1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Arma următorului război mondial va fi viermele cibernetic

NATO intenţionează să reformeze strategia de securitate mutuală pentru a include ameninţările cibernetice, din ce în ce mai numeroase.

default

Apariţia virusului de computer Stuxnet, etichetat de către unii experţi ca "prima super-armă informatică din lume", a crescut posibilitatea unui război în spaţiul virtual.

Se presupune că "viermele" cibernetic ar fi lovit luna trecută un echipament industrial computerizat din Iran. Însuşi regimul de la Teheran a admis că atacul ar fi fost unul deliberat, lansat de către unul dintre duşmanii Iranului pentru a zădărnici controversatul program nuclear al Republicii Islamice. Varianta susţinută de Teheran este că Statele Unite şi/sau Israelul se află în spatele lansării acestui virus.

Stuxnet are ca ţintă sistemele de control industriale fabricate de compania germană Siemens, adesea folosite în sistemele energetice şi reţelele de utilităţi. Prezenţa acestui virus a fost semnalată şi în China, unde a afectat milioane de computere din întreaga ţară.

Ameninţarea acestor viruşi, ce au ca ţintă sistemele industriale şi care acţionează precum o nouă armă de război, a fost luată foarte serios în calcul de către Alianţa Nord-Atlantică, NATO apreciind ca utilă adăugarea războiului cibernetic la Articolul 5, cel care se referă la protecţia reciprocă a membrilor.

NATO, care a mai fost ţinta unor atacuri minore din partea unor hackeri sârbi în timpul războiului din Kosovo din 1999, intenţionează să aducă în discuţie aceste atacuri cibernetice în cadrul summitului de la Lisabona ce va avea loc luna viitoare.

În vreme ce un atac informatic clasic produce daune majore sistemelor, trecerea la faza cibernetică a războaielor ar însemna lansarea de "viermi" de tipul Stuxnet ca salve de deschidere pentru tradiţionalele invazii sau atacuri cu bombe.

"Cel mai recent exemplu în acest sens a fost atacul cibernetic ce a însoţit invazia Rusiei în Georgia din anul 2008", a amintit Derek Reveron, de la Colegiul de Război Naval din Rhode Island.

"În vreme ce tancurile şi aeronavele pătrundeau pe teritoriul Georgiei, războinicii informatici atacau Ministerul Apărării de la Tbilisi. Efectul a fost minim, însă atacul a fost prevestitor. Viitoarele conflicte vor avea atât o dimensiune fizică, cât şi una virtuală", a conchis Reveron.

Autori: Nick Amies / Alina Mitroescu
Redactor: Cristian Ştefănescu