1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Arabia Saudită majorează cotele de extracţie

Decizia a fost luată pentru a stopa creşterea constantă a preţului la barilul de petrol de la bursele internaţionale

Regele Abdullah al Arabiei Saudite şi cancelarul german Angela Merkel

Regele Abdullah al Arabiei Saudite şi cancelarul german Angela Merkel

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon a declarat cotidianului „The National” din Abu Dhabi că a primit asigurări din partea ministrului pentru petrol al Arabiei Saudite, Ali Al-Nuaimi, că ţara sa va majora cota zilnică de extracţie pentru a stopa creşterea preţului.

Astfel, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, va mări producţia zilnică de ţiţei de la 9,45 la peste 9,7 milioane de barili.

Potrivit ministrului petrolului, Ali Al-Nuaimi, aceasta este a doua majorare a producţiei de ţiţei a Arabiei Saudite din ultimele luni, prima suplimentare a extracţiei fiind decisă în luna mai când producţia aurului negru a fost majorată cu peste 300.000 de barili zilnic.

Ali Al-Nuaimi a declarat că decizia actuală a fost luată pentru a „răspunde cererii clienţilor” în timp ce regele Abdallah al Arabiei Saudite a recunoscut că preţul petrolului este „anormal de mare”.

Hotărârea Arabiei Saudite a dus la o destindere pe piaţa petrolieră internaţională unde preţul barilului s-a aflat la deschiderea burselor în uşoară scădere.

Reamintim că Arabia Saudită este iniţiatoarea unei reuniuni care va avea loc la 22 iunie la Djedda, la care vor participa cele mai mari state producătoare şi consumatoare de petrol şi unde se va discuta despre efectele negative al preţului ridicat la ţiţei asupra economiei mondiale.