AUDIO: Adevărul, scriitorii şi Securitatea
17 februarie 2010Adevărul, chiar dacă doare, chiar dacă este urît, incomod, trebuie cunoscut, scos la lumină. Este de altfel, în spirit, şi ceea ce revendică semnatarii scrisorii deschise adresate preşedintelui Băsescu, premierului, ministrului Justiţiei, procurorului general, mesaj în care se cere dezvăluirea completă a adevărului despre evenimentele petrecute în zilele Revoluţiei din decembrie 1989.
Ce pot face scriitorii, ce poate face literatura pentru a facilita dezvăluirea unor „păcate” comise în timpul dictaturii comuniste, dar neasumate încă?
Este doar una din întrebările la care scriitorul german, Richard Wagner, originar din România, fostul soţ al Hertei Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură, a răspuns în amplul interviu realizat de Rodica Binder la Berlin.
Prima parte a acestui dialog am transmis-o deja în programele noastre anterioare. Vă invităm să ascultaţi acum partea a doua a interviului, accesând fişierul audio de mai jos.