Aplauze şi condamnări

Frankfurter Rundschau, de pildă, se ocupă pe larg de pendulările între conştiinţă, dreptate şi ordinele superiorilor ale unui tânăr poliţist român. Ziarul îl laudă pe regizor, pe care, alături de Cristian Mungiu, îl consideră "unul din reprezentanţii de frunte ai noului cinema românesc".

Vibrante condamnări culeg în schimb puşcaşii marini americani care au urinat pe cadavrele unor combatanţi talibani.

„Imaginile sunt respingătoare şi constituie pentru talibani material propagandistic de cea mai bună calitate", constată, furios, Süddeutsche Zeitung. Armata americană să facă bine "să-şi ceară iertare", mai exclamă, sever, acelaşi ziar.

„O putere protectoare pur şi simplu nu face aşa ceva”, observă şi Neue Ruhr Zeitung. Ca şi cum puşcaşii marini ar fi executat vreun ordin al Pentagonului. Fapta lor, afirmă cotidianul din Essen, „va avea efecte de lungă durată într-o ţară plină de analfabeţi”.

Iar faptul că „s-au uşurat pe rămăşiţele pământeşti ale combatanţilor islamişti, iar apoi s-au apucat să facă glume” e cotat de acelaşi ziar drept „catastrofal într-un moment în care SUA încearcă să negocieze în culise cu talibanii participarea lor la guvernare”.

La rândul său Rheinische Post revendică, necruţător, pedepsirea „exemplară” a celor patru vinovaţi de „obscenităţile” şi de „lipsa de disciplină” cu pricina.

Indignarea suscitată de acţiunile militarilor de peste ocean este legitimă.

Cu atât mai mult cu cât, după cum scrie Hamburger Abendblatt, „comportamentul insuportabil al câtorva soldaţi cretini pune în pericol alte vieţi de militari americani”…. Iar „preşedintele Obama, care a încercat să împace lumea islamică… şi se vede ţintuit din nou la stâlpul infamiei, trebuie că fierbe de mânie”…

În mod vădit, consternarea e incomensurabilă, e generală, totală şi finală. Scandalizarea atinge asemenea proporţii, iar cuvintele folosite spre a o descrie sunt atât de tari, încât revolta exprimată de responsabilii occidentali precum şi de comentatorii din Apus începe să ridice, ea însăşi, întrebări.

Nu cumva asistăm la un nou caz de discriminare şi de rasism subiacent? Nu cumva li se rezervă musulmanilor, văzuţi de sus şi de departe, un tratament special, pentru că, în secret, se consideră că sunt inferiori occidentalilor şi trebuie protejaţi ca o specie pe cale de dispariţie?

De ce oare osândirile crimelor comise de Crăciun asupra populaţiei creştine din Nigeria n-au atins nici pe departe intensitatea emoţională a condamnărilor rezervate, mai nou, puşcaşilor marini americani?

Presa occidentală se vede pusă în cauză şi în legătură cu perpetuarea insistentelor critici la adresa preşedintelui Germaniei, Christian Wulff.

În timp ce unii comentatori consideră că însăşi demnitatea funcţiei prezidenţiale a avut de suferit atât de grav încât şeful statului nu şi-o mai poate exercita în mod suveran, iar Nürnberger Nachrichten crede că nici Angela Merkel nu-l mai susţine, alţii evidenţiază un clivaj tulburător. Saarbrücker Zeitung bunăoară scrie:

„Poporul ştie că preşedintele a greşit. Dar, luându-i în considerare gravitatea păcatelor, lumea nu poate înţelege intransigenţa presei, care zvâcneşte de atâta indignare. De indignat se pot indigna însă (legitim) doar cei lipsiţi de putere, din pricina potentaţilor. Nu invers”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz