Asasinatele neonaziste şi independenţa justiţiei germane

În faţa curţii bavareze compar, alături de iubita şi presupusa co-autoare a asasinatelor comise de azi defuncţii Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhard şi patru prezumtivi complici ai terţetului terorist neonazist. Zschäpe e acuzată pentru uciderea, în Germania, în răstimp de aproape un deceniu, a zece oameni, în majoritatea lor imigranţi turci. Gruparea ei se autointitulase "Subterana Naţional-Socialistă.

Curtea regională din München, care judecă procesul, a refuzat cererea ambasadorului turc din Germania de a i se asigura lui şi unui grup de jurnalişti turci locuri în sala de judecată. În reacţie, oficialii turci au lansat demersuri menite să exercite presiuni asupra guvernului german.

Ahmed Davutoglu, ministru de externe în cabinetul de la Ankara, l-a sunat la telefon, la sfârşitul săptămânii, pe ministrul german de externe, Guido Westerwelle, solicitându-i să rezolve problema locurilor pentru ambasador şi pentru observatorii politici turci.

La rândul său, şeful diplomaţiei germane şi-a exprimat înţelegerea pentru doleanţele turceşti dar s-a văzut nevoit să atragă atenţia executivului islamist de la Ankara că justiţia e în Germania independentă şi nu primeşte ordine din partea clasei politice.

Că tribunalele germane sunt independente ţine de ceea ce, îndeobşte, se numeşte separaţia puterilor în stat. Nu e totuna puterea executivă, cu cea judecătorească ori legislativă. Iar independenţa justiţiei e un bun extrem de preţios, atât de preţios, într-un stat de drept, încât e intangibilă, a declarat, în context, politologul berlinez Hajo Funke într-o discuţie cu Deutsche Welle.

Dar Funke a admis că ar fi util şi ar corespunde interesului public ca Tribunalul din München să manifeste maximă flexibilitate în chestiunea distribuirii de locuri în sala de judecată.

Curtea oferise 50 din cele 100 de locuri rezervate reprezentanţilor presei în ordinea depunerii cererilor lor de acreditare. Or, ar fi fost posibil să se rezerve din capul locului un număr de locuri pentru ziarişti turci, dat fiind că majoritatea victimelor teroriştilor de extremă dreapta fuseseră mici antreprenori imigranţi de origine turcă.

Aşa s-a procedat, de pildă, într-un alt proces extrem de mediatizat, intentat pentru un imaginar viol unui cunoscut moderator german de origine elveţiană. Atunci, li s-au rezervat ziariştilor din confederaţie, de la bun început, un oarecare număr de locuri.

Că la München nu s-a făcut la fel alimentează, în Turcia, îndoielile cu privire la probitatea şi independenţa justiţiei germane şi teoriile susţinând presupusa ei politizare. La Berlin, s-au respins toate aceste speculaţii.

Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Bundestagului, Ruprecht Polenz, a declarat la adresa Ankarei, că, în ciuda unei oarecari inabilităţi din partea Curţii din München în chestiunea distribuirii de locuri, are toată încredere în justiţia germană. Polenz a cerut Turciei să-şi pondereze luările de poziţie.

Pe de altă parte, ministrul german pentru integrare, Maria Böhmer, şi-a exprimat înţelegerea pentru doleanţele turceşti. „Întreaga lume priveşte acum spre Germania”, a spus ea cerând ca, din respect pentru victime şi rudele lor, să se permită accesul în sala de judecată a reprezentanţilor presei turceşti şi greceşti.

Încât şi presiunile interne asupra judecătorilor bavarezi au sporit. Or, amplificarea acestor presiuni asupra Curţii ridică, odată în plus, problema independenţei justiţiei. Care însă, conform lui Hajo Funke, n-ar fi afectată dacă, de pildă, Curtea şi-ar revizui poziţia cu privire la distribuirea de locuri în sala de judecată. Fiindcă, potrivit lui, aceste presiuni n-ar viza judecata propriu-zisă ci doar circumstanţele actului de justiţie.