1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Arte: trei ipostaze, două ore, o Românie

Seara tematică dedicată României, programată cu mai multe săptămâni în urmă de canalul franco-german de televiziune Arte dar sacrificată, atunci, pe altarul actualităţii fierbinţi, a fost, în cele din urmă, difuzată. Marţi seară, trei documentare realizate de Televiziunea Berlin-Brandenburg (RBB), unul dintre studiourile publice regionale din Germania, au prezentat România în trei ipostaze.

Nu toate documentarele despre România trec obligatoriu prin castelul lui Dracula

Nu toate documentarele despre România trec obligatoriu prin castelul lui Dracula

O ţară cu motoarele turate la maxim rulând – în ciuda tuturor piedicilor – spre Europa, aceasta trebuia să fie imaginea României desprinsă din cele două ore de documentar difuzat, în prime time, de canalul germano-francez de televiziune Arte. Cârcotind, să spunem că exact sub acest spectru s-a derulat seara românească. Intenţia bună a celor de la Arte fusese subminată de întârzierea difuzării – întârziere datorată evenimentelor produse, la momentul programării iniţiale, pe fierbintele front al războiului împotriva terorismului.

Filmele transmise marţi seară au reuşit să abandoneze clasicele tipare ale reportajelor despre România. Nu au apărut câinii vagabonzi, nu i-am regăsit pe ecran nici pe altfel nelipsiţii aurolaci şi-ale lor tenebroase subterane ale Bucureştilor, Herve Claude, moderatorul celor două ceasuri, avertizându-ne, de la bun început, că nu ni-l va prezenta nici pe eternul şi fascinantul Dracula. Clişee fără de care – iată – se pot face documentare cel puţin la fel de interesante despre o ţară ce are, cu adevărat, şi câte ceva bun de oferit.

Chiar şi filmul semnat de Jochen Trauptmann, în finalul serii tematice, şi dedicat categoriei profesionale româneşti care a ţinut cel mai des prima pagină a presei occidentale poate primi calificativ de trecere din partea unor telespectatori implicaţi emoţional. I-am văzut pe unii dintre ortacii care, în 1977, au făcut istorie, sechestrându-l în abataj pe Ilie Verdeţ. O mână anonimă de revoluţionari care, ulterior, a devenit masă de manevră căci, referindu-se la mineriadele post-ceauşiste, autorul ne-a lămurit, o dată în plus, că escapadele bucureştene ale ortacilor nu au fost deloc porniri sindicale ci manevre politice ticluite de rămăşiţele securităţii comuniste. Un film despre Valea Jiului nu poate omite starea deplorabilă a industriei miniere şi, implicit, nivelul scăzut de trai al locuitorilor zonei Petroşanilor.

La cealaltă extremă s-a plasat Sibiul anului 2004. Sibiul care nu mai este Hermanstadt-ul de altă dată şi mai păstrează dintr-un ev mediu preponderent german decât – într-o comunitate dominant românească – un primar german. Infuzia de capital străin, în special german, dar şi francez, a ridicat moralul sibienilor şi încrederea în calităţile administrative ale primarului Klaus Johannis, practic gazda Antoniei Schmidt, autoarea documentarului ”Creatorii de speranţă”. Cârcotim şi acum, pentru că astfel am început: filmul a fost realizat pentru a fi difuzat înaintea alegerilor locale din România. Autorii serii tematice ar fi putut opera o modificare importantă în moderaţie: Johannis a fost, între timp, reales primar al Sibiului, cu un scor de veritabilă dictatură – dictatura performanţei căreia i-a fost, am putea spune, dedicat acest documentar. Şi, tot între timp, Sibiul lăudat de Antonia Schimdt, a fost desemnat capitală culturală europeană a anului 2007.

În fine, haideţi să-i mai cârcotim puţin pe realizatori: cel de-al treilea film, cel care, de fapt, a deschis seara, semnat de Gabriele Conrad şi Gabriele Denecke, a picat în păcatul altor clişee: aceleaşi voci veşnic ”autorizate” să povestească despre viaţa elitelor şi soarta naţiunii româneşti. I-am revăzut pe Mircea Dinescu şi pe Mircea Cărtărescu, pe Constantin Bălăceanu-Stolnici şi pe Horia Andreesc - cel care le spunea occidentalilor că românii puteau călători mai lesne în Vest decât redegiştii. Poate că, dirijor al corului radio fiind, a trăit într-o altă Românie.

Simpatic ni s-a părut fiul poetului Mircea Dinescu, un rocker pragmatic şi care a ilustrat în câteva cuvinte cum nu se poate mai bine contrastele României – pe care, de altfel, seara românească de pe Arte a încercat şi, fără să alunece în panta exceselor, a reuşit să le scoată în evidenţă.

  • Data 04.08.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2tz
  • Data 04.08.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2tz