1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Atac cibernetic de la Bonn

1 aprilie 2011

"Accesibilitatea spaţiului cibernetic şi integritatea, autenticitatea şi încrederea în datele furnizate de acesta au devenit probleme existenţiale în secolul XXI" - aceasta este baza strategiei cibernetice germane.

https://p.dw.com/p/REDd
Imagine: BilderBox

Extrem de importantă în cadrul acestei strategii este înfiinţarea unui Centru Naţional de Apărare Cibernetică. Centrul îşi începe activitatea pe 1 aprilie, la Bonn.

În sudul Bonului domneşte liniştea. Vilele de la începutul secolului XX se întind de-a lungul străzilor acestui cartier. În mijlocul lor, o clădire modestă, dar funcţională, din anii 70, face notă discordantă. Aici este adăpostit Oficiul Federal pentru Siguranţă şi Tehnică Informaţională, pe scurt BSI.

Undeva, printre betoane şi structuri metalice, îşi încep activitatea din prima zi a lunii aprilie, cei 10 funcţionari publici ai nou înfiinţatului Centru Naţional de Apărare Cibernetică. Pe lângă angajaţii BSI, în cadrul centrului mai activează şi funcţionari ai Oficiului de Protecţie a Constituţiei şi de Protecţie Împotriva Catastrofelor.

Misiunea lor: recunoaşterea atacurilor, aprecierea gravităţii lor şi dezvoltarea unor strategii de combatere a agresiunilor cibernetice. Atacuri există din plin.

Thomas de Maiziere
Thomas de MaiziereImagine: picture-alliance/dpa

La începutul lunii februarie, în cadrul celei de-a 47-a Conferinţe Pentru Securitate de la München, Thomas de Maiziere pe atunci încă ministrul de interne şi responsabil pentru siguranţa cibernetică atrăgea atenţia asupra dimensiunii ameninţării: "La fiecare două secunde asistăm la un atac în internet, la fiecare două secunde. De patru-cinci ori pe zi, sunt atacate reţelele de informaţii guvernamentale, atacuri puse de autorităţile germane pe seama serviciilor de informaţii străine".

Ameninţările venite din spaţiul cibernetic sunt, între timp, conştientizate şi de opinia publică şi de politicieni. Anul trecut şi-a început activitatea comandoul cibernetic în Statele Unite ale Americii.

Şi NATO consideră atacurile cibernetice, potrivit strategiei prezentate în luna noiembrie, a fi cele mai mari pericole ale prezentului, alături de terorism şi de armele de distrugere în masă.

Stuxnet - dovada vie a pericolelor virtuale

Stuxnet Virus
Imagine: picture-alliance/Maximilian Schönherr

Sabotajul produs de virusul Stuxnet a demonstrat lumii întregi cât de vulnerabil este spaţiul virtual. O opinie pe care o susţine şi Stefan Ritter, de la Oficiul Federal pentru Siguranţă şi Tehnică Informaţională: "Avem acum dovezi. Nu mai asistăm la o ameninţare fictivă, care să preocupe doar o mână de experţi. Este o ameninţare reală, existentă şi extrem de complicată".

Prin noua strategie cibernetică, guvernul federal îşi propune să combată pericolele provenite din spaţiul virtual.

Că nimeni şi nimic nu este sigur în faţa hackerilor au fost nevoiţi să recunoscă şi australienii. La finele lunii martie, australienii au descoperit că atât computerul premierului Julia Gilliard cât şi cele ale altor zece miniştri au fost spionate timp de cel puţin o lună de către persoane necunoscute.

Autori: Matthias von Hein / Alina Kuehnel
Redactor: Petre M. Iancu