1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Anul politic românesc

De ce ar fi anul 2003 diferit de anul 2002? A adus el ceva nou României? S-a schimbat ceva în răstimpul dintre precedentul Revelion şi cel ce se apropie?

Unii ar spune că da... alţii ar fi de părere că acest "da" ar trebui păstrat în taină mare, să nu afle şi alţii că printre schimbările survenite în România anului 2003, multe dintre ele cîntăresc negativ la imaginea ţării.

România a început anul 2003 în urma Bulgariei, fără statutul european-recunoscut de economie de piaţă funcţională. L-a încheiat la fel, cu o - să-i zicem - consolare şi încurajare: dacă eforturile fi- vor susţinute pe mai departe, România are şanse să merite acest statut. Dar România a început anul 2003 şi cu un raport de ţară în care responsabilii comunitari de la Bruxelles avertizau asupra ritmului lent în care sunt săvîrşite reforme structurale în domenii cheie precum administraţia publică şi justiţia. Spre sfîrşitul anului 2003, Comisia Europeană elabora un alt raport anual de ţară - iar restanţele României au rămas aceleaşi: o birocraţie într-atît de stufoasă încît corupţiei îi prieşte. Iar în ce priveşte justiţia, de atîtea ori, în ultimele 12 luni, a fost ea, Justiţia, arătată cu degetul ca fiind un instrument al politicului încît cu greu ne-am încumeta să-i cerem să execute corupţia.

Corupţia. Ne-a fost dat, în anul ce se încheie, să auzim declaraţii deopotrivă fulminante şihalucinante pe această temă. S-a vorbit despre cuantificarea corupţiei, o operaţiune pe care responsabilii guvernamentali au declarat-o ca fiind un demers imposibil de înfăptuit. Ministrul Informaţiilor, Vasile Dîncu, aprecia, la un moment dat, că nu poate evalua, sociologic, nivelul corupţiei din ţara în al cărui Guvern îşi cîştigă pîinea cea de toate zilele. Nimeni nu aşteaptă evaluari sociologice - ci sentinţe judecătoreşti, anchete care să zdruncine din rădăcini un sistem bolnav de corupţie - şi rezultate pentru aceste investigaţii. În fond, nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite nu cer eradicarea corupţiei, conştiente fiind că nici ele nu au reuşit să scape de acest flagel. Ceea ce se solicită României este reducerea nivelului de corupţie pînă la (sintagma a fost repetată anul acesta, de cîteva ori) toleranţa zero.

La Oficiul european Anti-Fraudă au fost trimise - instrumentate fiind la Bucureşti - peste 50 de dosare pentru diverse crime economice. În mod paradoxal, în urma acestor investigaţii nu a fost găsit vinovat nici un înalt responsabil. Chiar fostul ministru al Integrării Europene, doamna Hildegard Puwak, plecată din echipa guvernamentală tocmai cu sabia corupţiei plutind ameninţător deasupra capului şi afacerilor familiei sale, a fost imaculată în faţa legii.

Scăpările justiţiei nu trebuie să mai surprindă pe nimeni, cît timp, în România, însuşi şeful statului instigă la nerespectarea legii. Şi nu a oricărei legi, ci chiar a Legii Fundamentale, pentru a cărei modificare partidul care i-a dat aripi prezidenţiale domnului Ion Iliescu, social-democraţii de guvernămînt, au cheltuit atîta energie. După marele circ al referendumului, în urma căruia, cu ori fără voia românilor, România trebuia să se aleagă cu o nouă Constituţie, ce deopotrivă apără şi garantează proprietatea, Ion Iliescu procalmă, acum, în faţa naţiunii că sentinţele judecătoreşti pot să nu fie respectate. Era vorba despre acele sentinţe ce dispuneau retrocedarea imobilelor confiscate în timpul dictaturii staliniste către posesorii de drept. Pe de o parte, aşadar, preşedintele continuă să manifeste dispreţ faţă de proprietate. Pe altă parte, cum spuneam, i se pare normal să cheme populaţia la nesupunere judecătorească.

Constituţia, că tot am vorbit despre ea, a trecut de consultarea populară în condiţii dintre cele mai suspecte. Nu este foarte limpede dacă, într-adevăr, 50% din populaţie s-a prezentat la urne. Dar şi cei care au făcut-o nu s-au dus mînaţi de conştiinţă civică. A fost mai degrabă meritul secretarilor de primării, convinşi că promisiunile Regiei Autonome a Pădurilor - de răsplătire cu lemne pentru iarnă a celor mai harnici votanţi - sunt adevărate. După bîlciul consultării populare, ultima veste despre acele lemne făcea referire la faptul că directorul regiei va plăti din buzunarul propriu o parte din cheltuielile promisiunii.

"Statul nu are bani" - un alt refren la modă, în anul 2003. Au simţit- o, pe pielea lor, românii care şi-au luat libertatea să se îmbolnăvească anul acesta, contrar apelurilor la sănătate lansate de mulţi responsabili guvernamentali. Spitalelor li s-a promis, de cîteva ori, că vor fi alocate fonduri suplimentare. De unde, oare? Din sacul de angajamente pre-electorale fără acoperire, poate, căci resurse propriu-zise nu există. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care anul acesta s-au perindat fără prea multe rezultate nu mai puţin de patru miniştri prin fruntea acestui resort. Unul singur a lăsat ceva în urma sa: un lanţ de demiteri, demisii preventive şi anchete. Fără a fi medic de profesie, Ionel Blănculescu - ministrul Autorităţii Naţionale pentru Control, care a ocupat interimar şi fotoliul de la Sănătate - a încercat să imunizeze sistemul medical în faţa scurgerilor inutile de fonduri prin - de exemplu - firme căpuşă. Ceea ce nu înseamnă, însă, că, în 2004, Sănătăţii îi va merge mai bine. Încă se mai cîrpesc găuri bugetare transferîndu-se bani de la un resort la altul, în funcţie de necesităţile de moment - şi necesităţi vor fi, cu duiumul, anul acesta, cînd Cabinetului Adrian Năstase nu-i va fi deloc uşor să împace capra electorală cu varza încheierii negocerilor de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum s-a întîmplat la ARO Cîmpulung unde, în urma unei greve prelungite, statul - care s-a jurat că nu le mai subvenţionează salariile - a decis să umble prin visteriile unor ministere şi să le oblige pe acestea să achiziţioneze autoturisme 4x4. La Educaţie, de exemplu, unde - probabil - s-a gîndit că prea mari sunt salariile dascălilor. Şi tot despre Învăţămînt: printre eliberaţii din fotoliile ministeriale de anul acesta s-a aflat şi doamna Ecaterina Andronescu. Doar că plecarea domniei sale şi instalarea lui Alexandru Athanasiu nu au pus capăt "abramburelii" din sistem.

Anul politic 2004 va aduce alegeri. Anul politic 2003 a fost dominat de dezbateri pe tema datei şi formei de desfăşurare a rundelor electorale ce vor să vie. Cea mai iraţională propunere era să oblige românii să se prezinte la urne de sfîntul Crăciun. Şi, pentru a nu lăsa să transpară sorgintea materialist-dialectică a multora dintre membrii săi, Partidul Social-Democrat a dat temă opoziţiei, şi, pînă la urmă, chiar dacă s-a jucat un an întreg de-a data alegerilor, a lăsat să treacă şi decembrie fără să bată în cuie un calendar electoral precis. Şi nu numai calendarul rămîne deschis. Deocamdată e limpede că pentru funcţia supremă în stat va candida, din partea Partidului România Mare, acelaşi Corneliu Vadim Tudor (care, transformat peste noapte în filosemit, a reuşit - Dumnezeu ştie cum - să convingă o firmă din Israel să-i ofere consultanţă electorală). În rest: liberalii şi democraţii fac alianţă (dacă îi lasă justiţia) şi îl propulsează spre Cotroceni pe Teodor Stolojan. Starostele tîrgului Bucureştilor, Traian Băsescu, promite că se va retrage din fruntea PD-ului, anul viitor, însă, cu certitudine, nu va renunţa la Primărie, avîndu-l contracandidat, de data aceasta, pe greuceanul Ovidiu Grecea, revenit în ţară, ca Prefect al Capitalei, din însoritul Rio de Janeiro.

Însă cine va pleca dinspre PSD către funcţia supremă în stat? Toată lumea vorbeşte despre premierul Adrian Năstase. Şeful Executivului şi liderul partidului de guvernămînt a fost, însă, vioara întîi a modificării prerogativelor prezidenţiale. Astfel că e greu de crezut că un personaj de talia lui Năstase va accepta o funcţie decorativă. Mult mai aproape de mulajul prezidenţial se află Mircea Geoană, abilul ministru de Externe care a reuşit, în mod cu totul surprinzător, să devină favoritul electoratului consultat de institutele de sondare a opiniei publice. Cît despre alegerile parlamentare, cu o echipă de campanie condusă de preşedintele executiv Octav Cozmîncă, starostele baronilor locali şi al capitalismului de cumetrie, şi cu migraţia în masă a aleşilor din teritoriu către partidul de guvernămînt, cu greu ar putea formaţiunea celor trei trandafiri să aibă emoţii.

  • Data 29.12.2003
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B3AI
  • Data 29.12.2003
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B3AI