Au apărut noile pagini de jurnal ale lui Max Frisch

Jurnalul, ca formă literară, ocupă un rol important în opera lui Max Frisch. Nu puţine din scrierile sale se regăsesc, sub formă de schiţă, în jurnalele din anii 40 sau 60/ 70. Pe de altă parte, unele din romanele sale, bunăoară cele mai cunoscute - "Stiller" sau "Numele meu fie Gantenbein" - sunt scrise sub forma unui jurnal.

Descoperire surprinzătoare

În august anul trecut, o ştire încingea spiritele în rândul germaniştilor şi exegeţilor operei scriitorului elveţian. În casa secretarei autorului s-a găsit o copie a celui de-al "Treilea jurnal", mai precis un manuscris cu schiţe la acest jurnal, pe care Frisch i le-a dictat prin telefon secretarei sale. Paginile originale, autorul însuşi le-a distrus, considerând, probabil, că nu sunt demne de a fi publicate. Întrebarea care s-a pus a fost dacă aceste rânduri, scrise la o vârstă înaintată - Max Frisch avea deja 71 de ani - în care, cu un ochi extrem de critic şi necruţător, îşi tematizează neputinţa şi toate neajunsurile bătrâneţii, inclusiv impotenţa, să rămână închise în arhiva "Max Frisch", fondată chiar de autor, sau să fie făcute publice. În cele din urmă, disputa s-a purtat între membrii consiliului fundaţiei care administrează arhiva. De impus s-a impus preşedintele ei, germanistul Peter von Matt, care şi-a convins colegii de necesitatea publicării jurnalului. Von Matt susţine că filele de jurnal din anii 1982 şi 1983 sunt "mărturia unei proze pline de subînţelesuri", fără a pierde din vedere valoarea literară a acestora. Colegul său, Adolf Muschg, s-a opus publicării acestor scrieri postume pe motiv că ele îl prezintă pe autor ca pe un om bătrân, obosit, blazat şi neputincios. Dacă ar fi vrut ca acest al "treilea jurnal" să apară, atrage atenţia Muschg, atunci Max Frisch ar fi predat arhivei manuscrisul, aşa cum a făcut-o şi în cazul "Jurnalului Berlinez", care nu are voie, tot din dorinţa explicită a autorului, să apară până în anul 2011.

Controversele a reizbucnit

În suplimentul unei recente ediţii a săptămânalului Die Zeit, au fost publicate câteva fragmente din volumul lansat pe 5 aprilie de editura Suhrkamp din Frankfurt/ Main. Fragmentele şi apariţia cărţii au reaprins discuţiile pe această temă.

În ce priveşte valoarea literară şi autobiografică a paginilor de jurnal, presa nu are decât elogii, considerând mai mult decât oportună apariţia volumului. Stuttgarter Zeitung este impresionat de "marea profunzime" a mărturiilor autorului marcat dureros de pierderea forţei creatoare.

Schiţa unui roman nescris şi a unui amurg de viaţă

Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung notează: "Ultima carte a lui Max Frisch a rămas nescrisă. Schiţa unui astfel de roman, a ultimului adevăr în viaţă şi în opera literară a marelui autor, o regăsim în acest jurnal."

La rândul său Der Spiegel salută apariţia jurnalului, pe care îl consideră o "încununare demnă" a operei lui Max Frisch. Der Standard îl n umeşte pe prozator un "maestru al schiţei", iar Basler Zeitung observă că autorul este "mai necruţător cu el însuşi ca niciodată".

Viaţa ca o oază, moartea - deşertul din jur

Necruţător, plin de dubii, obosit de vârstă, de prea mult alcool, de o iubită mult prea tânără, de o lume care prevesteşte sfârşitul civilizaţiei, Max Frisch scrie în jurnalul din 82/83: "Viaţa ca o oază, iar moartea - deşertul din jur. Dar am eu certitudinea asta?"

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru