1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Atena - încă în aşteptare

Experţii Troicii creditorilor internaţionali au încheiat negocierile cu Grecia, însă Atena nu a primit undă verde pentru miliardele mult aşteptate.

Deşi a existat consens în privinţa majorităţii planurilor de reformă şi austeritate, încă mai sunt de pus la punct unele detalii - a informat Comisia Europeană, miercuri seara, la Bruxelles. Astfel, în perioada următoare, între creditorii internaţionali şi Atena sunt prevăzute noi runde de discuţii.

Bilanţul pozitiv al grupului format din experţi ai UE, FMI şi BCE, care alcătuiesc Troica este condiţia principală pentru deblocarea următoarei tranşe de împrumut, de 31,5 miliarde de euro destinată Greciei. În acest sens, în lipsa raportului creditorilor internaţionali, în cadrul summit-ului european de joi şi vineri (18-19 octombrie) nu va fi adoptată nicio decizie.

Greve la Atena, propuneri la Berlin

Coaliţia de la Atena nu reuşeste să ajungă la un numitor comun în privinţa pachetului de măsuri prin care elenii ar economisi la buget 13,5 miliarde de euro. Sindicatele se opun unor noi reduceri. Joi (18.10) funcţionarii publici, băncile, poşta şi feroviarii au declarat grevă pentru 24 de ore. Angajaţii de la supravegherea traficului aerian îşi întrerup şi ei activitatea timp de trei ore.

Griechenland Angela Merkel in Athen

Angela Merkel

Pentru următoarea tranşă de împrumut pentru Grecia, la Berlin s-a avansat ideea înfiinţării unui cont special, cu mecanisme europene de control severe, cont la care Guvernul de la Atena ar urma să nu aibă acces. În orice caz, printr-o declaraţie a cancelarului federal, Angela Merkel, Germania şi-a reconfirmat dorinţa de păstrare a Greciei în comunitatea monetară.

"Îmi doresc ca Grecia să rămână în zona Euro nu numai pentru că este un stat prieten şi partener în UE şi în NATO ci şi fiindcă, în ciuda tuturor greutăţilor, este în interesul acestei ţări şi al întregii comunităţii monetare şi europene să rămânem un întreg", a spus Merkel înaintea summit-ului de la Bruxelles.

Referitor la crearea unui cont pentru Grecia, scopul propunerii Berlinului ar fi acela de a împiedica eventuale cheltuieli nechibzuite sau rambursarea preferenţială a creditelor. În cazul în care grecii nu şi-ar drămui bine banii, aceştia vor trebui să-şi rezolve singuri problemele financiare. Din surse apropiate Guvernului de la Berlin, "paznicul visteriei" ar putea fi Troica, Banca Centrală Europeană sau comisarul european pentru economie şi politică monetară.

Preţul unui eventual "Grexit"

Experţii sunt de părere ca ieşirea Greciei din comunitatea monetară ("Grexit") ar cauza o gravă recesiune globală. Conform unui studiu al institutului Prognos, realizat la cererea fundaţiei Bertelsmann, în cel mai nefericit caz, până în 2020, cele 42 de economii importante ale planetei ar avea pierderi totale de cca. 17,2 mii de miliarde.

Toate acestea s-ar întâmpla în condiţiile în care Grecia ar declara falimentul de stat, iar investitorii şi-ar retrage încrederea în Spania şi Italia şi, la rândul lor, şi aceste două state ar ajunge la faliment. Pentru a împedica efectul de domino, comunitatea internaţională ar trebui sa împiedice falimentul Greciei şi ieşirea ţării din zona Euro - cred specialiştii.

Conform analizei Prognos, numai performanţa economică a Germaniei ar suferi pierderi în valoare de 73 de miliarde de euro, până în 2020, prin ieşirea Greciei din comunitatea monetară. Tot la capitolul "pierderi" ar intra şi cele 64 de miliarde de euro reprezentând ştergerea datoriilor greceşti implicate de "Grexit".

Pentru Grecia, revenirea la drahmă ar genera costuri uriaşe. Se estimeaza că, în eventualitatea reintroducerii vechii monede, creşterea economică elenă ar putea fi cu aproximativ 164 de miliarde de euro mai mică, până în 2020.