1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ascultările ilegale şi problema intimităţii

Dezvălurile lui Edward Snowden despre NSA nu au lăsat indiferent mediul public românesc, dar aici exista deja o foarte mare circumspecţie faţă de serviciile secrete, care a atenuat surpriza.

Există realmente un Big Brother care ne supraveghează pe monitoarele NSA? În orice caz, imaginea a fost des invocată după dezvălurile lui Edward Snowden, care păreau să fie o uluitoare confirmare a terorii din Enemy of the State (1998), cu Will Smith şi Gene Hackman. Ultimul era deja un veteran al poveştilor tenebroase cu ascultări ambientale, din mult mai rafinatul The Conversation turnat în anii 70.

Dar, oricât de mult ar semăna realitatea cu ficţiunea sau invers, este impropriu să vorbim de Big Brother (în sens orwellian), câtă vreme americanii de la NSA şi serviciile secrete partenere nu au nicio etică privilegiată, nicio ideologie cu ambiţii monopoliste. NSA şi în general serviciile secrete investighează un spaţiu privat în continuă transformare şi devenire, care îşi modifică contururile pe zi ce trece.

Admiţând teza liberală potrivit căreia statul democratic este chemat să protejeze viaţa privată a cetăţenilor săi, ne aflăm totuşi într-o mare încurcătură, de vreme ce nu mai ştim bine ce aparţine şi ce nu cadrului privat. Este Facebook o platformă pentru intimităţi împărtăşite în grupuri de prieteni? Cu siguranţă că nu. Chiar dacă unii mai nutresc se pare această aspiraţie, Facebook a devenit tot mai mult o formă de expunere publică, una de exhibare şi nu de ascundere. Setările de protecţie par mai curând un alibi pentru contrariul lor şi dacă cercetează cineva motivaţiile celor care îşi petrec timpul pe reţelele de socializare va observa că de cele mai multe ori oamenii doresc să arate şi nu să ascundă ceva.

Cu ani în urmă izbucnise o mică controversă în presa din România pe tema relaţiei public-privat, în legătură cu fotografiile în care un publicist de bună condiţie intelectuală se expunea complet dezbrăcat. Pe atunci nu exista reţeaua Facebook, dar existau în schimb diverse site-uri pentru întâlniri şamd. Unii au manifestat opinia că imaginile acelea comentate cu multă maliţie fuseseră deja livrate spaţiului public şi, prin urmare, că nu se comisese prin dezvălurea lor niciun abuz. Alţii, dimpotrivă, au manifestat o vie indignare faţă de ceea ce au considerat o inadmisibilă violare a spaţiului privat. În orice caz, ne aflam într-o zonă ambiguă, în care ascunsul şi expunerea funcţionau simultan.

Astăzi, reţelele de socializare tind să semene tot mai mult cu o conversaţie într-un autobuz sau restaurant purtată dinadins cu voce tare, în aşa fel încât toţi să audă, în ciuda caracterului pretins privat al dialogului. Ambiguitatea din exemplul de mai sus tinde să se risipească tot mai mult în defavoarea caracterului privat care pierde teren. Internetul este deja un spaţiu public şi orice ascundere pare o simplă cochetărie. Internetul este o formă vastă de voyeurism, în care oricine poate trage cu ochiul la conversaţiile "particulare" ale celor ce îşi rezervă un loc aparte, cu înclinaţii vădit exhibiţioniste. Nimic nu este ascuns până la capăt: nici idei politice, nici preferinţe personale de tot felul, nici înclinaţii erotice, totul este expus exclusiv pentru prieteni, dar în realitate pentru oricine. Aşadar ce investighează NSA? După cum vedem, un spaţiu care şi-a pierdut complet misterul şi unde totul este ascuns ca să fie dezvăluit.

Este adevărat că serviciile de informaţii nu se mulţumesc cu reţelele de socializare şi site-urile de întâlniri ocazionale, stocând email-uri, tranzacţii online şi conversaţii telefonice. În mod mărturisit e vorba doar de numerele formate şi de locul şi data apelării, dar nimeni nu îi poate împiedica pe operatori să urmărească conversaţii întregi şi să preia integral toate datele de pe calculatoarele personale. Dar întrebarea este ce conţin toate aceste informaţii?

Lăsând la o parte activităţile ilegale sau stingheritoare într-un fel sau altul, viaţa privată nu mai are la drept vorbind niciun mister. Ea a fost deja despuiată în mod sistematic de aura ei prin intermediul culturii recente a sincerităţii, a detabuizării şi a dezinhibării. Nimic nu mai este de aflat, nimic nu mai este de ascuns şi de dezvăluit căci totul este tipologie şi standard. Oamenii nu mai ascund la drept vorbind decât ceea ce este ilegal sau ceea ce li se pare impudic, iar terenul impudorii se restrânge pe zi ce trece.

Se explică aşadar de ce interceptările ilegale nu mai provoacă o indignare masivă, de ce nu se produce o revoluţie, aşa cum s-ar fi produs probabil pe vremea jurnalelor intime şi a confesionalelor. Pe de o parte spaţiul privat şi cel public se reconfigurează, pe de altă parte acest nou şi real ”Big Brother” nu are nicio morală, nu propune nicio conduită şi nicio regulă, fiind în realitate surd şi orb aproape la tot ceea ce era cândva intimitate.

În consecinţă, adevărata problemă nu ţine de dreptul la viaţa privată, nu se referă la situaţia cetăţeanului obişnuit, aşa cum susţin cei neatenţi la mutaţiile provocoate în ultimele decenii, ci mai ales de concurenţa economică şi politică. În România cel puţin, mediile politice sunt dominate de o veritabilă paranoia, în care nu se mai ştie bine ce e adevăr curat şi ce pură exagerare.