1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Are Osama bin Laden un rival?

În paginile cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung a apărut recent un articol semnat de Reiner Hermann, consacrat mediului terorist din Irak şi din lumea arabă, în care se relevă contradicţiile şi conflictele de interese existente între diversele reţele. Autorul apreciază că temutul terorist Zarquavi, supranumit ”Prinţul Întunericului”, răspunzător pentru multe dintre sângeroasele atentate comise în Irak, este pe cale să devină un rival al lui Osama bin Laden.

default

”Multitudinea de denumiri pe care le poartă diversele organizaţii teroriste este în măsură să deruteze”, apreciază Reiner Hermann în debutul articolului său. ”Cea mai cunoscută dintre ele este brigada lui Abu Hafs al Masri, care aminteşte de fostul şef militar al reţelei lui bin Laden, şi care organizează atacuri teroriste în Europa. În Irak, însă, brigăzile lui Chalid bin al Walid răpesc oameni şi-i decapitează, batalionul Allahu Akbar şi brigăzile Rezistenţei Islamice acţionează pornind din Falludja, iar în urmă cu puţin timp gruparea Purtătorii Stindardului Negru a sechestrat şase cetăţeni străini. A plasa aceste grupări împreună cu multe altele existente sub tutela reţelei al Quaida nu este în totalitate greşit.”

”Totuşi”, consideră autorul, ”influenţa directă a lui Osama bin Laden asupra celor ce se petrec în mediul terorist ar fi astfel exagerată”. Ideologia Djihadului, adversă Occidentului, care i-a conferit popularitate lui bin Laden naşte mereu noi şi noi organizaţii. Cea mai recentă dintre acestea este propabil gruparea ”Purtătorilor Stindardului Negru”, adică a steagului islamic. Această grupare a luat ostatici trei indieni, doi kenieni şi un egiptean, ameninţând că-i va decapita pe rând la fiecare 72 de ore în cazul în care guvernele lor nu-şi vor retrage soldaţii şi restul personalului din Irak. ”Numai că nici India, nici Kenia şi nici Egiptul nu au militari staţionaţi în Irak în cadrul trupei multinaţionale” arată cu ironie Hermann.

”Mai multde două treimi din populaţia irakiană aptă de muncă nu are de lucru”, mai arată el. ”De aceea mai ales tineretul este tentat să devină militant şi să vadă un model în teroristul Zarquavi. În cazul ”Purtătorilor Stindardului Negru” se poate vedea însă că aceşti tineri nu numai că sunt neinformaţi, dar au şi puţină experienţă, câtă vreme ei nu s-au postat în spatele ostaticilor, în fotografia de grup transmisă posturilor arabe de televiziune, ci în faţa lor.”

Zarquavi însuşi ridică în opinia autorului o mulţime de semne de întrebare. ”Într-o dimineaţă”, scrie el, ”pe o pagină internet islamistă se arăta în numele organizaţiei teroriste al Tawhid wa al Djihad, că Zarquavi ameninţă Japonia cu luări de ostateci în cazul în care guvernul de la Tokio nu va urma exemplul Filipinelor retrăgându-şi militarii din Irak. În seara aceleiaşi zile, însă, pe o altă pagină internet se arăta că nu Zarquavi se află în spatele acestei ameninţări. A vrut oare un tânăr ucenic să vorbească în numele maestrului, sau joacă Zarquavi la două capete?”

Totuşi, chiar dacă există multe neclarităţi, devine din ce în ce mai evident că Zarquavi şi Osama bin Laden urmăresc scopuri diferite: ”În timp ce primul vrea să capete influenţă doar în Irak, celălalt acţionează pe un tărâm în care speră să obţină mai multe avantaje decât ar putea avea într-o ţară dominată de şiiţi şi locuită în nord de o importantă minoritate kurdă”, arată Hermann. Un argument în favoarea acestei teze rezidă în faptul că brigăzile lui Chalid bin al Walid, braţul înarmat al organizaţiei teroriste al Tawhid wa al Djihad, condusă de Zarquavi, ameninţă cu luări de ostateci doar guvernele ţărilor care şi-au trimis soldaţii în Irak. În schimb, brigăzile lui Abu Hafs al Masri, care răspândesc teroare în Europa şi Orientul Apropiat în numele lui Osama bin Laden, au determinat ultima oară prin bombele lor o schimbare de guvern în Spania. Acum ei ameninţă Italia cu o baie de sânge în cazul în care Silvio Berlusconi va rămâne în fruntea guvernului.

Bin Laden şi Zarquavi au o singură trăsătură comună certă: Pentru capturarea fiecăruia dintre ei, SUA oferă o recompensă de 25 de milioane de dolari. ”În rest”, arată autorul, ”Zarquavi nu pare să se subordoneze întemeietorului reţelei al Quaida. Se spune că în ultimele luni el i-a cerut lui bin Laden ajutor pentru continuare djihadului în Irak, un ajutor care însă nu a sosit. De aceea nu se ştie dacă cei doi practică o diviziune a muncii sau, dimpotrivă, sunt rivali.”

Cei doi s-au cunoscut în Afghanistan şi Pakistan. Zarquavi, însă, care provine din tribul iordanian Beni Hassan, este prea tânăr pentru a fi luptat alături de bin Laden împotriva armatei sovietice. În 1989 el avea doar 20 de ani când a sosit în oraşul afghan Chost, de unde se retrăgea armata roşie. După retragerea sovieticilor şi el s-a întors în Iordania, devenind temut şi cunoscut abia în timpul detenţiei în închisoarea din Swaka, unde a stat între anii 1993 şi 1999. După ce a fost amnistiat, Zarquavi s-a dus din nou pentru doi ani în Afghanistan, unde a condus un depozit de arme. Din toamna lui 2001 încoace a lăsat urme în Siria, Iordania şi Irak. Aici, acţiunile sale teroriste au produs retragerea unor militari ai trupei multinaţionale. În prezent Zarquavi oferă o recompensă substanţială pentru uciderea premierului irakian Ijad Allawi, ceea ce demonstrează că doreşte să devină o putere politică în ţară. Acest deziderat îi şi reuşeşte, pe măsură ce haosul de a cărui provocare nu este străin se menţine iar întoarcerea la normalitate se amână.

Zarquavi acţionează aşadar exclusiv în Irak, unde-şi găseşte imitatori de felul tinerilor grupaţi în organizaţia "Purtătorii Stindardului Negru". Bin Laden în schimb se află în centrul unei reţele ale cărei urme conduc în ţări sunite sigure cum ar fi Yemenul, Arabia Saudită sau Pakistanul. Acolo aderenţii săi se pot ascunde într-o mare de simpatizanţi, ceea ce nu este posibil în aceeaşi măsură şi în Irak. ”Zarquavi - pe care intelectualul american de origină libaneză Fuad Ajami l-a numit ”Prinţul Întunericului” - este tolerat în Irak doar câtă vreme sprijină lupta pe care membri partidului Baas şi naţionaliştii o poartă cu huliţii ocupanţi. El nu este însă în fruntea mişcării irakiene de rezistenţă, şi irakienii nici nu ar accepta să fie conduşi de un terorist panislamist”, consideră autorul.

Astfel, se pot recunoaşte deja primele semne ale scindării rezistenţei irakiene: Zarquavi şi aderenţii săi luptă în numele djihadului inclusiv împotriva guvernului irakian de la Bagdad, strategie neîmpărtăşită total de naţionaliştii din triunghiul sunit; Uniunea liderilor spirituali suniţi a condamnat atentatele comise de Zarquavi, soldate cu moartea a zeci de civili, opunându-se şi decapitării ostaticilor. ”În plus”, consideră Hermann, ”guvernul de la Bagdad analizează posibilitatea amnistierii insurgenţilor irakieni. Aceasta ar adânci fractura dintre luptătorii străini, pan-arabi, şi insurgenţii autohtoni.” De asemnenea, noua armată irakiană ar putea deveni tentantă, prin asigurarea unor locuri de muncă stabile. ”Preşedintele ţării, al Jawar, sprijină ideea amnistiei, câtă vreme posibilitatea implicării în politica legală ar fi un instrument eficient pentru pacificarea triunghiului sunit”, arată în încheiere Rainer Hermann.

  • Data 27.07.2004
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1e9
  • Data 27.07.2004
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1e9