1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Aparenţe şi pretenţii

La monumentalele gafe istorice ale preşedintelui Băsescu, care a comis grave erori în privinţa dictaturii antonesciene şi a rolului benefic, jucat de regele Mihai, observatorii apuseni încă n-au reacţionat.

default

Cu atât mai intens continuă să se comenteze în presa apuseană anunţata retragere a trupelor americane din Afganistan.

Spaţii ample se consacră şi achitării lui Geert Wilders, omul care a calificat Coranul drept o carte fascistă şi consideră Islamul o religie violentă, precum şi declaratei puneri în libertate condiţionată a disidentului chinez Ai Wei Wei.

Referindu-se la replierile de trupe americane din Afganistanul ce riscă să rămână, pe viitor, la cheremul talibanilor, al reţelei al Quaida, şi al lorzilor războiului ziarul conservator Die Welt publică o lucidă analiză. Potrivit cotidianului berlinez, anunţata retragere a celor 33.000 de militari ar depăşi efectivele de care generalii americani cred că se pot lipsi pe teatrul de operaţiuni afgane.

„Că demersul e, din unghiul lui Obama, o înţeleaptă mutare pe eşichierul politic intern, întrucât le răpeşte un argument contracandidaţilor săi republicani la preşedinţia SUA, nu înseamnă că este şi o măsură chibzuită în politica externă. În fond, toţi candidaţii la funcţia supremă (în America) au manifestat tendinţe izolaţioniste. Întrebarea decisivă este dacă retragarea nu cumva periclitează progresele înregistrate în Afganistan”, în lupta contra talibanilor şi a reţelei al Quaida, prin sporirea efectivelor americane.

Îndoieli la fel de mari în legătură cu utilitatea şi oportunitatea retragerilor anunţate de Obama exprimă şi ziarul german de stânga, Frankfurter Rundschau. Ziarul constată că, la 10 de ani de la debutul operaţiunilor afgane, America nu mai are nici forţa nici voinţa de a investi resurse mari în Afganistan.

Ar fi vorba chiar, în ciuda tuturor figurilor de stil retorice de o „capitulare” americană în faţa talibanilor, susţine în termeni şi mai tranşanţi, Mitteldeutsche Zeitung, care afirmă că SUA ar reînvăţa acum lecţia vietnameză şi cea predată ruşilor în Afganistan, şi-anume că războaiele de gherilă împotriva unor adversari inferiori din punct de vedere tehnic nu s-ar putea câştiga.

Mesajul acestei declaraţii de capitulare politico-militară este, scrie ziarul, cât se poate de clar: „se salvează cine poate”.

Pe moment s-a salvat de-o condamnare liderul Partidului olandez al Libertăţii. Ziarele de stânga din Germania deplâng la unison achitarea lui Geert Wilders de către un tribunal care l-a judecat pentru instigare la ură, după ce afirmase că islamul este o religie violentă şi agresivă, iar Coranul o carte fascistă, comparabilă cu Mein Kampf al lui Hitler. ddeutsche Zeitung regretă aceste verdict, care i se pare nejustificat şi apt "să lanseze un semnal greşit".

De cu totul altă părere este Märkische Oderzeitung, care, fără să-i dea dreptate lui Wilders, scoate în evidenţă necesitatea respectării libertăţii sale de opinie. Dreptul la liberă exprimare i s-ar cuveni şi lui, susţine cotidianul. Care scrie textual: "dreptul la opinie nu e divizibil. Fiindcă dacă ar fi, n-ar mai fi un drept”.

În ce priveşte drepturile artistului chinez, Ai Wei Wei, China comunistă continuă să le încalce, sunt de părere observatorii occidentali, care nu consideră punerea sa în libertate condiţionată o eliberare autentică. E vorba, relevă Frankfurter Allgemeine Zeitung, de o manevră politică, menită să-l scutească pe premierul chinez Wen Jiabao de întrebări inconfortabile în timpul turneului său european.

Fiindcă, în fond, „Ai Wei Wei n-a fost decât mutat dintr-o închisoare mică într-una mare”, după scrie ziarul din Frankfurt.

La fel vede lucrurile şi Osnabrücker Zeitung, care califică demersul regimului drept o simplă „manevră tactică”.

În fine, Tageszeitung din Berlin evocă faptul că Ai nu e decât una din victimele represiunii, unul din nenumăraţii disidenţi arestaţi, intimidaţi, întemniţaţi în ultima vreme de regimul totalitar de la Beijing. „Comuniştii de la putere pretind că ar apăra, chipurile, stabilitatea ţării, când de fapt ei sunt cei ce o pun în pericol”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Vlad Drăghicescu