1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Arestarea lui Karadzic, un gest curajos

„Serbia a făcut ceea ce ar fi făcut orice stat cu simţul răspunderii. Pe baza legii a arestat o persoană extrem de periculoasă”, scrie ziarul DANAS din Belgrad

default

Titlul unui ziar de astăzi, "Karadzic arestat"

Arestarea lui Karadzic împlineşte nu doar voinţa justiţiei, ci va contribui probabil şi la clarificarea războiului din Bosnia, dat fiind că acesta ştie mai multe decât a ştiut Miloşevici, atrage atenţia CORRIERE DELLA SERA din Milano. El este doar cel care a ordonat ca preşedinte al sârbilor bosniaci purificările etnice în rândul populaţiei musulmane. Sub titlul „Dreptate pentru Srebrenica”, ziarul LA REPUBBLICA din Roma consideră că un rol important în arestarea lui Kradzic l-a avut şi preşedintele pro-european al Serbiei Boris Tadic.

Turneul candidatului democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Barak Obama este comentat în mai multe ziare care evidenţiază dificultăţile cu care acesta se va confrunta în cazul în care va ajunge preşedinte. LUXEMBURGER WORT crede că el va avea de rezolvat delicata situaţie de a evita ca relaţiile în Alianţa NATO să nu se tensioneze din cauza misiunii extinse în Afganistan, noul teatru de război contra terorismului internaţional. La Londra THE TIMES este convins că misiunea americană în Irak va lua sfârşit doar atunci când Bagdadul va fi în stare să preia întreaga răspundere pentru propria securitate.

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy a fost nevoit să înţeleagă că planul său calendaristic ambiţios este maculatură, scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Irlandezii au nevoie de timp. Un posibil al doilea referendum privind adoptarea Tratatului de la Lisabona nu va putea avea loc înainte de toamna lui 2009, căci este cert că un al doilea NU ar reprezenta o probă negativă pentru Uniunea Europeană şi ar fi fatală pentru guvernul Irlandei. DIE PRESSE crede la Viena că Sarkozy a fost ieri omul nepotrivit la locul nepotrivit. Tratatul de la Lisabona nu poate fi impus cu forţa, pentru că atmosfera generală este deja încărcată, iar cetăţenii Europei ar avea în acest caz şi mai puţină înţelegere pentru planurile Uniunii.

Situaţia marii coaliţii de la Berlin între creştin-democraţi şi social-democraţi este comentată de LAUSITZER RUNDSCHAU din Cottbus care scrie: liderii ambelor partide Angela Merkel şi Kurt Beck se află în căutarea altor parteneri. Coaliţia şi-a dat duhul nu doar din punctul de vedere al conţinutului, ci şi ca legături între protagonişti. Peisajul partidelor s-a schimbat în Germania. Stânga a câştigat în profil şi forţă, iar simpatia electoratului pentru partidele unionale şi social-democraţi este în scădere continuă.

Într-un interviu apărut în ziarul austriac DER STANDARD din Viena, politologul Alina Mungiu-Pippidi remarcă faptul că în România corupţia s-a dezvoltat încă sub stăpânire otomană şi apoi în perioada comunistă ca mijloc al unui stat care nu funcţionează şi care cere oamenilor lucruri absurde pentru a supravieţui. Numai aşa s-a putut perpetua un sistem fiscal abuziv şi brutal. Astăzi mica corupţie începe să scadă în intensitate. În schimb pericolul vine de la marea corupţie dat fiind că toţi banii pentru investiţiile publice şi subvenţiile europene se obţin după criterii politice.