1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ar putea fi un an politic irosit

Parlamentul în plenul camerelor reunite ia în discuţie solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pe tema desfiinţării Senatului.

Parlamentul nu-l poate împiedica pe preşedinte să organizeze un referendum. Avizul parlamentului este o simplă formalitate. De aceea este de aşteptat ca cetăţenii români să fie chemaţi din nou la vot pentru a se exprima în ce priveşte desfiinţarea uneia dintre camerele parlamentului şi limitarea numărului de parlametari la 300. Dacă USL va proceda la fel ca până acum ignorând dezbaterea, va pierde, căci preşedintele mizează în continuare pe un sofism eficient. El va arăta, aşa cum a arătat de multe ori, că parlamentul actual funcţionează ca un parlament monocameral care dublează funcţiunile unei camere inutil. Este perfect adevărat. Dar argumentaţia aceasta nu este corectă, căci lupta nu se dă între conservarea parlamentului actual şi monocameralism, ci între monocameralism şi un bicameralism real cu camere distincte. Şi în 2009 a fost la fel. Preşedintele a pus în lumină caracterul redundant al organizării actuale şi pe fondul unei absenţe totale a dezbaterii a avut câştig de cauză.

Întrebarea este dacă USL va reuşi să definească bicameralismul într-o manieră suficient de convingătoare. Dacă nu va reuşi să explice ce funcţiuni acordă senatului şi de ce ar fi el important, atunci majoritatea va pierde cu siguranţă încă o dată. Dacă se va mulţumi să tacă, sperând în indiferenţa publicului ar putea să aibă o surpriză neplăcută. Se ştie din toate sondajele publicate - şi pe care se bazează şi Traian Băsescu - că majoritatea alegătorilor din România se pronunţă pentru monocameralism. Dar e vorba de o opinie formată în contextul unei dezbateri viciate, aşa cum am mai arătat. Românii au optat în mod logic şi firesc pentru monocameralism, pentru că nimeni nu pledase convingător pentru un bicameralism autentic.

Astăzi ar fi imposibil să mai fie resuscitat un Senat după modelul Constituţiei de la 1923, căci societatea s-a transformat în profunzime. Dar ar fi extrem de folositor pentru o bună reprezentare a societăţii ca Senatul să fie o cameră a regiunilor şi a românilor din diaspora. Oarecum după modelul francez sau spaniol. Senatul ar cuprinde aşadar pe reprezentanţii aleşi în diferitele regiuni definite în urma procesului de regionalizare sau în ţările Europei occidentale (Italia, Spania etc). De ce ar fi important? Pentru că nu este destul ca un senator să provină din Dobrogea, de pildă, sau din diaspora, el trebuie să reprezinte anumite interese ale provinciei ca entitate distinctă sau ale grupului de populaţie din care provine. De aceea fiecare provincie şi diaspora ar trimite în Senat un număr egal de reprezentanţi. Indiferent de numărul exact al alegătorilor, provinciile ar fi astfel egal reprezentate în Parlamentul de la Bucureşti.

Dar este cu adevărat pregătită România să accepte mai multă autonomie administrativă? Am văzut că mulţi au bătut în retragere. În plus, opoziţia şi preşedintele caută să discrediteze procesul, agitând un naţionalism din specia Vetrei Româneşti şi a PUNR-ului de odinioară: „Deci mare grijă domnilor politicieni la ce faceţi cu regionalizarea, că România este stat unitar!”. (Traian Băsescu la Pro tv) Preşedintele recurge fără să clipească la strategiile cele mai inflamabile şi care amintesc de retorica naţionalistă din anii 90. Dacă majoritatea actuală nu va fi capabilă să asume un proiect îndrăzneţ şi convingător, teama de schimbare, care a ţinut România în loc timp de 20 de ani, va avea încă odată câştig de cauză. Şi vom putea contabiliza un an politic irosit.