Asasinarea în efigie

S-au scris cărţi despre moartea urmaşului de la Universitatea din Chicago al lui Mircea Eliade, s-au făcut presupuneri care de care mai fanteziste, dar anchetele n-au avansat nici cu un centimetru. Există, fireşte, bănuieli, există suspecţi — eu însumi am propriul meu scenariu — dar toate acestea n-au folosit la nimic.

Ce e neliniştitor e că moartea lui Ioan Petru Culianu a fost premersă de o intensă campanie de ameninţări şi dezinformări, dusă prin eternii agenţi securisto-legionari de care aparatul represiv al lui Ceauşescu s-a folosit de câte ori a fost cazul. Din acest motiv, cred că nemernicii care l-au împuşcat pe Culianu trebuie căutaţi în această sferă, a naţionalismului fanatic. La un capăt, ei jurau pe Biblia şi pistolul Căpitanului, la celălalt se subordonau ordinelor primite de la mărimile securiste aflate la Bucureşti. Fireşte că nu vom afla prea curând murdarele dedesubturi ale activităţilor duse de aceste mişcări, organizate mai degrabă pe bază de nebunie decât în conformitate cu o logică anume.

Şi tot de cincisprezece ani n-am mai văzut o campanie ce vizează distrugerea unei personalităţi intelectuale asemănătoare aceleia declanşate împotriva lui Vladimir Tismăneanu. Fără să am probele necesare, am convingerea că forţele aflate în spatele declanşării de ură, a setei de sânge şi a violenţei apocaliptice sunt cam aceleaşi. Pentru securişti, Vladimir Tismăneanu e un pericol mortal, pentru că a demonstrat caracterul criminal al Securităţii din prima până în ultima clipă a existenţei sale. Pentru extrema dreaptă, el a devenit un fel de înger exterminator, evreul care culpabilizează „inocentul” popor român pentru supuşenia şi complicitatea cu Răul comunist.

Fireşte că Vladimir Tismăneanu nu va fi ucis. Dar ceea ce se întâmplă acum e o încercare de asasinat moral. O asasinare în efigie, o încercare demenţială de a-l demoraliza pe cel desemnat să pună la dispoziţia lui Traian Băsescu un document de natură ştiinţifică pe baza căruia să condamne, din punct de vedere politic şi moral, comunismul din România. Or, la acest capitol, forţele conservatoare — supravieţuitorii Securităţii, adepţii de ultimă oră ai ideologiei legionare, comuniştii impenitenţi, scrântiţii fascinaţi de teoriile conspiraţioniste — au găsit un subiect care-i uneşte. Violenţa lor provine din frică: odată condamnat comunismul şi instrumentul său de represiune numărul unu, Securitatea, nimic nu le garantează că o nouă generaţie de politicieni nu va crea şi un cadru legislativ care să-i condamne la modul efectiv.

În acest nod de interese şi spaime trebuie văzute atacurile împotriva lui Vladimir Tismăneanu, aşa cum au fost ele exprimate în cel mai vicios dintre articolele şi denunţurile de până acum — cel din ziarul „Ziua”, care a coborât mârşăvia în prăpăstii pe care până şi o presă murdară precum cea de la Bucureşti le-a atins arareori.