1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Antrenament mental

A învinge este a te învinge. A-ţi birui frica de a pierde şi frica de a câştiga. Fără Ronaldo în teren, dar, nu întâmplător, acasă la adversar, Portugalia s-a achitat mai bine de această datorie decât Franţa.

Nu e nevoie să fii expert în psihologie sportivă spre a trage concluzia că mizeria şi eşecul materialismelor şi pozitivismelor s-au văzut convingător ilustrate în finala campionatului european de fotbal.

„Îi consacru golul antrenoarei mele mentale”, a spus rezervistul Eder după surpriza victoriei portugheze în finala contra echipei gazdă franceze.

Uluitoare în această izbândă sunt două împrejurări. Mai întâi că victoria Portugaliei s-a obţinut la Paris, după un şir virtual interminabil de înfrângeri în întâlnirile bilaterale. Apoi, că s-a adjudecat în absenţa megastarului portughez, în condiţiile în care puzderie de comentatori scoseseră în evidenţă rolul stelelor, imaginând finala ca un duel al semizeilor Griezmann şi Ronaldo, mai degrabă decât ca o luptă între Franţa şi Portugalia.

Nu mi s-a părut defel că francezii l-ar fi scos voluntar din joc, prin excesul de violenţă al unui fault deliberat, pe Ronaldo. În absenţa unui autodenunţ al lui Payet cred că pot considera ciocnirea sa cu doi adversari francezi deopotrivă firească şi nefericită într-o partidă extrem de disputată, în care era evident că apărarea echipei gazdă avea a se concentra îndeosebi asupra neutralizării lui Ronaldo.

Net mai semnificative sunt anvergura leziunii suferite de Ronaldo, consecinţa şi reacţiile pe care le-a declanşat accidentarea lui asupra celui accidentat şi a coechipierilor săi. E posibil ca psihologii să se mai certe multă vreme pe acest subiect. Dar pare riguros adevărat că, aşa cum just a prezis un comentator german al meciului, dispariţia pivotului central al jocului portughez a descătuşat, în compensaţie, energii nebănuite în rândul coechipierilor săi.

Dar cum oare se explică răzgândirile şi revenirile lui Ronaldo, intermitenţa şchiopătatului său şi chinul său suprem, îndelung, prea îndelung afişat?

Vom afla probabil adevărul după un proxim buletin medical. Oricum, n-aş vrea să-i irit pe fanii marelui fotbalist portughez, unul dintre cei mai mari şi mai iubiţi din lume. Îmi pare însă că, aflat din nou în faţa unui titlu mare cu echipa sa naţională, dar acum spre final de carieră, povara mizei meciului, plasată integral pe umerii săi de părerea generală, s-a dovedit un pic prea grea chiar şi pentru acest extraordinar campion.

În consecinţă, nu pare, prima facies, exclus, ca rana suferită să i se fi părut, subiectiv, net mai serioasă decât a fost în realitate. Decât ar fi fost în alte împrejurări.

Nimic din toate aceste meditaţii şi impresii nu are scopul de a ştirbi imaginea performanţelor ieşite din comun ale lui Ronaldo şi ale fotbaliştilor portughezi. Nu fac parte dintre cei care să le fi reproşat lusitanilor că n-au câştigat ferm decât un singur meci, că ar fi jucat prea defensiv, prea tactic, prea puţin deschis, prea puţin la victorie.

Mă consider, în schimb, membru cu drepturi depline în clubul celor pentru care sportul nu e doar o afacere a rezistenţei fizice, a muşchilor şi a reflexelor, ci şi a reflecţiei şi reflexivităţii, a dibăciei tactice şi a gândirii strategice. La toate aceste capitole portughezii s-au dovedit, incontestabil, superiori adversarilor lor.

Ceea ce încerc să scot în evidenţă este că se subestimează în continuare psihologia în multe domenii, între care şi în sport.

A învinge înseamnă a te învinge, a-ţi birui propriile slăbiciuni şi - s-a văzut de atâtea ori - a-ţi înfrânge nu doar frica de a pierde, ci, mai ales, aceea de a câştiga. Dacă Ronaldo n-a reuşit prea bine în această misiune, coechipierii săi, care au vrut neapărat să câştige şi pentru el, s-au dovedit, în schimb, marii ei maeştri

În acest context ar fi poate util să se ia pe viitor în considerare şi impactul psihologic al vieţii politice dintr-o ţară sau alta asupra performanţelor echipelor lor naţionale. M-aş fi mirat destul de intens dacă Franţa ar fi câştigat finala campionatului european, în condiţiile în care Hexagonul trece printr-o criză politică, financiară şi economică aparent interminabilă.