1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Arestarea lui Hadzic, încă un pas în drumul Serbiei spre UE

Criticii consideră recenta arestare a lui Goran Hadzic doar un pas strategic al preşedintelui Serbiei, Boris Tadici, în vederea iniţierii negocierilor de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană.

default

Goran Hadzic, în arestul poliţiei sârbe

În discuţia din jurul extrădării prezumtivilor criminali de război Mladici şi Hadzic nu trebuie să uităm că arestarea şi transferul lor la Haga nu sunt primele gesturi de reconciliere pe care preşedintele sârb Boris Tadic le face faţă de ţările vecine.

Reamintim că, în 2010, preşedintele Serbiei a iniţiat în Parlament o declaraţie privind evenimentele tragice de la Srebrenica, în care a condamnat crimele împotriva musulmanilor bosniaci. Tadici poate fi considerat preşedintele sârb care se angajează cel mai activ pentru reconcilierea cu ţările vecine.

Arestarea lui Goran Hadzic susţine procesul de reconciliere considerabil, pentru că astfel pot fi prelucrate dramele petrecute la nivel individual, iar acuzaţiile generalizate împotriva întregului popor sârb pierd din greutate.

Este de înţeles că arestarea lui Hadzic este salutată în Croaţia. Pentru familiile victimelor războiului există din nou speranţa de a afla, întru-un final, ce soartă au suferit cei care au dispărut în zonele controlate de comandantul sârb Hadzic.

Pe de altă parte, analiştii nu se îndoiesc că arestarea prezumtivului criminal de război va consolida poziţia politică a preşedintelui Tadic, deoarece sârbii susţin fiecare pas în apropierea de Uniunea Europeană.

Verhaftung des mutmaßlichen serbischen Kriegsverbrechers Goran Hadzic

Goran Hadzic, în 1993 la New York, vorbind cu reporterii la sediul ONU

Cu toate acestea, responsabilii de la Belgrad nu pot fi nici pe departe siguri că au înlăturat toate obstacolele din cale negocierilor de aderare. Serbia mai are deficite clare de combătut, mai ales la capitolul corupţie, criminalitate şi consolidarea parlamentului, care urmează să controleze serviciile secrete.

Executivul de la Belgrad trebuie să asigure evoluţia pozitivă în aceste domenii, altfel Uniunea Europeană nu va iniţia negocierile de aderare. Iar la finalul drumului spre Bruxelles, Serbia trebuie să se confrunte cu problema Kosovo.

Arestarea lui Goran Hadzic a dus Serbia un pas mai departe în vedera aderării la spaţiul comunitar. Însă, în drumul lung spre Uniunea Europeană, ţara mai are de învins multe obstacole.

Autor: Verica Spasovska/ M.P.

Redactor: Ovidiu Suciu