1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Arta ca manifest împotriva amneziei

Gigantul Palat ridicat în vremea lui Ceauşescu oferă destul spaţiu pentru politică şi artă. În vreme ce aleşii pun la cale viitorul, sub acelaşi acoperiş, dar într-o altă zonă, artiştii tematizează prezentul şi trecutul.

SEHNSUCHT NACH EUROPA - RUMÄNIEN: Filmemacher Iosif Kiraly am Set vor der Ceausescus Palast in Bukarest Stichworte: Sehnsucht nach Europa, Rumänien, Bukarest, Verseck, Kiraly Bild: Keno Verseck am 9.6.2012 in Bukarest

Sehnsucht nach Europa

Reporterii DW i-au întrebat pe artiştii din Croaţia, Ungaria, România, Polonia şi Ucraina: Cum vedeţi Europa? Cum vedeţi ţările în care trăiţi?

Drumul spre democraţia şi bunăstare e lung şi obositor. Ce şanse vedeţi în Europa de astăzi şi de ce vă este dor?

Bucureşti, Piaţa Libertăţii, lângă monstruosul Palat ridicat de Nicolae Ceauşeşcu, una din cele mai mari clădiri din lume. Pentru bucureşteni a devenit de "bon ton" să participe la evenimente organizate aici.

Iosif Király, are 55 de ani, este unul din cei mai faimoşi artişti contemporani ai României. Începuturile carierei sale datează din negura "dictaturii ceauşiste", din anii 80, perioada celor mai crunte raţionalizări la alimente şi a celor mai drastice economii, la electricitate şi încălzire. Şi, bineînţeles, perioada omnipotentei securităţi, care controla tot ce mişca. În creaţiile lui Király – fie că este vorba despre fotografii, colaje, sculpturi sau instalaţii – reapar amintirile trecutului.

SEHNSUCHT NACH EUROPA - RUMÄNIEN: Filmemacher Iosif Kiraly und Künstler Calin Dan vor einer Installation im Museum für zeitgenössische Kunst Stichworte: Sehnsucht nach Europa, Rumänien, Bukarest, Verseck, Kiraly, Dan Bild: Keno Verseck am 9.6.2012 in Bukarest

Sehnsucht nach Europa

Király îi vede acum pe tinerii lipsiţi de griji şi se întoarce cu gândul în timp. "Casa Poporului”, cum a botezat dictatorul clădirea gigant şi bulevardul aferent, au fost ridicate prin sacrificarea vechiului centru al Bucureştiului. Pe când oamenii dîrdîiau de frig şi stăteau la cozi pentru alimentele de bază, pe când elevii învăţau în clase neîncălzite şi ambulanţa nu ajungea la urgenţe, Ceauşescu mobiliza toate resursele pentru ridicarea proiectului megaloman. "Nu sunt nici îngrozit şi nici trist de lipsa legăturii emoţionale a tinerilor cu acest trecut.", spune Iosif Király. "Sunt doar melancolic".

Artă în fostul dormitor al dictatorului

bucuresti_palatul_parlamentului_1.jpg Cristian Stefanescu (4609, Rumaenische Redaktion, cristian.stefanescu@dw-world.de) wuenscht die Einstellung eines Bildes in die DW-Online-Datenbank. Gewuenschter Titel des Bildes: Bukarest, Parlamentsgebäude Gewuenschte Bildbeschreibung Nicolae Ceausescu´s Haus des Volkes in Bukarest, Rumänien, heutzutage Sitz des Parlaments. Gewuenschte Schlagworte: Rumänien, Bukarest, Parlament, Casa Poporului, Ceausescu Uebertragung der Rechte dieses Bildes an DW-Online Hiermit übertrage ich die Rechte und erkläre mich damit einverstanden, daß die Deutsche Welle meine eigenen als Anhang verschickten Bilder auf Ihren Websiten verwenden darf.

Bukarest, Parlamentsgebäude

După căderea comunismului, lucrările la Palatul Poporului au fost întrerupte. Ani la rând, construcţia a adăpostit câini vagabonzi. Ulterior, construcţia a devenit sediul Parlamentului. În anul 2003, premierul de atunci, mare iubitor de artă, Adrian Năstase, a decis să deschidă, într-o aripă destinată iniţial exclusiv familiei Ceauşescu, un Muzeu de Artă Contemporană. Spaţiul include şi proiectatul dormitor al "cuplului prezidenţial" - cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. Tocmai în acest spaţiu, tocmai Adrian Năstase. Fostul Premier este considerat de mulţi drept exemplul de politician corupt şi oportunist, membru al elitei în perioada comunistă, care a avut o ascensiune spectaculoasă după 1989 şi a acumulat o fabuloasă avere.

Amenajarea muzeului în ambiţiosul proiect al lui Ceauşescu a fost intens contestată şi continuă să îi dezbine pe artiştii bucureşteni. Mulţi dintre aceştia nu vor să expună în sălile MNAC (Muzeului Naţional de Artă Contemporană), tocmai pentru a nu legitima existenţa unei clădiri ridicate prin jertfirea altora.

Mihai Oroveanu, directorul muzeului, ne primeşte în biroul său de la etajul doi. Fumează ţigară după ţigară. "Îi înţeleg pe cei care nu vor să expună aici" spune el. "Este un loc blestemat, dar nu avem alternativă în Bucureşti".

Arta ca Alibi

Der rumänische Ministerpräsident Adrian Nastase, aufgenommen am Mittwoch (03.11.2004) in Essen auf einer Pressekonferenz im Rahmen der deutsch-rumänischen Investitionskonferenz. Ministerpräsident Nastase will möglichst noch vor den Wahlen Ende November die letzten Weichen für den für 2007 angestrebten EU-Beitritt seines Landes stellen. Foto: Franz-Peter Tschauner dpa

Adrian Nastase.jpg

În 2003 Năstases l-a întrebat pe Oroveanu, dacă nu vrea să amenajeze un muzeu în sediul Palatului. A acceptat. Imaginaţia lui vedea deja muzeul ca pe un virus în corpul atât de detestatului Palat, înconjurat de un parc cu statui, un teatru în aer liber şi alte săli de expoziţie. Locaţia putea deveni o atracţie turistică, iar istoria putea fi prezentată critic.

La şapte ani de la inaugurarea muzeului, Oroveanu îşi aminteşte laconic de entuziasmul de atunci. Ne arată că drumul de acces către această aripă a clădirii este la jumătate de kilometru distanţă, că indicatoarele lipsesc şi că strada este plină de gropi. Chiar vis-à-vis de muzeu se cască o gaură imensă. Nu, aici nu se va ridica o scenă în aer liber, ci un alt proiect megaloman: Catedrala Mântuirii Neamului. "Am vrut să creăm un pol de rezistenţă - spune Oroveanu. Am eşuat. Ne-am transformat în alibi pentru a demonstra că există şi altceva în această clădire."

Mereu actual: mitul Dracula

În urmă cu şapte ani, la inaugurarea muzeului, una din primele expoziţii era semnată de Iosif Király, mai exact de el şi de colegul său Călin Dan: "Castelul din Carpaţi” – o reproducere a Palatului lui Ceauşescu din pachete de ţigări Carpaţi. Dan şi Király lucrau în anii '90 sub pseudonimul subReal. De atunci datează şi instalaţia multimedia Draculaland, care reflectă într-un mod complex, estetic, multe mituri öi stereotipii din istoria României, mai ales din perioada dictaturii ceauşiste.

Ca de multe ori în istoria artistică şi literară a României, Dan şi Király au fost apreciaţi mai întâi în străinătate pentru ciclul de proiecte Draculaland. Ele pot fi văzute acum la sediul MNAC. Nici unul dintre ei nu a ezitat să-şi expună lucrările în Palatul lui Ceauşescu. "Este important ca tinerii să vină într-un asemenea loc.“, spune Călin Dan. "Fără Muzeu, clădirea ar fi identificată doar cu Parlamentul, considerat deseori ca instituţie netransparnetă şi nedemocratică." Iosif Király completează "Ceauşescu nu ar fi vrut sub nici o formă ca aici să fie adăpostit un Muzeu de Artă Modernă. Tocmai de acea, amenajarea sediului a fost o hotârâre subversivă."

Rămânem sau plecăm?

Confruntarea cu trecutul comunist şi cu statul poliţienesc au inspirat multe dintre proiectele relevante ale lui Kiraly. Acesta este unul din motivele pentru care artistul se bucură că a rămas în România. A trăit câteva luni în străinătate şi chiar s-a gândit să emigreze. Dar mereu a revenit în România. "Condiţiile materiale nu sunt bune pentru artişti, nesiguranţa e la ea acasă, birocraţia îţi poate distruge întreaga creaţie. “, spune Király. "Dar sunt multe de făcut, multe de exprimat şi avem mult mai mult material artistic decât în Occident. Cine se poate lăuda că a trăit pe viu o revoluţie? Unde altundeva în Europa se mai învârte roata istoriei aşa de rapid şi de spectaculos cu astfel de rezultate extreme?“

Tot mai puţini se decid să rămână acasă, în România. Trei milioane de români lucrează şi trăiesc dincolo de graniţele ţării. Tinerii emigrează, societatea nu poate acoperi necesarul de specialişti.

Critica societăţii post-comuniste

O tânără care a preferat să rămână acasă, întocmai ca şi Király, este artista Ana Bănică. În vârstă de 34 de ani, ea trăieşte în Constanţa şi este considerată drept una dintre cele mai talentate şi interesante artiste ale generaţiei post-comuniste. Nu prea poate fi clasificată într-un anumit curent şi nici nu îşi doreşte. Lucrările ei sunt uneori picturi clasice sau colaje, alteori realizează icoane sau scrie cu ruj pe oglinzi ori faianţă.

Ana Bănică a crescut într-un sat din sudul României. La Revoluţie avea 11 ani. A avut o copilărie perfectă, povesteşte Ana Bănică. Copilăria o inspiră şi astăzi. De aici s-au născut opere de artă, bazate pe confruntarea cu trecutul şi tradiţiile ţării. De pildă, în 2006 a creat o colecţie de pleduri de in, brodate în stil tradiţional. Ele caricaturizează însă actuala societate: imaginile prezintă bolizi şi motociclete cu mulţi cai putere, televizoare şi telefoane mobile, bărbaţi şi femei obsedaţi de sex, toate completate cu motive florale din folclor. Pe acestea se regăsesc mesaje de genul " Te aştept că-mi este dor, să mă ţii în braţe, la televizor!".

Ana Bănică visează să îşi expună lucrările în sate. Nu a găsit nici un sponsor pentru acest proiect şi se teme că nici rezonanţa nu ar fi pe măsura aşteptărilor. Lucrările ei au fost expuse într-un oraş din România şi, deşi expoziţia a durat mai multe săptămâni, nici un singur vizitator nu a trecut pragul sălii. "Oamenii din România de astăzi nu au timp de artă", spune ea. "Arta pur şi simplu nu există".

Îşi aminteşte de un episod trăit la Berlin şi îşi doreşte repetarea lui în România. "Mă plimbam. Deodată am văzut sute de oameni stând la coadă. Mi-am amintit de copilăria mea când stăteam la coadă la pâine.Nu puteam să cred că în Germania zilelor noastre se stă la coadă. Apoi am aflat ce aşteptau: să intre la un muzeu.”