1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Arma gazului

Că relaţiile dintre Moscova şi Tbilisi nu sunt dintre cele mai bune se ştie. Mai nou, ele au ajuns, la propriu şi la figurat, la o răceală fără precedent. La Tbilisi oamenii îngheaţă, după ce a fost aruncată în aer singura conductă de gaz legînd Rusia de teritoriul gruzin

Frigul şi mîna lungă a Rusiei au coborît mult sub zero relaţiile dintre Moscova şi Tbilisi

Frigul şi mîna lungă a Rusiei au coborît mult sub zero relaţiile dintre Moscova şi Tbilisi

Evenimentul s-a produs la finele săptămînii trecute şi a afectat şi satele din preajma capitalei georgiene, Tbilisi. De atunci, oamenii din zonă dîrdîie de frig. Iar temperaturile glaciale au cuprins şi raporturile politice ruso-gruzine. Deloc de mirare, că preşedintele Georgiei, Mihail Sakaşvili, un lider educat în SUA, bun prieten al omologului său american Bush, s-a înfierbîntat rău, repezindu-se în responsabilii de la Kremlin, care, potrivit lui, poartă răspunderea pentru sabotajul şi şantajul cărora le-a căzut victimă ţara sa. Ca şi Ucraina la cumpăna dintre ani, Georgia se vede acum pedepsită de Moscova, pentru că n-a acceptat dictatul concernului Gazprom, a afirmat Sakaşavili.

Replica rusească nu s-a lăsat aşteptată. Din partea liderului georgian asemenea tonuri nu ar reprezenta nici o noutate, în declaraţiile lui s-ar amesteca isteria, trufia, şi o atitudine de parazit, iar Sakaşvili fiind, pe scurt, un iresponsabil, susţin oamenii Kremlinului.

După ce se va aşterne praful, s-ar putea să se formuleze şi întrebările cu adevărat importante. Cine oare a aruncat în aer gazoductul? Regiunea din nordul Caucazului, în speţă Oseţia de Nord e teatru de operaţiuni predilect al teroriştilor ceceni. In proximitatea Vladikavcazului, separatiştii au comis atentate îngrozitoare asupra militarilor ruşi. Rusia şi Kremlinul constituie ţinta furiei lor. Conducta care părăseşte teritoriul rus ar fi un obiectiv cel puţin straniu, pentru rebelii ceceni.

Pe de altă parte, există destui separatişti georgieni care se răfuiesc cu guvernul de la Tbilisi şi-ar vrea să-i aplice o lovitură dureroarsă. Dar aceşti secesionişti sunt aliaţii Moscovei, iar aruncarea în aer a gazoductului ar discredita Rusia şi i-ar pocni pe compatrioţii lor, care tremură acum de frig, şi în numele cărora afirmă că luptă adversarii unei Georgii unitare.

Se ascunde totuşi Kremlinul în spatele atentatului? Ce bine ar fi ca această variantă să poată fi cotată drept absurdă. Or, trecutul ne învaţă că brutala politică externă a Rusiei s-a reînveşmîntat în straiele grele ale războiului rece, vede lumea în alb-negru şi-o împarte în prieteni şi duşmani, care trebuie răsplătiţi ori pedepsiţi. Recompensat cu preţuri preferenţiale la gaz continuă să fie dictatorul din Belarus, Alexander Lukaşenko, în vreme ce zăhărelul acordat autocraţilor din Uzbekistan şi Kazahstan constă din generoase ajutoare economice, livrări de arme şi ignorarea elocventă a celor mai flagrante violări ale drepturilor omului comise de autorităţile cazace şi uzbece.

In schimb biciul, rezervat republicilor care supără Kremlinul s-a abătut pe spinarea ucrainienilor, a moldovenilor şi a georgienilor.

Oprirea livărilor de gaz e un gest ieftin, indicînd deopotrivă neajutorarea şi pofta de putere de care suferă Rusia. Nu se ştie cu pricezie, deocamdată, dacă lucrurile s-au petrecut şi în Caucaz după acelaşi scenariu. Dar dacă se va stabili că partea rusească e amestecată fie şi indirect în această tărăşenie, Europa va trebui să înţeleagă semnalul de avertisment şi să înceteze să manifeste obişnuita încredere a vesteuropenilor în garanţiile energetice ale Rusiei şi ale braţului ei prelungit, Gazprom.

Oferindu-se mai nou să suplinească gazul lipsă prin livrări de combustibil via Azerbaigian, Rusia se erijează în postura de mare salvator. Dar îndărătul vajnicului pompier ar putea să se ascundă tocmai incediatorul căruia îi place să se arate stingînd focul pus chiar de el.

In fine, se mai pune o întrebare. Se afirmă că 7 sau 800 de grame de trinitrotoluen – o cantitate insignifiantă, care se găseşte pe orice şantier – ar fi fost de-ajuns spre a arunca în aer cele două conducte de gaz şi să transforme două ţări într-un imens frigider. Oare cît de bine se apără de terorism gazoductele care aprovizionează Europa?

  • Data 24.01.2006
  • Autoare/Autor Horst Klaeuser/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1QS
  • Data 24.01.2006
  • Autoare/Autor Horst Klaeuser/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1QS