1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Aurul şi platina, la mare preţ

Metalele preţioase au înregistrat aprecieri importante la începutul acestei săptămâni.

Preţul aurului, din nou în creştere

Preţul aurului, din nou în creştere

Aurul a atins cel mai ridicat nivel din ultimele aproape trei săptămâni, iar platina a ajuns la vârful ultimelor şapte săptămâni. Argintul a ajuns, de asemenea, la cel mai ridicat nivel din data de 3 ianuarie, în timp ce paladiul a crescut până la vârful ultimelor două săptămâni. "S-au efectuat cumpărări pentru a depăşi nivelurile scăzute.

Oamenii credeau că aurul se va deprecia şi mai mult, dar nu a fost aşa. Petrolul s-a apreciat puţin şi preţul aurului a crescut pe acest fond", a declarat un trader de metale preţioase din Londra. Preţul petrolului a crescut cu 1%, până la 53 de dolari pe baril, după răcirea vremii pe piaţa nord-americană, cea mai mare piaţă pentru petrolul folosit la încălzire. Aurul este văzut drept o barieră împotriva inflaţiei provocate de preţul petrolului.

Analiştii sunt încrezători în privinţa previziunilor pentru aur pe termen lung, în timp ce producătorii şi rafinatorii de aur s-au grăbit să crească producţia.

  • Data 23.01.2007
  • Autoare/Autor Ovidiu Suciu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1xm
  • Data 23.01.2007
  • Autoare/Autor Ovidiu Suciu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1xm