1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Anularea contractului cu Toll Collect dăunează imaginii Germaniei

Exportul german va fi afectat de rezilierea contractului cu Toll Collect. După eşecul înregistrat în aplicarea taxei de autostradă pentru camioane, Asociaţia comercianţilor şi exportatorilor din Republica Federală prognozează pierderi la nivel mondial în exportul german. "Renumele Germaniei de stat super-tehnicizat a fost grav afectat", a declarat pentru Berliner Zeitung, Anton Börner, preşedintele Asociaţiei. Marca "Made in Germany", bine cotată până în prezent, va avea şi ea de suferit. Revenirea la vignieta de autostradă pentru firmele de transport echivalează cu "o declaraţie de faliment a statului german", a mai adăugat Börner.

Continental va produce anvelope şi în China

După investiţiile făcute în România, Continental va produce anvelope şi în China. Hans-Joachim Nikolin, membru în conducerea companiei, a declarat azi pentru ziarul Hannoversche Allgemeine Zeitung că, prin intermediul partnerilor locali, o fabrică deja existentă în China va fi preluată şi modernizată. Cel mai mare producător de anvelope european urmează să investească milioane de euro în uzina care va asigura locuri de muncă pentru cel puţin 1000 de oameni. Decizia finală va fi luată în cursul acestui an.

Disney va cumpăra figurile Muppets Kermit şi Miss Piggy se vor înrudi foarte curând cu Donald Duck şi Mickey Mouse. Disney intenţionează să cumpere figurile Muppets precum şi alte păpuşi de la Jim Henson Company. În anunţul făcut ieri de oficialii concernului nu sunt specificate detaliile financiare. Disney se află în momentul de faţă într-o situaţie economică dificilă, refuzând oferta de preluare făcută de concernul american de comunicaţii prin cablu Comcat.