1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Atmosferă de sărbătoare pe stadioanele chineze

Astrid Freyeisen / Alexandra Sora 1 mai 2008

La 100 de zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice pe 8 august, în stadionul olimpic din Beijing sportul pare, cel puţin la prima vedere, despărţit de politică.

https://p.dw.com/p/Drp8
Fetiţă în faţa stadionului naţional din BeijingImagine: AP

China a cheltuit peste 30 de miliarde de euro pentru proiectele de modernizare din Beijing şi edificarea unor noi stadioane pentru Olimpiadă. Mândri de acest proiect uriaş, cei mai mulţi chinezi sunt de părere că Occidentul intenţionează să-i umilească prin criticile aduse abuzurilor regimului faţă de tibetani. La 100 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice, atmosfera de sărbătoare domină stadionul olimpic din Beijing, iar mii de chinezi încearcă să ignore evenimentele politice din ultimele luni, pentru a prezenta lumii spectacolul unui stat modern, în plin avânt de dezvoltare.

Mulţi dintre sportivii de rang internaţional prezenţi la Beijing se arată entuziasmaţi de performanţele arhitectonice şi organizatorice ale gazdelor. Printre ei se numără înotătoarea germană Antje Buschulte:

"Sunt impresionată de bazinul de înot, arată extraordinar deja de afară, cu toate luminile lui strălucitoare", povesteşte sportiva germană. "E extraordinar să intri într-o astfel de sală de dimensiuni uriaşe, cu 17.000 de locuri pentru spectatori. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva!"

Şi campioana mondială în scrimă, Britta Heidemann, nu are decât cuvinte de laudă la adresa organizatorilor chinezi:

"Am văzut rar săli amenajate atât de perfect, iar acestea au fost pline ochi în timpul finalei. Bineînţeles că acest lucru se datorează şi faptului că organizatorii chinezi au chemat şcoli întregi pentru a umple sălile cu spectatori. Dar indiferent cum au ajuns toţi elevii aici, important este că au aplaudat mereu, ceea ce crează o atmosferă foarte plăcută."

Campiona mondială în scrimă a fost întrebată de numeroşi ziarişti, ce atitudine va lua faţă de înăbuşirea violentă a revoltelor tibetane de către regimul comunist chinez. Sportiva din Republica Federală s-a pronunţat de fiecare dată împotriva unei boicotări a Jocurilor Olimpice.

Între timp, sportivii chinezi se confruntă cu presiunile create de aşteptările extrem de ridicate ale ţării gazdă. În plus, scandalurile din anii 90 legate de dopaj au dus la o atitudine tot mai sceptică faţă de sportivii chinezi. Din acest motiv, ei sunt supuşi unor controale de dopaj de trei ori pe săptămână, fiind ameninţaţi cu pedepse extrem de dure:

"Dacă un sportiv s-a dopat, atât el, cât şi antrenorul său, sunt excluşi pe viaţă din toate competiţiile, iar întreaga echipă a provinciei respective nu mai are dreptul să participe la competiţii timp de opt ani", relatează căpitanul echipei de înotători din Shanghai, Ji Hong. "Nu cred că cineva şi-ar asuma riscuri atât de mari."