1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Atentatul contra contingentului italian din Irak,

Un comnetariu de Philipp Kreisselmeier adaptat de Catrinel Preda

Italia este şocată. Militarii italieni au fost ieri ţinta celui mai teribil atentat din Irak comis asupra unei trupe a coaliţiei sub conducerea SUA. Se pune întrebarea,retragere sau fermitate pe poziţie?. Este vorba despre cel mai mare tribut de sînge plătit de italieni de la cel de al doilea război mondial încoace şi de aceea şi şocul este cît se poate de profund. Chiar mulţi dintre cei ce se pronunţă contra intervenţiei în Irak şi-au exprimat respectul şi compasiunea lor faţă de poliţiştii şi militarii italieni şi faţă de celelalte victiime nevinovate ale atentatului sinucigaş de la Nassiriya ce poartă semnele potrivit ministrului italian de externe Antonio Martino,celor ce au acţionat la 11 sept. 2001. Doar în tabăra stîngii s-au făcut auzite alte tonuri. De la început pentru cei de stînga Italia nu ar fi trebuit să participe la războiul din Irak fără mandat ONU. Vinovat pentru moartea atîtor italieni tineri este aşadar guvernul conservator al lui Silvio Berlusconi. Astfel de acuzaţii s-au adus de la bun început şi iată că din păcate au devenit actualitate. Trebuia oare Italia să-şi dovedească prietenia faţă de Sua prin intrarea în coaliţia anti Saddam Hussein?. Acum după ce preţul este atît de sîngeros şi cine ştie dacă nu se vor comite şi alte atentate contra contingentelor italiene nu este oare momentul ca ele să fie retrase? O astfel de reacţie nu este doar imporbabilă,ci ar fi şi complet greşită .Desigur că a fost decizia politică a guvernului Berlusconi de a se alătura Sua contra Germaniei şi Franţei şi chiar contra papei. O decizie de la care Berlusconi a sperat să cîştige prestigiu pe plan extern şi să aibă avantaje interne. Sunt motive politice normale,chiar dacă ele au fost eronate. Nu trebuie uitat însă un lucru:cei ce au fost aruncaţi în aer de comandoul terorist nu veniseră în Irak în poziţie de cuceritori şi nici de sprijinitori ai unei puteri occidentale cu dorinţe expansioniste în Orientul mijlociu ,avînd în obiectiv sursele de petrol. Contingentele de italieni aveau misiunea să repare avariile de război,să înlăture urmele lăsate de anii grei ai dictaturii lui Saddam Hussein,să contribuie la restabilirea dreptăţii, legii şi a ordinei interne. Poate că este regretabil că ONU nu a căzut de acord să se implice în Irak, sau că SUA în politica irakiană nu se lasă influenţate de nimeni,nici măcar de majoritatea comunităţii popoarelor. Toate acestea nu schimbă însă cu nimc situaţia în acest nov. 2003. Dacă Italia îşi va revizui tocmai acum decizia de a nu mai trimite militari în Irak, atunci teroriştii din Nassiria se vor simţi confirmaţi în acţiunea lor. Cei care atacă, care sunt gata să comită atentate sinucigaşe şi crime nu ţin seama dacă ţintele actelor lor de violenţă au sau nu mandat ONU. Cum vor ieşi SUA din situaţia din ce în ce mai dezolată din Irak este o întrebare la care se poate răspunde şi mai greu după atentatul de ieri .Guvernul de la Roma se află într-o poziţie şi mai complicată ,dat fiind că s-a alăturat superputerii de peste ocean fără să fie nevoie. Totuşi el nu poate acum să- şi părăsească aliatul şi să-şi retragă trupele. Deviza Italiei trebuie să rămînă în continuare :fermitate pe poziţie şi rezistenţă în faţa inamicului terorist.