1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ar trebui să-i dispreţuim pe asistaţii sociali?

Proiectul legii asistenţei sociale continuă să rămână blocat la Senat în ciuda faptului că Guvernul l-a aşezat în capul listei priorităţilor sale din această sesiune.

default

Guvernul a pierdut bătălia de imagine mai înainte să înceapă dezbaterea propriu-zisă. Cu siguranţă că reprezentanţii majorităţii, începând cu fostul ministru al muncii Sebastian Lăzăroiu şi terminând cu ministrul de externe Teodor Baconschi, nu au ştiut să pledeze convingător.

De altfel, militanţii PDL au vorbit mereu cu dispreţ despre cei “care cerşesc la stat” ceea ce a făcut ca însuşi sistemul de asistenţă socială să pară pentru beneficiarii săi ceva descalificant. Aşadar până la a se discuta legea cu seriozitate, s-a creat impresia că ar fi vorba de o măsură menită să traseze o linie groasă de demarcaţie între cei care “reuşesc în viaţă”, după cum se spune şi cei “care nu reuşesc”. O cezură dureroasă, cu efecte cu totul deprimante.

Asistenţa socială este ceva diferit de sistemul de asigurări sociale, care se bazează pe contribuţii, şi de aceea este adesea asimilată cu mila publică. Aşa a făcut şi vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi, atunci când spus că PDL doreşte voturile “României care munceşte, nu pe cele ale României care cerşeşte”.

El a şi explicat că a vorbit în sens figurat şi că se referă la “o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial”. Aşadar, Teodor Baconschi nu ascunde faptul că priveşte întregul sistem de asistenţă socială ca pe o expresie a milei publice. Este însă un mod destul de problematic de a privi lucrurile şi nu e de mirare că a suscitat atâtea proteste.

Dacă în limba veche încărcată de toate sensurile culturii creştine, “mila” avea un sens care nu putea răni susceptibilităţile nimănui, astăzi, într-o cultură laicizată şi pătrunsă de valorile individualismului liberal, cuvântul a dobândit conotaţii stânjenitoare.

Să fii obiectul milei nu e deloc măgulitor. Odinioară, “mila” de aici avea un corespondent în viaţa de apoi, astăzi însă este un fapt unilateral şi netranzitiv. Mila este de aceea însoţită aproape inevitabil de dispreţ. A pune aşadar explicit sistemele de asistenţă socială sub stigmatul moral al “cerşetoriei” şi “milei” este cel puţin o mare stângăcie politică.

Aceste probleme de limbaj suscită însă câteva întrebări mai serioase. Ce sunt în definitiv sistemele de asistenţă socială? Sunt ele o formă laicizată a milei creştine? O raţionalizare şi instituţionalizare a unui sentiment? O filantropie etatizată?

În acest caz, asistenţa socială ar trebui, teoretic, să fie epurată de ingredientele psihologice, cum ar fi sentimentul superiorităţii pe care îl încearcă filantropul cu condescendenţa corelativă. În fond, politicianul care votează o lege “darnică” nu dă nimic din buzunarul propriu şi, prin urmare, el nu are dreptul să adopte tonul magnanim al bogatului filantrop. Sarcina cea mai grea a bugetului de asistenţă socială este preluată în cele din urmă tot de contribuabilii săraci.

Dar faptul că unii politicieni de dreapta sunt mereu tentaţi să vorbească cu dispreţ despre cerşetoria asistaţilor arată că subiectul nu a fost lămurit pe de-a-ntregul. O parte a dreptei liberale continuă să creadă că asistenţa socială este, în definitiv, ceva nelegitim, o formă de redistribuţie abuzivă. Aceşti politicieni acceptă asistenţa socială ca pe un compromis, făcut de dragul păcii sociale.

Aşadar nu e de mirare că apar răbufniri ca cele de mai sus care vituperează “cerşetoria” săracilor. Într-o societate “ieşită din religie” după cu spune un gânditor francez, conflictul nu poate fi rezolvat el fiind mereu şi mereu subiectul unor interminabile negocieri sociale, sub forma dezbaterilor legislative, a luptei dintre stânga şi dreapta, a revendicărilor sindicale, şamd.

A admite legitimitatea asistenţei sociale fără ipocrizie politică (şi a abandona tonul încărcat de dispreţ) înseamnă însă a accepta faptul că există întotdeauna în reuşita socială o doză de arbitrariu, că există noroc şi neşansă, că există fraudă şi impostură, că bogăţia nu se sprijină nepărat pe merit, talent şi virtute. Pentru stânga politică, e o axiomă nediscutată, dar pentru dreapta este mereu o piatră de încercare.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder