1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Armata germană ar putea deveni "vârful de lance" al NATO

În reacţie la provocările Rusiei, NATO vrea să-şi doteze forţa de reacţie rapidă cu un "vârf de lance". Până la formarea acestuia, armata germană va asigura, potrivit presei, contingente pentru o trupă interimară.

Armata germană, Bundeswehr, va juca un rol-cheie, potrivit ziarului Die Welt, la protecţia partenerilor NATO din Europa Centrală şi de Est. Potrivit cotidianului, alianţa NATO planifică transformarea trupei germano-olandeze din Münster într-un "vârf de lance" provizoriu, măcar pe durata anului 2015. Corpul germano-olandez , împreună cu alte unităţi militare, va asigura capacitatea de reacţie rapidă a alianţei până la definitivarea trupei de criză, decisă în luna septembrie.

Provocări ruseşti

Ca un răspuns la provocările Rusiei, NATO a hotărât la reuniunea la vârf din Ţara Galilor să-şi completeze aşa-numitele forţe de intervenţie rapidă (NRF) cu un "vârf de lance" compus din 3000 până la 5000 de militari, capabil să execute misiuni într-un interval de două până la cinci zile. Formarea definitivă a acestui "vârf de lance" se va mai amâna însă, în ciuda planurilor iniţiale, şi va fi finalizată, potrivit ziarului Die Welt, cel devreme în 2016. Până atunci, din dorinţa de a se evita apariţia unui vid, se va forma un "vârf de lance" provizoriu, sub comanda corpului germano-olandez. În caz de necesitate, trupa interimară va putea fi completată cu unităţi aeriene şi de marină din Franţa şi Spania.

Un semnal clar adresat Moscovei

Miniştrii de Externe ai ţărilor NATO vor putea lua această decizie deja în cadrul reuniunii pe care o au programată la începutul lunii decembrie, adaugă cotidianul german, citând un înalt reprezentant al NATO care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Acesta a subliniat: "Este un semnal clar adresat aliaţilor noştri din est şi un semnal clar adresat puterii de la Moscova".

Alianţa NATO nu a vrut să comenteze, la cererea agenţiei de presă dpa, articolul apărut în ziarul Die Welt, dar a comunicat că se va decide cu privire la forţa şi compoziţia noului "vârf de lance" în cadrul reuniunii din februarie 2015, a miniştrilor Apărării din ţările membre.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, a declarat agenţiei dpa că planurile privind formarea forţei de intervenţie rapidă se află în lucru în cadrul alianţei. "În cadrul acestei evoluţii este un semnal politic clar. Germania sprijină primele teste, planificate la începutul anului 2015, la care va lua şi parte". Sursa nu a intrat în detalii, dar a confirmat că Germania va contribui anul viitor cu 4000 de militari la formarea NRF.

În contextul crizei din Ucraina, atât NATO cât şi Rusia execută în ultimele luni adevărate demonstraţii de forţă. Armata rusă a executat recent, între altele, "manevre aeriene neobişnuit de ample" deasupra mărilor europene, potrivit surselor occidentale.