1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Audi îşi continuă seria succeselor

22 februarie 2005
https://p.dw.com/p/B2ST
Noul Audi A4, la salonul auto de la Geneva
Noul Audi A4, la salonul auto de la GenevaImagine: AP

În ciuda recesiunii economice, fabricantul de automobile Audi a reuşit în 2004 să-şi continue seria succeselor. Această firmă, parte a concernului VW, a reuşit să-şi crească cu 5 procente cifra de afaceri, ea ajungând în prezent la 24, 5 miliarde de euro. Fabricantul din Ingolstadt a comunicat de asemenea că profitul brut a crescut cu 4 la sută, însumând 1,14 miliarde de euro, iar în urma impozitării s-a înregistrat un beneficiu de 871 de milioane de euro, cu 7 procente mai mult decât în 2003. Audi a fabricat anul trecut 779.441 de autovehicole, în halele de montaj din Germania, Europa de Est, Marea Britanie şi Belgia. Singurul element negativ din bilanţ este acela că vânzările Audi s-au diminuat în SUA cu aproape 10 la sută.