Apa şi focul

O catastrofă este întotdeauna şi o piatră de încercare pentru o societate şi pentru conducătorii ei, ea verifică atît capacitatea de reacţie cît şi aptitudinea de a trage învăţăminte de pe urma dezastrelor – glosează cotidianul francez LA CROIX, pe marginea incendiilor abătute asupra Rusiei, nu fără a remarca crasa discrepanţă dintre demonstraţia de forţă făcută de premierul Putin, instalat la cîrma unui avion cisternă şi neputinţa statului de a veni de hac flăcărilor.

Apă şi foc, durere şi furie – titrează DIE WELT o întreagă pagină consacrată catastrofelor naturale, inundaţiilor din Pakistan şi China, incendiilor din Rusia şi Portugalia. Dar deşi inundaţiile diluviene abătute peste Pakistan constituie un subiect zilnic al relatărilor publicate în paginile presei de aproape două săptămîni încoace, disponibilitatea lumii occidentale de a veni mult mai generos în ajutorul sinistraţilor lasă de dorit. Această reţinere, în pofida dimensiunilor apocaliptice ale catastrofei, notează RHEINPFALZ, ridică unele semne de întrebare, cu atît mai insistente cu cît nici mass media occidentală nu ar fi acordat atenţia cuvenită devastatorului diluviu sugerează GENERAL ANZEIGER, după care face următoarea recomandare: Cine nu se simte totuşi cuprins de milostenie faţă de victimele dezastrului, ar trebui ca măcar din egoism şi în propriul său interes să se gîndească la arsenalul nuclear de care dispune Pakistanul şi la consecinţele unei posibile scăpări de sub control a situaţiei şi aşa masiv destabilizate.

Este adevărat că amploarea inundaţiilor abătute peste Pakistan ar fi ridicat chiar şi unei ţări foarte dezvoltate serioase dificultăţi, dar este inimaginabil ca într-un atare caz şeful statului sinistrat să-şi continue neabătut programul estival. Or, duce mai departe ideea cotidianul DIE PRESSE, răspunzînd indirect şi nedumeririlor iscate de reacţia occidentului faţă de acest cataclism, Zardari, preşedintele Pakistanului, a preferat să se preumble prin Europa, spre a-şi vizita familia în noul castel din Franţa. Abia după încheierea vacanţei, s-a deplasat în regiunile sinistrate, încumetîndu-se să coboare din helicopter doar sub o pază straşnică, menită să-l ferească de furia mulţimii. Toate acestea demonstrează cum gîndeşte elita politică a Pakistanului: mai întîi clanul, abia apoi ţara.

NEUE ZÜRCHER ZEITUNG întrevede riscul unei destabilizări a situaţiei datorată şi relativei indiferenţe faţă de consecinţele catastrofei şi menţionează că doar Statele Unite ale Americii au declanşat o ofensivă de farmec, donînd sume uriaşe de ajutor, spre a-şi ameliora imaginea cam şifonată în Pakistan.

De o imagine cam şifonată se poate plînge şi preşedintele Obama la el acasă după ce s-a pronunţat în favoarea controversatului proiect de construire a unei moschei în apropiere de Ground Zero din New-York.

DIE WELT observă că în urma reacţiilor declanşate de susţinerea proiectului, Obama vîsleşte înapoi. Acelaşi ziar se întreabă însă, parafrazînd cuvintele preşedintelui american, dacă toleranţa şi libertatea de credinţă mai constituie realmente valorile care sudează Statele Unite. Cotidianului britanic THE INDEPENDENT i se pare, dimpotrivă, regretabil că Obama a fost nevoit să pedaleze atît de puternic pe ideea necesităţii toleranţei religioase şi, în acelaşi timp, lăudabil faptul că a consimţit la edificarea unei moschei în acest areal atît de sensibil al New-Yorkului şi Americii.

Care sunt limitele toleranţei faţă de raportul dintre delincvenţă şi imigraţie? În Franţa, subiectul dă deja bătăi de cap şi opiniei publice. Să fi depăşit oare politica dură faţă de nomazii romi şi faţă de aşa numiţii les gens du voyage, limitele cuvenite – se întreabă LA NOUVELLE REPUBLIQUE DU CENTRE referindu-se la desfiinţarea aşezărilor ilegale şi la expulzarea a sute de romi originari din România şi Bulgaria. Ziarul amintit regretă însă că nomazii sunt retrimişi, după ce au adăstat ani de-a rîndul la marginea marilor oraşe, în locuri unde nu au nimic şi nu-i mai aşteaptă nimeni. Iar LE FIGARO, referindu-se la consternarea unei anumite părţi a stîngii iscată de duritatea politicii preşedintelui Sarkozy faţă de nomazii romi şi imigranţii, atrage atenţia că în pofida protestelor şi sugestiilor, nimeni nu dispune de soluţia optimă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu