Are Draghi zilele numărate?
28 septembrie 2016
Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, va răspunde pentru prima dată, miercuri, 28.09, întrebărilor formulate de membrii Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german. Va scăpa oare nejumulit?
După cum se anunţă treburile, întâlnirea nu va fi uşoară pentru italianul în vârstă de 69 de ani. Deputaţii germani şi-au propus să-i pună paznicului suprem al monedei euro câteva întrebări neplăcute. Draghi este criticat fiindcă Banca Centrală Europeană (BCE) încearcă de câteva luni să stimuleze conjunctura economică printr-un program de achiziţii de acţiuni în valoare de mii de miliarde. La început era vorba să fie cumpărate exclusiv obligaţiuni de stat dar între timp BCE cumpără şi hârtii de valoare fără acoperire certă.
Acest program nu a prea fost de ajutor până acum. Nicăieri în zona euro nu se poate observa un impuls generat de avalanşa de bani aruncată de BCE pe piaţă. Ca justificare, să zicem că e acceptabilă teza conform căreia nici acest program nu poate face nimic împotriva unor şocuri de talia Brexitului, a sancţiunilor împotriva Rusiei sau a ieftinirii materiilor prime, în primul rând petrolul. Mai ales că această ieftinire reduce încasările ţărilor emergente bogate în materii prime şi acestora le lipsesc banii pentru importuri din Europa şi zona euro.
Între timp, John Cryan, şeful Deutsche Bank, e de părere că politica monetară a lui Draghi face mai mult rău decât bine. BCE a făcut multe în toiul crizei financiare şi a datoriilor suverane pentru a stabiliza Europa. "Dar între timp, politica monetară are efecte contrare ţelului de întărire a economiei şi de a face sistemul bancar european mai sigur", a scris Cryan într-un articol publicat în ziarul german "Handelsblatt".
"Securitatea este pedepsită"
Mai ales politica dobânzilor îi nemulţumeşte pe bancheri. Pentru banii pe care nu-i pun la dispoziţia economiei sub formă de credite ci îi depun la Banca Centrală, ei trebuie între timp să plătească penalizări. Astfel, potrivit lui Cryan, "siguranţa este pedepsită" şi aceasta nu este în ordine. De aceea, şeful Deutsche Bank îi cere lui Draghi să-şi schimbe politica. Nu e posibil ca mecanismele de control să ceară băncilor să aibă în conturi sume suplimentare de siguranţă şi, concomitent, să ceară penalizări pentru aceste rezerve suplimentare.
"Suntem parlamentari, nu diplomaţi. Vom pune desigur întrebări critice", a anunţat Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului. Deputatul creştin-democrat a deplâns dobânda redusă de referinţă a BCE, care poate fi asemuită cu un pachet invizibil de salvare destinat ţărilor din sudul Europei, şi pe care parlamentele statelor UE nu l-au supus la vot niciodată. BCE este independentă desigur, dar, în opinia lui Krichbaum, "prin politica monetară impusă de Draghi, BCE tinde să-şi depăşească aria de competenţe".
Depunătorii sunt păgubiţi
Nemulţumite de dobânda zero a lui Draghi sunt şi băncile germane de economii cum ar fi Volksbank, Raiffeisenbank, Sparkasse şi asiguratorii. În opinia şefilor acestor bănci, de pierdut au mai ales depunătorii. În plus, inexistenţa dobânzilor îi prejudiciază grav pe cei care vor să-şi pună bani de-o parte pentru bătrâneţe.
Dar poate BCE să-şi schimbe politica din pricina acestor critici venite din toate părţile? Banca emitentă din SUA, FED, încearcă să renunţe la dobânda zero şi să revină la normalitate, dar acest pas trebuie pregătit cu mare atenţie pentru a nu genera turbulenţe masive pe pieţele internaţionale.
Stafia deflaţiei
Draghi şi-a justificat politica monetară expansivă printr-o postulată ameninţare reprezentată de deflaţie, adică o continuă scădere a preţurilor pe toate pieţele, atât pentru produse cât şi pentru prestările de servicii. Potrivit manualului de economie, deflaţia produce aşa-numitul atentism, adică o stare de aşteptare în rândul consumatorilor, cu nădejdea că vor putea cumpăra produse şi servicii şi mai ieftin. Drept rezultat, prăbuşirea cererii duce la o recesiune de nestăvilit.
Totuşi, numeroşi economişti sunt de părere că această ameninţare este mai mult teoretică. O astfel de deflaţie cu efecte devastatoare a putut fi observată în SUA, în 1930. Dar pentru zona euro, economiştii nu văd, spre deosebire de ECB, o asemenea primejdie. Mulţi se aşteaptă chiar la o creştere a ratei de inflaţie, care ar ajunge şi fără stimuli externi la valoarea dorită de 2%, cel mai târziu în 2018. Dacă ar fi aşa, avalanşa de bani ordonată de Draghi ar fi de-a dreptul inutilă.
Henrik Böhme / ia