1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Atena în flăcări

Grecia este paralizată de o grevă naţională şi este practic ruptă de restul lumii. Zborurile spre şi dinspre Grecia au fost consemnate la sol, trenurile şi feriboturile şi-au suspendat cursele.

default

Trei persoane au murit după ce o bancă din Atena a fost incendiată de protestatari, a anunţat poliţia.

Zeci de mii de oameni in strada

Greva este un protest faţă de noile măsuri draconice de austeritate. Poliţia a spus că 20.000 de oameni au ieşit în stradă în Atena.

Circa 60 de persoane au încercat să treacă de un cordon al poliţiei din faţa Parlamentului. Protestatarii au aruncat cu pietre în poliţişti, care au făcut uz de gaze lacrimogene.

Două clădiri publice au fost incendiate în Atena, ca şi un vehicul al pompierilor lângă Templul lui Zeus.

Protestatarii au dat foc la maşini şi tomberoane în întreaga capitală

Trei curse dus-întors, două TAROM şi una Olympic Airlines, sunt anulate miercuri din cauza grevei naţionale din Grecia, a declarat pentru Agenţia NewsIn purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Henri Coandă (Otopeni), Valentin Iordache.

" Miercuri sunt anulate două curse TAROM dus-întors spre Grecia, şi anume Bucureşti-Atena-Bucureşti şi Bucureşti-Salonic-Bucureşti, precum şi o cursă dus-întors a companiei Olympic Airlines pe ruta Atena - Bucureşti", a precizat Valentin Iordache.

Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în Grecia că miercuri, 5 mai 2010, toate zborurile aeriene internaţionale dinspre şi spre aeroportul din Salonic vor fi blocate, iar ferry-boat-urile vor fi oprite la ţărm. Transporturile şi comerţul din regiune sunt afectate din cauza protestelor sociale care au loc în această perioadă în Grecia.

Autor: Alina Kühnel/dpa/afp
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm