1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Anul 2013 – cu noroc sau ghinion?

Dacă omniprezenţa crizei monetare la care s-a adăugat restul nenorocirilor în lume i-a îndemnat pe unii pesimişti să considere 2012 un an greu, ce aduce 2013? Prognoze dificile.

Amara impresie care aşteaptă să fie risipită este că moneda comună euro, în loc să-i apropie pe membrii Uniunii, i-a dezbinat. Catalizatorul discordiei este fireşte, criza, mai întîi bancară, cea din 2008, apoi cea a datoriilor. Pe acest fundal, mai în şoaptă la început, s-a făcut auzită eretica întrebare nu cumva moneda comună, faimosul Euro, a fost dintru început o construcţie defectuoasă? În răstimp, după ce Grecia a devenit un butoi al Danaidelor, în care ajutoarele succesive se scurg fără prea mare folos  după ce şi alte state ameninţă să alunece tot mai în jos pe panta datoriilor, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene a admis că actuala formă a Uniunii Monetare nu este durabilă dacă anumiţi paşi nu vor fi făcuţi. Nici cancelara Angela Merkel nu s-a sfiit să conceadă că un viciu fundamental al monedei comune este absenţa unor armonizări economice a membrilor zonei euro. În decembrie, tot Merkel şi-a exprimat convingerea că statele membre, dar şi întreaga Uniune Europeană, sunt pregătite să adopte reforme profunde.

Patru ar fi şantierele de reparaţii la care se lucrează concomitent: reglementarea pieţelor financiare, evaluarea băncilor cu scopul creării unei uniuni bancare, disciplina bugetară şi coordonarea politicii economice. Pe primul şantier, cel al reglementării pieţelor financiare, treaba înaintează greu. Britanicii se tem că măsurile vor diminua competitivitatea internaţională a Londrei. Evaluarea şi supravegherea băncilor trebuie dusă la bun sfîrşit în 2014. Aşa încît în 2013 vor fi efectuate lucrările de anvergură dar şi cele de fineţe. Cea mai anevoioasă este, după cum rezultă şi din experienţa anilor trecuţi, disciplinarea bugetară a membrilor Uniunii. Deşi pactul de stabilitate stipulează fără echivoc, numeric, limitele deficitulul şi plafonul datoriilor, aproape nimeni nu a respectat aceste prevederi şi nici nu a avut de suportat după aceea, consecinţele de rigoare.

Indisciplinaţii au scăpat nedepepsiţi. Pînă acum, cel puţin. Pactul fiscal impune, teoretic, o disciplină de fier. Dacă ea va da roadele scontate, rămîne de văzut.

Franţa, noul bolnav al Europei, sub preşedinţia socialistului Hollande, încearcă pe toate căile să desfacă şnururile corsetului, chiar cu preţul unor tertipuri. Preşedintele Hexagonului a încercat să includă investiţiile în calculul deficitului. Germania a fost vigilentă şi a zădărnicit tentativa. Comisia a oferit Franţei un spaţiu de manevră ceva mai larg.  Dacă Parisul va izbuti să reducă sub 3% deficitul, performanţa va dobîndi şi un caracter simbolic.

Pentru moment, Franţa şi Germania,considerate axa motorului integrării europene, au capacităţi diferite de tracţiune, în direcţii uneori contrare. Hollande promite ca în 2013 Europa să se fortifice graţie unei solidarităţi sporite. Merkel avertizează că în absenţa stringentei politici de austeritate şi a reformelor structurale, salariaţii vor avea de suferit.

De suferit va avea Uniunea şi din pricina contrastelor dintre nord şi sud, discrepanţe care vor însoţi dezbaterile bugetare încă mulţi ani de acum înainte. Pînă în luna iunie, ar urma să fie clarificate modalităţile prin care diferenţele politico-economice dintre membrii clubului pot fi atenuate. Abia după aceea vor fi abordate aspectele suveranităţii statale în materie de piaţă a muncii sau politică fiscală. Cancelara Angela Merkel este convinsă că fără modificări ale tratatului de stabilitate, situaţia nu poate fi rezolvată pe termen lung. Merkel împărtăşeşte ideea ca statele să cedeze noi competenţe Comisiei UE, pentru ca aceasta să devină un autentic guvern al Uniunii iar Consiliul să se transforme într-o a doua cameră pe lîngă Parlamentul European. Dar tot Angela Merkel a recunoscut că poziţia ei nu este încă larg îmbrăţişată, ipoteza părînd a fi realizabilă într-un viitor ceva mai îndepărtat. Experienţa trecutului arată însă că în momente de criză, Uniunea Europeană a reuşit să sară la nevoie, şi peste propria ei umbră.