1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Anticorupția live

Anchetarea vicepreședintelui PNL, Ludovic Orban, aduce la iveală legăturile strânse între corupția politică și cea a mediului de presă care a reușit cu puține excepții să se sustragă acuzațiilor.

Acuzațiile adresate vicepreședintelui PNL, Ludovic Orban, se referă la ceva aflat în curs de desfășurare și nu la fapte integral consumate. Iată ce spune comunicatul DNA: ”La data de 20 martie 2016, (…) inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune.(…) Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea (…) potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes…”.

Este lupta anticorupție ”live”, una în timp real. Mâine am putea asista la anticorupția anticipatoare, cu condiția ca practica penală să admită intenția ca probă suficientă. Ar fi o revoluție în dreptul penal, dar una care, oricât de neverosimilă ar părea astăzi, este anunțată de moralismul tot mai accentuat care caracterizează societățile recente. De exemplu, așa numitul scandal The Panama Papers, este mai mult un rechizitoriu moral decât dezvăluirea unor fraude, iar fascinația de care se lasă unii cuprinși se datorează tocmai confuziei dintre ceea ce este ilegal și ceea ce este imoral. Oamenii cu capul pe umeri au pretins că e mult zgomot pentru nimic, ceea ce este adevărat, dar numai în parte, căci publicarea acestor documente este simptomul cel mai puternic de până acum al adventului unei epoci de moralism imperios. Odată ce etica (evlavia creștină), pe care se susținea capitalismul descris de Max Weber, s-a destrămat, lumea tinde să refacă vechile constrângeri interioare în planul exterior al moralității publice și al legislației anticorupție. Moralizarea capitalismului este fenomenul cel mai caracteristic al epocii noastre care nu își are sursa în ideile anticapitaliste, părând să fie mai curând o formă de răspuns al capitalului față de contestațiile tot mai vehemente cu care este întâmpinat din direcții foarte diferite (neomarxism și conservatorism).

Așadar pedeapsa cu anticipare, deși juridic vorbind pare o idee prăpăstioasă, e ceva care ar putea să se întâmple în viitor, dacă admitem ca dreptul pozitiv să se substituie vechii morale dezagregate. Noțiunea de ”prevenție” ar putea servi de alibi pentru aceste incursiuni anticipative în subiectivitatea persoanelor. Avem deja un model în războiul preventiv teoretizat de doctrina intervenționistă a neoconservatorilor americani. Iar, cel puțin deocamdată, rezultatul pare un dezastru, care s-a răsfrânt și asupra Europei prin criza refugiaților. Intervenția în Irak a prevenit o fantasmă și a provocat haos în lanț. Un efect de domino cu reacţii pe dos decât cele sperate.

În cazul lui Ludovic Orban, intenția a fost totuși dublată de un început de faptă: afaceristul (probabil și denunțătorul) a transferat banii promiși. Totuși cum ai putea dovedi că e vorba de acte de corupție? Căci fapta nu este deplină decât în momentul în care primarul ar acorda finanțatorului său un contract peste rând. Iată, prin urmare, că anticiparea a devenit întrucâtva practică penală la București. Este foarte greu de crezut că numai pentru aceste discuții și promisiuni o instanță de judecată îl va condamna pe Orban și nu pentru că l-ar considera nevinovat în sens moral, ci pentru simplul fapt că fapta nu s-a produs.

Dar ar trebui oare să așteptăm ca infracțiunea să se producă, deși avem indicii că ea s-ar putea săvârși? Iată o întrebare care nu are un răspuns simplu. La prima vedere s-ar putea spune că orice intenție trebuie curmată înainte de a fi pusă în aplicare. Și totuși putem avea certitudinea, în afară de orice îndoială rezonabilă, că omul de azi cu intenții dubioase ar trece mâine la fapte?

Un aspect cu totul diferit este relația cu televiziunile implicate. Cine e mai corupt aici? Politicianul sau televiziunea care ia bani în schimbul unor invitații? O analiză excelentă a făcut Cătălin Tolontan într-un articol intitulat: ”Orban e out. Cum cumpără politicienii și multinaționalele bunăvoința pe TV și internet”. La un moment dat o citează pe Elena Udrea care spunea pe holurile tribunalului: ”Dacă se spune că noi, politicienii, ne-am făcut imagine pe bani furați, foarte bine, să plătim! Dar (…) să dea înapoi banii negri televiziunile sau ziariștii cumpărați”. (www.tolo.ro)

În comunicatul citat, DNA nu a făcut publice numele persoanelor din televiziune care ar fi urmat să fie mituite, deși a dat de înțeles că sunt cunoscute. Și dacă obiectivul vizat este numai politicianul, s-ar putea ca numele acelora să nici nu apară vreodată. Dar, așa cum arăta bine C. Tolontan, televiziunile exercită un șantaj implicit care creează o presiune extrem de mare asupra oamenilor politici: nu apari la TV, nu exiști! În plus ca și cum nu ar fi fost de ajuns, legea electorală a plafonat cheltuielile electorale lasându-i pe candidații în alegeri la cheremul televiziunilor și crescându-le acestora forța într-un mod neîngăduit. Legiuitorul și-a propus să moralizeze politica, dar rezultatul ar putea să fie pe dos.