1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Aurul, mirosul morţii şi grozăviile războiului

Despre ororile conflictului din Siria aflăm detalii din mai toate marile ziare occidentale. Prea puţine se ocupă de manifestaţiile condamnând proiectata exploatare de la Roşia Montană.

În vestul Germaniei, Badische Zeitung abordează totuşi "adunarea de protest a celor ignoraţi". Ziarul scoate în evidenţă alarmantul "embargo" al ştirilor cu privire la manifestaţiile din România, embargo care domină massmedia românească, "inclusiv radioul şi televiziunile".

Dincolo de comentariile parţial invidioase iscate de câştigarea de către capitala Japoniei, Tokyo, a cursei pentru organizarea Olimpiadei din 2020, găsim despre Siria amănunte ieşite din comun. Le depistăm între altele într-un reportaj semnat, luni, pe prima pagină a ziarului Neue Zürcher Zeitung, de corespondentul din Beirut al publicaţiei elveţiene.

Alături de o amplă fotografie înfăţişându-i, în consultări febrile, pe şefii diplomaţiei americană şi franceză, Kerry şi Fabius, care favorizează, în principiu, o ripostă militară la probabila utilizare de arme chimice de către regimul Assad, cotidianul elveţian reia declaraţia unei doctoriţe a opoziţiei siriene.

În calitate de martor al celor petrecute după atacul cu arme chimice de la 21 august, femeia, o musulmană moderată, a afirmat textual că ar fi simţit „în aer mirosul morţii”, dar se opune unui virtual raid american, întrucât acesta ar risca să aibă prea multe victime civile.

Dilema intervenţiei sau a nonintervenţiei împotriva tiranicului regim Assad preocupă o serie întreagă de observatori. „UE insistă să se aştepte verdictul inspectorilor ONU” cu privire la atacul chimic, relevă publicaţia din Zürich, care scoate în evidenţă încercările diplomaţilor comunităţii „de a tergiversa un atac militar”.

Concomitent, „la Vilnius s-a simţit clar voinţa reprezentaţilor UE de a elabora o poziţie comună, de a verifica informaţiile existente, în ciuda indiciilor puternice relevând că regimul Assad s-a făcut vinovat de recursul la arme de distrugere în masă şi de a evita sciziunea”, afirmă acelaşi ziar. Care mai subliniază că preşedintele SUA nu s-a hotărât încă dacă să aştepte sau nu sentinţa inspectorilor ONU.

Foarte critice, în special la adresa atitudinii temporizatoare a cancelarului german, se arată unele ziare din Republica Federală. Nürnberger Zeitung condamnă, de pildă, „săptămânile de ezitări ale şefei executivului berlinez în criza siriană”. Ziarul îi explică şovăielile şi oscilaţiile prin trimitere la impopularitatea unei intervenţii militare apusene în Siria şi tentativa prezumtivă a lui Merkel de a-şi asigura victoria în alegerile legislative germane de la 22 septembrie.

O parte din presă e şi ea, vădit, în plină campanie electorală. Deşi prea puţini comentatori germani se pronunţă în favoarea unei lovituri militare occidentale împotriva Siriei, unii vor să ştie cum anume s-ar putea articula o soluţie politică în zonă. Indicarea ei o cere bunăoară Süddeutsche Zeitung. Ziarul de stânga din München vrea să ştie, în context, cum ar putea fi pacificată întreaga regiune a Orientului Mijlociu.

La dreapta spectrului politic, ziarul berlinez Die Welt îi cere Angelei Merkel să se plaseze ferm alături de preşedintele american Obama, să nu-l mai „dezavueze” şi să pună capăt oricăror tactici de amânare şi tergiversare. Merkel „trebuie să înţeleagă că doar o ameninţare occidentală credibilă cu o intervenţie militară ar fi în măsură să convingă Rusia să-şi abandoneze politica obstrucţionistă” în chestiunea Siriei.

În fine, Frankfurter Allgemeine Zeitung scoate în evidenţă corolarul unor informaţii potrivit cărora o navă de spionaj germană ar fi interceptat convorbiri ale generalilor sirieni care i-ar fi cerut în repetate rânduri, în zadar, dictatorului aprobarea pentru recursul la arme chimice.

Ziarul conservator se întreabă dacă nu cumva militarii sirieni au luat-o razna şi s-au desprins de conducerea centrală, în speţă dacă tiranul nu-şi mai controlează integral aparatul represiv. În consecinţă, cotidianul din Frankfurt vede sporind obiecţiile împotriva unei intervenţii.