1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Antidemocraţie originală şi noua ei premieră mondială

Ce s-a petrecut de fapt, la 31 ianuarie 2017, la Bucureşti, înainte ca mii de oameni să înfrunte gerul nopţii spre a protesta? Ce-i de făcut? Şi ce zice şi face, dacă nu tace, vestul?

Cum poate fi calificată trecerea pe ordinea de zi a unor ucazuri cu dedicaţie, care, introduse pe şest, banditeşte, în puterea nopţii, susţin furtul si distrug egalitatea cetăţenilor în faţa legii, punând pe butuci ordinea constituţională? Cum i se zice inflamării ţării prin adoptarea neanunţată, în răspăr cu avizul justiţiei româneşti, cu voinţa preşedintelui şi societăţii civile, cu opţiunea opoziţiei şi, mai ales, cu dorinţa clar manifestată a unei părţi mari a românilor, a unor OUG-uri funciar nedrepte?

Acestor acţiuni abuzive şi discreţionare li se poate spune, simplu, trădare naţională. Gangsterism politic. Sau lovitură de stat. Dată, pentru prima oară, din timpuri imemoriale, nu de adversari ai puterii, ci de guvern. De unul, ce-i drept, alcătuit din borfaşi, puşlamale şi mafioţi. Iată, vai, în istoria politică a Europei, o nouă şi remarcabilă premieră românească în materie de antidemocraţie originală.

Război românilor

Toate acestea se mai numesc declaraţie de război. Una adresată nu doar opoziţiei şi românilor care n-au votat în favoarea partidelor guvernamentale, ci justiţiei, principiului separării puterilor şi, ca atare, statului de drept şi societăţii. Pe scurt, e vorba de o declaraţie de război la adresa naţiunii române, a coaloanei ei vertebrale, instituţionale, a valorilor ei şi, deci şi a valorilor UE şi NATO, care, să nu uităm, nu sunt doar organizaţii cu profil comercial sau militar, ci comunităţi axiologice, obşti mândre, alcătuite din naţiuni libere şi democratice. Dar cine e lansat-o?

Responsabili nu sunt doar premierul şi ministrul justiţiei, care a asumat decizia în stilul său obraznic, la cererea expresă a preşedintelui PSD, Dragnea, beneficiar direct, împreună cu preşedintele Senatului şi slugile lor din cabinet, al ordonanţelor cu pricina. Care dezincriminează între altele abuzul în serviciu, deschid larg poarta devalizarii banului public şi omoară, practic, lupta anticorupţie.

Toate acestea au privat guvernul, în timp record, de orice legitimitate dobândise prin alegeri. De acum încolo, a-i rezista prin nesupunere civică şi proteste şi a nu-i transpune dispoziţiile ticăloase devine un drept şi datorie a tuturor, cetăţeni şi instituţii. Dar nu numai guvernul e de vină.

Împărţirea vinovăţiei

O parte substanţială din răspundere revine partidelor guvernamentale, în primul rând PSD, precum şi susţinătorilor acestei formaţiuni. E bine ca aceşti oameni să ştie că de azi, dacă nu se disociază fără echivoc de conducerea partidului şi de grupul infracţional organizat numit „guvern”, devin de-acum încolo complici de cei de care le vine greu să se dezică.

Or, multora încă nu le e clar că PSD va trece de aici înainte şi până la interzicerea sau reformarea sa din temelii, drept un partid capturat, extremist, antidemocratic, deturnat de un grup de infractori. Care s-au gândit să transforme ţara în ostatec, de vreme ce i-au distrus democraţia spre a scăpa oligarhia de justiţie, trădând astfel deopotrivă social-democraţia, principiul sacrosanct al egalităţii în faţa legii, pe români în genere, ca şi pe aliaţii lor occidentali.

Pe moment, demontarea democraţiei i-a determinat pe mulţi români cu experienţă să se simtă aruncaţi înapoi către finalul anilor 80 ai veacului trecut. În fapt, dincolo de sângele vărsat în decembrie 89, situaţia mi se pare în 2017 mai întristătoare. Căci atunci a început o epocă de oarecare libertate, în timp ce acum naţiunea se află în faţa unui catafalc pe care zace, discreditată şi ucisă, democraţia.

Speranţe? Şanse? Replici adecvate în Europa?

Dar ce-ar mai fi oare de făcut? În următoarele zece zile decisive e nevoie mai mult decât oricând de hotărâre, fermitate şi unire , de-o solidaritate generală în lupta împotriva dictaturii oligarhice care a debutat în cea de-a doua marţe neagră regizată în răstimp de 4 ani de către Florin Iordache.

Demonstraţiile paşnice în masă, greva, apelul la Curtea Constituţională prin CSM sau avocatul poporului şi demisia partidelor de opoziţie din parlament, menită să forţeze alegeri anticipate sunt doar câteva instrumente, dintr-o paletă bogată, stând la dispoziţia românilor întru refacerea statului de drept.

Extrem de importante sunt însă, acum, şi preşedintele şi presiunea protestelor şi strigătul de ajutor întru trezirea din somn a altor factori de răspundere. În speţă, recursul la instituţiile şi autorităţile naţionale şi internaţionale. Nimic nu mi se pare mai deplorabil decât nonintervenţia şi dezinteresul aparent ale forurilor vesteuropene precum şi ale socialiştilor şi liberalilor europeni.

 Îngroziţi şi de Polonia, Cehia sau Ungaria, precum şi fascinaţi şi obsedaţi până la amnezie, până la nepăsare vinovată, dacă nu chiar până la renegarea unei părţi a Europei, de fenomenul Trump, cu toţii par să se fi transformat în struţi. Căci în reacţie la focurile populiste, simultan aprinse antidemocratic pretutindeni, au băgat capul în mocirla iernii, în loc să pună mâna pe furtun.    

Extrem de salutară mi se pare de aceea, în acest context, apelul europarlamentarei ecologiste Rebecca Harms, care a pus capăt indiferenţei apusene, cerând, în numele românilor, ajutorul Europei. "Cetăţenii Europei protestează contra corupţiei,  pentru statul de drept şi au nevoie de atenţia UE şi de ajutor", i-a anunţat ea, intempestiv, pe twitter, pe şefii Comisiei Europene şi al Consiliului European.

Se pune întrebarea, ce hram poartă somnolenţa celor doi? S-or fi trezit? De ce a fost, oare, nevoie să fie scuturaţi? În ce măsură grupul infracţional "Grindragnea" a profitat de somnul raţiunii Europei spre a-şi naşte monstrul guvernamental?

Şi o întrebare finală. Au înţeles românii oare, dincolo de tinerii protestari, ce s-a întâmplat cu adevărat? Ce i se face ţării? Că nişte sceleraţi penali sfidează România? Că, spre a se pune la adăpost de puşcării, i-au aruncat în aer rudimentele statului de drept, expulzând naţiunea, îndoliată, ca în timpul mineriadelor, din Europa şi familia naţiunilor civilizate?

    
 Petre M. Iancu