1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Artropatia Charcot

Una din complicaţiile frecvente ale diabetului este afectarea nervilor, aşa-numita neuropatie diabetică. În cazul neuropatiei periferice, cel mai evident are de suferit laba piciorului.

default

Artropatia Charcot („le pied de Charcot“ în franceză, „Charcot-Fuß“ în germană) este o formă a sindromului piciorului diabetic. Denumirea îi vine de la renumitul neurolog francez Jean Martin Charcot, care i-a descris manifestările. Să amintim că Charcot a fost profesorul şi precursorul lui Freud; el a făcut impresie puternică asupra tânărului medic austriac prin faptul că vindeca prin hipnoză manifestările isterice ale unor maladii.

Artropatia Charcot este asociată de regulă cu diabetul. Se apreciază că cca 15 % din pacienţii cu diabet prezintă această complicaţie. Afectarea nervilor periferici însoţită de o pierdere a sensibilităţii mai poate avea drept cauză alcoolismul, o lipsă de vitamina B-12, afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale măduvei spinării, precum şi unele boli infecţioase.

Afectarea traseelor nervoase din laba piciorului duce la o pierdere a sensibilităţii. Pacienţii nu au dureri; simptomele în fază incipientă - înţepături, furnicături, amorţeli – nu lasă să se întrevadă gravitatea maladiei. Poziţia piciorului la mers nu mai poate fi bine controlată, iar punctele de solicitare sunt modificate; se formează astfel locuri unde presiunea este nefiresc de mare. În oasele labei piciorului încep să se formeze fracturi; totuşi, de cele mai multe ori, pacientul continuă să meargă, fără să observe existenţa lor, ceea ce duce la o agravare a acestora. După un timp, pacientul observă că una din labele piciorului prezintă deformări sau că, datorită tumefierii, nu mai încape bine în pantofi. Cu timpul poate avea loc o prăbuşire a boltelor piciorului. Se înţelege că, în aceste condiţii, un diagnostic precoce este dificil. Clinic se constată o încălzire şi o uşoară colorare brun-roşcată a labei piciorului, datorate nu, cum s-ar crede, unei defectuoase irigări cu sânge, ci, dimpotrivă, unei prea intense irigări cu sânge. Sindromul piciorului diabetic dobândeşte şi alte manifestări. Datorită presiunii oaselor deformate, în unele locuri apar hipercheratoze - îngroşări ale pielii -, bătături, fisuri în pielea de altfel foarte uscată. Cea mai gravă consecinţă a apăsărilor oaselor asupra ţesuturilor o constituie apariţia ulceraţiilor, însoţite de infecţii. În formă foarte gravă se poate ajunge la amputarea labei piciorului. Diabeticii trebuie să cunoască aceste riscuri. Chiar fără să observe vreun simptom, ei trebuie să se prezinte cu regularitate la un control şi la o îngrijire minuţioasă a labei piciorului. Andreas Richter de la Clinica de Diabetologie (Diabetische Fuß-Klinik) şi Ludger Poll de la Clinica de Radiologie a Universităţii din Düsseldorf pleacă de la observaţia că la pacienţii cu paraplegii, la care nervii periferici sunt distruşi, nu apar manifestări de artropatie. Deci, pentru a vorbi de „piciorul lui Charcot“, trebuie luat în considerare şi factorul mecanic, şi anume solicitarea la mers, presiunea corpului asupra labei piciorului. Pe de altă parte, dacă la un sportiv apar fracturi în oasele labei piciorului, durerea puternică îl determină să se supună imediat unei terapii. În schimb, diabeticul, datorită absenţei durerilor, începe de regulă prea târziu un tratament. Or, în fază de început, sindromul poate fi vindecat; este necesar ca, timp de săptămâni sau chiar luni, piciorul să nu mai fie solicitat. Acest lucru nu se realizează neapărat prin ţintuirea la pat a pacientului, ci prin bandaj ghipsat demontabil sau cu încălţări speciale, care să deplaseze greutatea de la laba piciorului către genunchi şi gambă. Totuşi, dacă au avut deja loc deformări ale labei piciorului, procesul nu mai este reversibil. Medicii din Düsseldorf au cercetat 12 pacienţi care s-au prezentat cu laba unui picior umflată. La tomografia cu rezonanţă magnetică au putut fi depistate una sau două fisuri fine, care nu apăreau în imaginile roentgen. În decurs de câteva săptămâni, prin măsurile de nesolicitare a labei piciorului, aceasta a putut fi vindecată. La unul singur din pacienţi, care s-a prezentat medicilor după 22 de săptămâni de la apariţia edemului, deformările deja produse nu au mai putut fi corectate. De aceea, Richter şi Poll recomandă investigarea cu rezonanţă magnetică la apariţia primelor simptome.