Aprinderea fitilului libanez

Hezbollah – o miliţie islamistă sprijinită de Iran şi Siria îl acuză pe premierul libanez că a adoptat o poziţie proamericană. Libanul este o ţară multietnică şi multiconfesională, iar diversele alianţe şi contraalianţe sunt în genere complexe.

La o privire superficială ar putea însă părea că greva generală declanşată de Hezbollah ar avea un clasic substrat social, că pături largi ale populaţiei – îndeosebi ale celei şiite - i-ar reproşa executivului că nu se ocupă suficient de nevoile segmentelor defavorizate ale societăţii.

In fapt e vorba de o acerbă luptă pentru putere declanşată de o organizaţie islamistă, susţinută de Damasc şi Teheran, regimuri care se opun masiv şi cu toate mijloacele campaniei de democratizare a Orientului Apropiat şi Mijlociu declanşată de SUA în siajul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Jocul politic al Hezbollah

Intărită substanţial în urma războiului cu din vara trecută cu statul evreu, organizaţia Hezbollah încearcă de cîteva luni să arunce îna er spiritul regulilor compicate ale jocului politic libanez. Aceste reguli, adoptate întru păstrarea păcii într-o comunitate multireligioasă şi multinaţională prevăd păstrarea unei delicate balanţe a puterii între segmentele creştin, musulman-şiit şi musulman-sunit, care, alături de druzi, alcătuiesc principalele grupuri confesionale din Liban.

Conform acestor reguli, preşedinţia Libanului revine unui creştin, executivul fiind condus de un musulman sunit, iar parlamentul de un şiit. Iată însă că, după recenta confruntare cu Israelul, care s-a încheiat fără un deznodămînt clar, Hezbollah şi-a retras cei doi miniştrii din executivul lui Siniora, condiţionînd revenirea lor de acordarea unui drept de veto exponenţilor minorităţii şiite. In tentativa de a impune această revendicare, o manifestaţie maraton, pusă la cale de organiazţia proiraniană şi prosiriană a dus la asedierea sediului primului ministru, apoi la demonstraţii în masă şi în fine la greva generală. Iar liderul Hezbollah, şeicul Nasrallah a ameninţat făţiş că ar putea adopta măsuri şi mai drastice pentru a provoca prăbuşirea guvernului libanez.

Momentul declanşării grevei nu e defel întîmplător

Joi urmează să înceapă la Paris o nouă conferinţă internaţională a donatorilor, care promit să ajute Libanul să-şi refacă infrastructura distrusă în urma declanşării, tot de către Hezbollah, a războiului din iulie august trecut cu Israelul. Evident, organizaţia şiită acuză cabinetul că n-ar fi făcut destul pentru depăşirea problemelor ivite în consecinţa acestui război şi acoperirea crescîndei datorii externe a Ţării Cedrilor. Dar e clar că aceste chestiuni sunt departe de a reprezenta adevăratul motiv al declanşării conflictului dintre Nasrallah şi Siniora.

Miza grevei

Atît SUA, implicate în marasmul violenţei cotidiene din Irak, cît şi Israelul, care n–a fost în stare să dezmembreze Hizbolah traversează o perioadă de manifestă slăbiciune. La rîndul lor, Siria şi Iranul încearcă în mod evident să profite cît mai consistent de pe urma acestei anemii, utilizîndu-şi în acest scop braţul prelungit din Liban. Această confruntare din culise nu putea să rămînă fără efect asupra sensibilei constelaţii libaneze.

Vîrful de lance şiit, reprezentat de Hezbollah e susţinut de gruparea creştinului disident Michel Aoun, un fost general revenit nu de mult din exilul său parizian. Intrucît majoritatea creştinilor l-a repudiat pe Aoun, fostul general s-a aliat cu Hezbolah şi deci şi cu foştii săi duşmani de la Damasc, aceiaşi care, la un moment dat îl alungaseră din ţară.

Susţinerea creştinilor şi a musulmanilor suniţi

Cei mai mulţi creştini şi musulmanii suniţi sprijină în schimb aşa-numitele „Forţe de la 14 martie”, în speţăi alianţa grupărilor şi formaţiunilor care, în replică la asasinarea fostului premier antisirian Rafik Hariri, au silit regimul de la Damasc să-şi retragă trupele de ocupaţie din Liban.

Aceste forţe mizează pe sprijinul Americii, al fostei puteri coloniale franceze şi al Naţiunilor Unite, încercînd din răsputeri să împiedice revenirea Siriei în Ţara Cedrilor şi creşterea influenţei iraniene în Liban prin intermediul organizaţiei Hezbollah. Rămîne de văzut dacă această încleştare într-o societate oricum foarte volatilă nu va degenera într-un nou război civil. Pe moment, fitilul butoiului de pulbere libanez arde în voie şi occidentul nu pare în stare să-l stingă.