Reinhold Mitterlehner, a demisionat, după ce poziția sa a slăbit tot mai mult.

Sediul central al ÖVP la Viena

Sediul central al ÖVP la Viena

"En Marche", pe vieneză

Kurz a dictat public condițiile iar puternicii lideri regionali din partid le-au îndeplinit: ÖVP va lua parte la alegerile noi sub denumirea "Lista Sebastian Kurz - noul partid popular". Noul lider are voie să alcătuiască singur componența listei de candidați federali și poate de asemenea să blocheze prin veto lista cu candidații regionali. El singur decide cine va face parte din noul guvern.

Kurz vrea să creeze o mișcare similară celei înființate de Emmanuel Macron în Franța, "En Marche". Deosebirea majoră este că austriacul are în spate un întreg aparat de partid. Pe lângă toate acestea, Kurz a decis să pună capăt coaliției guvernamentale cu partidul SPÖ, al cancelarului Christian Kern. În octombrie au loc noi alegeri generale.

Alegerile erau inevitabile

"Austria politică este alta", scrie ziarul "Zeit". Presa bulevardieră și așa agitată, este în hiperventilație de la demisia lui Mitterlehner. Este scos la iveală orice detaliu din viața internă a partidului popular ÖVP. Cine fotografiază centrala partidului din Lichtenfelsgasse, primește priviri obișnuite de la trecători. "A devenit un obiectiv iubit", remarcă un trecător, care nu vrea însă să discute despre situația politică: "Puțin îmi pasă. La final, este vorba de cine strigă mai tare."

De la stânga la dreapta: Sebastian Kurz, Reinhold Mitterlehner și Christian Kern

De la stânga la dreapta: Sebastian Kurz, Reinhold Mitterlehner și Christian Kern

Lumea nu este deloc mulțumită cu activitatea marii coaliții formate din socialiști și conservatori în Austria: la sondajul din februarie, doar 35% din cei chestionați au spus că apreciază munca executivului. Spre deosebire, marea coaliție de la Berlin, condusă de Angela Merkel, se bucura de sprijin aproape dublu. În Austria, taberele de la guvernare s-au certat prea mult, atmosfera este acum otrăvită.

"După cum au mers lucrurile în ultima vreme, convocarea de noi alegeri este un lucru înțelept", crede Matthias Osiecki. Pensionarul bea o cafea aproape de sediul ÖVP, cafeneaua fiind la Viena locul unde se discută de regulă politică. "Dar a fost o reacție tactică bună a cancelarului Kern faptul că s-a pronunțat împotriva acestui scrutin."

ÖVP "nu este un partid modern"

Ultimele alegeri anticipate, în 2008, au fost declanșate tot de ÖVP, care atunci a pierdut. Sebastian Kurz este considerat însă acum politicianul cel mai apreciat al țării iar dacă postul de cancelar ar fi obținut prin alegeri directe, ceea ce nu este cazul, Kurz ar obține o victorie clară, potrivit unui sondaj din februarie al televiziunii ATV.

"Kurz este foarte bine-văzut, este considerat un talent politic", explică pensionarul Osiecki. "Dar eu mă cam îndoiesc, nu a arătat încă nimic în politica internă." "Băiatul-minune", cum este numit mai în glumă, mai în serios cel de la care se așteaptă să salveze partidul popular, se concentrează acum pe reformarea ÖVP. Și bine face, potrivit lui Osiecki: "Spre deosebire de formațiunea germană CDU, ÖVP nu este un partid modern. Iar uzura liderilor partidului a fost enormă." Patru șefi de partid diferiți s-au succedat în ultimii 10 ani la conducerea popularilor austrieci.

Fără speranțe de schimbare

Pentru Sebastian Kurz este însă cale lungă până la cancelarie. Un drum greu de străbătut pe jos, care trece pe la Primăria Vienei, cu turnurile ei neogotice, de-a lungul Burgtheater și prin Volksgarten.

Un loc iubit de turiști și în care se adăpostesc de ploaie, după ce vremea de aprilie nu lasă Viena în pace nici în mai.

Liniștea dinaintea furtunii la cancelaria federală de la Viena

Liniștea dinaintea furtunii la cancelaria federală de la Viena

Helgis Knirsch își duce acolo câinele la plimbare. Pensionara nu este deloc surprinsă de alegerile anticipate: "Așa nu mai mergea. Guvernul nu a guvernat deloc." Femeia de 74 de ani nu crede însă că ceva se va schimba cu adevărat. "Au existat deja multe anunțuri de acest fel iar la final a rămas exact cum era înainte." În alegeri, ea așteaptă o luptă în trei între social-democrați, populari și radicalii de dreapta din FPÖ. Ultimele sondaje arată că toate cele trei partide sunt cotate fiecare la 26-28% din voturi.

Ceartă și admonestări 

Knirsch merge cu câinile ei spre piața Ballhaus, acolo unde se află, ușă în ușă, cancelaria federală și președinția. Trei echipe de filmare sunt pregătite de acțiune. Președintele Alexander van der Bellen i-a chemat pe cancelarul Kern și pe Kurz la consultări în trei. Șeful statului vrea ca cei doi să coopereze până la alegerile din octombrie.

Dar cearta deja a început: SPÖ ar vrea ca Kurz să devină vicecancelar, acesta nu dorește însă să își murdărească mâinile înainte de alegeri.

Studentul la Drept Leonard Soldo, aflat în curtea interioară a Universității din Viena, la doar câteva sute de metri de sediul cancelariei federale, și-ar fi dorit ca social-democrații și popularii să se împace din nou și să continue să guverneze împreună.

Studentul Leonard Soldo se așteaptă la o campanie electorală murdară

Studentul Leonard Soldo se așteaptă la o campanie electorală murdară

Dar în vară va începe campania electorală. "De îndată ce se va ști ziua de debut a campaniei, situația se va înrăutăți rapid". Tânărul de 19 ani se teme că ambele părți se vor jigni fără menajamente. Pentru el vor fi primele alegeri generale la care are voie să voteze.

"Mă tem că vor câștiga radicalii de la FPÖ iar Austria va deveni o țară mai puțin tolerantă." El este conștient de trendul actual al alegătorilor din multe țări din Europa și din lume de a nu lua neapărat decizii raționale la vot. "Se polemizează iar dezbaterile sunt prelucrate populist, deciziile se iau ad hoc și pe termen scurt." Ce va face Kurz? Deocamdată, el nu și-a prezentat nici programul, nici echipa.

Deși presa speculează fără oprire, pentru vienezi este mult prea devreme să se agite: stau la terasă, așteaptă, beau cafea.

Autor: Christian Bartlau