1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Are guvernul actual mandat popular?

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a trimis primului ministru o scrisoare deschisă prin care îi cere să se restrângă la un rol mai modest, în acord cu mandatul acordat în luna februarie.

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu

Fostul premier liberal îi reproşează actului şef al Guvernului că afişează ambiţii prea mari, care nu se acordă deloc cu misiunea limitată a unui guvern de criză şi mai ales cu statura unui om politic care nu a candidat niciodată în alegeri. ”În mod concret, scrie Călin Popescu Tăriceanu, mă refer la tendinţa de a anunţa, cu o anumită lejeritate, iniţiative politice importante, care vor avea consecinţe pe termen mediu şi lung, chiar şi asupra generaţiilor viitoare”. De aceea, Călin Popescu Tăriceanu îi recomandă primului ministru să se prezinte în alegeri şi să propună proiectele sale („cum ar fi regionalizarea sau privatizările în domenii precum resursele naturale si energia”) ca parte a a viitorului program de guvernare.

Scrisoarea fostului premier este un document politic important, deoarece exprimă în termeni simpli o concepţie cuprinzătoare despre logica însăşi a vieţii politice. Nu este vorba, aşa cum s-ar putea crede, de banala polemică dintre putere şi opoziţie, ci de întrebările fundamentale. În definitiv, ceea ce ar trebui clarificat odată pentru totdeauna este dacă Guvernul e un mandatar al Preşedintelui sau dacă este o expresie a majorităţii parlamentare, aşa cum a ieşit ea din alegeri. Cu alte cuvinte, când se definesc liniile majore ale unui program de guvernare: în timpul alegerilor parlamentare, atunci când fiecare partid îşi prezintă programul sau în cursul alegerilor prezidenţiale? Dacă într-o vreme întrebarea aceasta părea să nu aibă sens, după decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, ea a devenit de-a dreptul dramatică.

Astăzi preşedintele pretinde că pentru tot ce întreprinde are mandat popular, dar acest lucru ar putea fi valabil numai dacă am accepta că guvernul nu este decât mandatarul preşedintelui. De fapt, în România de astăzi aşa se şi petrec lucrurile. Guvernul nu este decât aparatul prin care se încearcă punerea în practică a programului politic al preşedintelui (”reforma statului”, bunăoară sau ”relansarea” mineritului după modelul Roşia Montana). Guvernul Boc, şi se poate vedea tot mai limpede şi guvernul Ungureanu, reprezintă expresii docile ale programului prezidenţial. Preşedintele trasează priorităţile guvernului şi ale miniştrilor, iar aceştia sunt evaluaţi în funcţie de capacitatea lor de a îndeplini programul trasat.

Cineva spunea că nu e nevoie de modificarea Constituţiei, deoarece oricum ar fi ea, românii vor face tot ce ştiu. Un exemplu ar fi legile bune pe care nimeni nu le aplică sau chiar legile rele care îşi găsesc soluţii de compensare. România ar avea nevoie, aşadar, nu neapărat de o altă Constituţie (care ar fi oricum nesocotită), ci de alţi oameni care să o aplice.

Lucrurile nu stau chiar aşa. Este adevărat în bună măsură că legile nu sunt riguros respectate şi că acest lucru ţine de un spirit comunitar relativizant, de o veche obişnuinţă de a negocia normele şi de a căuta derogări personalizate, dar toate acestea se petrec totuşi în limitele unui cadru general. De altfel, derogările nu au sens decât prin raportare la normă şi nu este, aşadar, deloc indiferent ce normă se află în vigoare. Chiar dacă viaţa concretă îşi va croi încetul cu încetul o altă albie, ea va rămâne totuşi alături de cursul legal şi constituţional oficial. Iată de ce este important cum arată Constituţia, căci ea va defini chiar şi abaterile.

De altfel, scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu chiar despre acest lucru vorbeşte. Ea evocă, implicit, un mod de a înţelege şi de a face politica, care se trage din tradiţia parlamentarismului. Ceea ce spune fostul premier liberal se opune categoric stilului actual de a face politică şi care de altfel nici nu poate fi încadrat cu uşurinţă. Este limpede, în orice caz - şi indiferent de opţiunile politice ale fiecăruia - că în România actuală există două concepţii diferite, două stiluri, care nu pot coabita şi care cu siguranţă că au nevoie de o clarificare.

Călin Popescu Tăriceanu a pus încă o dată problema foarte exact: are dreptul Răzvan Mihai Ungureanu să deschidă un mare şantier politic mai înainte ca programul lui să fie plebiscitat prin alegeri? Poate el să propună reforme de perspectivă doar pe baza delegării obţinute din partea Preşedintelui? Şi nu în cele din urmă: a fost ales Preşedintele pe baza unui program de guvernare?

Toate aceste întrebări trebuie să-şi găsească un răspuns foarte precis. De aceea, Constituţia trebuie să fie modificată, dar nu pe ici pe colo, ca să dea satisfacţie unor preocupări de detaliu, ci chiar în structura sa de rezistenţă.