1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Arhiepiscopul Robert Zollitsch, noul şef al bisericii catolice din Germania

Conferinţa episcopilor din Germania confirmă astfel cursul continuităţii teologice şi al spiritului ecumenic .

default

Noul cap al bisericii catolice germane, Robert Zollitsch şi predecesorul său, cardinalul Karl Lehmann

69 de episcopi l-au ales pe arhiepiscopul de Freiburg în vârstă de 69 de ani, ca succesor al cardinalului Karl Lehman care a demisionat din motive de sănătate.

Reprezentanţii bisericii şi oamenii politici au reacţionat pozitiv, Zollitsch fiind considerat a fi o personalitate liberală, deschisă dialogului.

Întrebat ce consideră că reprezintă forţa sa, Robert Zollitsch a răspuns că onestitatea şi sinceritatea în discuţii, iar la capitolul slăbiciuni, nerăbdarea, mai ales atunci când aşteptările nu-i sunt împlinite.

Pragmatic, dar deschis

Freiburger Erzbischof Robert Zollitsch wird neuer Vorsitzender der Deutschen Bischofskonferenz

Arhiepsicopul de Freiburg Robert Zollitsch

În orice caz, arhiepiscopul de Freiburg a reuşit să câştige în scurt timp încrederea colegilor. El este considerat un pragmatic care intră în dialog fără a renunţa prea uşor la susţinerea părerilor lui. El este un om deschis, care te priveşte direct în ochi şi-ţi strânge mâna cu bărbăţie.

S-a născut în 1938 în fosta Iugoslavie, la Filipovo, într-o familie de şvabi dunăreni şi a cunoscut de copil tragedia războiului. De atunci crede că teama este cel mai rău sfetnic şi că cel care acţionează este mai avantajat decât cel care aşteaptă tăcut şi timid să se întâmple ceva.

El nu este un reprezentant al liniei dure. De la el nu se poate nimeni aştepta la o revoluţie. De altfel, noul cap al bisericii catolice germane a precizat că "nimeni nu caută conflictul cu Roma" şi şi-a exprimat speranţa că nu va exista nimic spectaculos în relaţiile cu Vaticanul. Nimeni nu se poate îndoi de fidelitatea nosatră faţă de Sfântul Părinte, a mai spus Robert Zollitsch, care va păstori din 18 februarie 25 de milioane de catolici germani.

Dialog şi ecumenism

Erzbischof Robert Zollitsch ist neuer Vorsitzender der Deutschen Bischofskonferenz

Noul şef al bisericii catolice germane, Robert Zollitsch, imediat după ce a fost ales ca succesor al cardinalului Karl Lehmann

Alegându-l pe arhiepiscopul de Freiburg pentru şase ani, cei 69 de episcopi au produs o mare surprinză, pentru că favorit era considerat arhiepiscopul de München, Reinhard Marx.

Din 2004, Zollitsch conduce Asociaţia Diocezelor Germane, însărcinată cu coordonarea finanţelor, aşa încât el este într-un fel ministru de finanţe al biserici catolice germane. El ştie exact ce nevoi au comunităţile şi care este viitorul lor, precizând, că: “bisericile nu vor deveni numeric mai mari. Vom fi mai puţini, dar va conta mult mai mult credinţa fiecăruia în parte. Vom putea dialoga mult mai intens asupra problemelor credinţei. Comunităţile vor fi mai mici, dar din interior mult mai trainice”.

El a mai declarat că doreşte ca biserica catolică să fie prezentă în viaţa socială şi politică a Germaniei şi să înregistreze paşi înainte pe calea ecumenismului şi a dialogului interconfesional.