1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ar trebui să susținem egalitatea de gen?

Dacă în societățile occidentale termenul ”gen” este obiectul unei veritabile lupte politice și ideologice, în limba română el este utilizat pe scară largă în mod cel mai adesea naiv.

Revoluțiile încep cu limbajul. Cuvintele noi, aparent sinonime cu cele vechi, aduc prin utilizarea lor frecventă o altă perspectivă, o altă decupare a realului și o altă raportare față de lucruri. Un foarte bun exemplu este cuvântul ”gen” ca în fraza următoare: ”Reforma clasei politice fără un just echilibru de gen este o utopie”. Afirmația aparține unei deputate, care remarcă cu ochi critic numărul mic de femei pe listele electorale ale partidului propriu: ”Din păcate, în rândul celor 181 de candidați dezirabili ai PNL pentru Camera Deputaților și Senat, doar 21% sunt femei, iar 79% sunt bărbați. ” (Andreea Paul, agerpres).

Prin urmare cuvântul ”gen” se referă aici la sexul persoanei și aceasta este utilizarea cea mai frecventă, dar sensul său este mai cuprinzător. Nu știm dacă toți cei care utilizează noul termen sunt pe deplin conștienți de conținuturile sale, dar odată intrat în uz, el va tinde să modifice raportarea față de lucrurile pe care le desemnează, fie că vorbitorii înțeleg, fie că nu înțeleg acest lucru.

Cu siguranță că unii înțeleg prea bine, căci au adus termenul acesta în limba româna ca pe o achiziție revoluționară din bagajul stângii progresiste pentru care ”natura umană” este un simplu construct cultural. A spune ”gen” în loc de ”sex” echivalează cu a afirma caracterul pur convențional al sexelor și evident interșanjabilitatea lor. Dar mai înseamnă și faptul că sexele nu sunt doar două (femeiesc și bărbătesc), ci trei sau mai multe, numărul lor fiind nedeterminat, de vreme ce nu ar exista niciun fundament natural. Transsexualitatea ar fi, în această reprezentare, condiția generică a omului. Sau altfel spus, omul nu este bărbat și femeie, ci altceva, mereu transgresiv și liber în autodefinirile sale.

Dacă în limba română termenul ”gen” e utilizat pe scară largă în mod cel mai adesea naiv, în societățile occidentale se poartă de multă vreme o veritabilă bătălie politică în jurul acestui cuvânt care își propune să ruineze nu doar imaginea omului creat, dar și pe aceea a științei evoluționiste a naturii. Recent, papa Francisc condamna manualele școlare care insinuează ideea că băieții nu ar fi neapărat băieți și fetele nu ar fi neapărat fete, totul reducându-se în cele din urmă la o chestiune de liberă opțiune: adică așa numita ”teorie a genului”. Dar Darwin însuși, ca papă al evoluționismului, ar fi putut face exact același lucru, căci teoria genului contestă orice condiționare naturală a omului. Ceea ce dorim să semnalăm aici este că, în România, termenul ”gen” a fost introdus ilicit, fără dezbaterile și explicațiile cuvenite și adoptat în necunoștință de cauză. Îi poți auzi vorbind de ”egalitatea de gen” pe oameni care, evident, nu știu bine ce spun. E ca și cum niște negustori ar lăuda ”societatea fără clase” fără să bănuiască ce urmări ar avea asupra negoțului lor.

Ar fi de dorit să devenim pe deplin conștienți de cuvintele pe care le utilizăm, căci ele nu sunt întotdeauna inocente, putând ascunde, la fel ca virusurile de calculator, conținuturi ideologice subversive, adevărate mașini de dereglare a limbajului. Dacă dorim, de pildă, să spunem că sunt prea puține femei pe listele electorale, atunci s-o spunem direct sau, în cel mai rău caz, să cerem respectarea ”egalității între sexe”. Genul e cu totul altceva: e transgresiunea sexelor într-o tentativă utopică de depășire a naturii umane, o himeră ca destule altele pe care ideologiile progresului le-au produs.

Horațiu Pepine