1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Asia de Sud: de la un subcontinent atomic la o zonă a liberului schimb

Asociaţia Sud-Asiatică pentru Cooperare Regională (pe scurt SAARC) a convenit asupra constituirii unui spaţiu al liberului schimb. Căderea frontierelor comerciale şi renunţarea la bariere de natură investiţională ar trebui să genereze un salt înainte într-o regiune caracterizată, încă, de sărăcie. State cu potenţial uman imens, cum sunt India, Pakistanul sau Bangladeshul pot dovedi şi putere economică. Dincolo, însă, de rezultatul economic, summitul de la Islamabad a fost dominat de interminabilul conflict indo- pakistanez. De data aceasta apar semnele unei destinderi. Cel puţin astfel reiese din declaraţiile optimiste ale liderilor reuniţi la summitul din capitala pakistaneză

Chiar dacă majoritatea celor 1,5 miliarde de locuitori ai statelor ce compun Asociaţiei de Cooperare Regională din Asia de Sud nu sunt de religie musulmană, în deschiderea summitului SAARC au fost citite versete din Coran. Un detaliu nu lipsit de importanţă, în contextul discursurilor rostite, ulterior, în deschiderea summitului, de liderii prezenţi la cea de-a 12-a reuniune regională la vîrf, organizată de Pakistan şi deschisă de premierul nepalez Surya Bahadur Thapa.

Ca şi Thapa, şi ceilalţi şase omologi, şefi de stat sau de guvern, au pledat pentru necesara stabilizare a zonei, un obiectiv realizabil doar prin cooperare şi creşetere economică. Responsabilitatea principală o poartă, desigur, cele mai mari două state din spaţiul SAARC - India şi Pakistanul. O soluţie pentru prelungitul conflict dintre cele două puteri nucleare din subcontinentul sud-asiatic este şi obiectivul oficial al ambelor tabere.

"Ideea unei uniuni economice şi monetare nu rămîne decît un vis irealizabil cît timp diferendele şi disputele nu sunt înlocuite de un climat de încredere reciprocă", a apreciat premierul pakistanez Mir Zaffarullah Jamali.

La rîndul său, şeful Executivului de la New Delhi, Atal Bihari Vajpayee, a vorbit despre diferendelle şi rivalităţuile care, pînă în prezent, au dăunat dezvoltării economice: "Trebuie să ne dăm întreaga silinţă pentru a trece de la neîncredere la încredere, de la dispute la acord, de la tensiuni la pace. Legăturile noastre, de natură religioasă, lingvistică, etnică şi culturală, sunt mai vechi decît relativ nou ridicatele bariere politice. Să reîmprospătăm legăturile, pentru a depăşi sărăcia, bolile şi foametea", a conchis premierul indian.

Cei doi prim-miniştri s-au întîlnit, pentru o primă rundă de convorbiri, imediat după sesiunea inaugurală a summitului SAARC. Şi, chiar dacă această primă întrevedere nu a durat decît 15 minute, ea reprezintă un semn al dorinţei de apropiere, manifestată încă din aprilie 2003, la doi ani de la unul dintre cele mai critice momente ale istoriei tensiunilor bilaterale. De data aceasta, tendinţele de acceptare a unor soluţii de compromis sunt mai mari ca oricînd. India acceptă să discute despre situaţia din Kashmir, principalul punct în dispută între cele două state - chiar dacă nu intenţionează să abandoneze poziţiile de pe care această discuţie ar porni.

Dar cum Vajpayee şi preşedintele pakistanez Pervez Musharaf se întîlnesc, acum, pentru prima oară în aproape trei ani, astfel că observatorii aşteaptă cu interes o posibilă întrevedere tete-a-tete, cu uşile închise.

În alocuţiunea sa, preşedintele Maldivelor, Mahmood Abdul Gayoom a relevat un trist adevăr: Asia de Sud este una dintre cele mai sărace regiuni ale planetei; un sfert din populaţie trăieşte în foamete, fiecare al zecelea copil se naşte cu o speranţă de viaţă de maximum cinci ani. În schimb, acestte popoare cumpără arme şi investesc, chiar, în fabricarea propriului arsenal nuclear.

În cadrul summitului, care durează trei zile şi pentru a cărui bună organizare au fost dislocate masive forţe de ordine în capitala pakistanez, se va închiea cu semnarea acordului de constituire a unei zone de liber schimb în Asia de Sud, ce va trebui să devină funcţională pînă în anul 2006.
  • Data 05.01.2004
  • Autoare/Autor Christoph Heinzle / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1l1
  • Data 05.01.2004
  • Autoare/Autor Christoph Heinzle / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1l1